Publicitate

Se afișează postările cu eticheta 6 februarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 6 februarie. Afișați toate postările

26 iunie 2020

50 de ani de la primul zbor Weimar - Berlin

Ca în fiecare zi de vineri mi-am propus să răsfoiesc ofertele caselor de licitații și a magazinelor filatelice de pe mapamond. Despre portofoliul oferit de către magazinul german Drei Löwen GmbH (Freiburg) am mai amintit în paginile blogului nostru, prezentând piese de excepție. Pentru ziua de astăzi mi-a atras atenția însă lotul 1686018186. Este vorba de un plic ocazional realizat în 1969 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la primul zbor efectual pe ruta Weimar - Berlin (6 februarie 1919). La 50 de ani + 1 de la realizarea piesei filatelice, aceasta este oferită doritorilor la prețul fix de 15 euro.


06 februarie 2020

180 de ani de la semnarea Tratatului de la Waitangi

Tratatul de la Waitangi este un tratat semnat la 6 februarie 1840, de reprezentanți ai Coroanei britanice, și de diferite căpetenii Māori din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande. Tratatul stipula înființarea postului de guvernator britanic în Noua Zeelandă, recunoștea propietatea populației Māori asupra pământurilor și bunurilor sale și acorda băștinașilor Māori egalitatea de drepturi față de cetățenii britanici. Versiunile în engleză și limba Māori sunt semnificativ diferite și deci nu există consens cu privire la articolele convenite de fapt. Din punctul de vedere britanic, tratatul acorda Regatului Unit suveranitatea asupra Noii Zeelande și guvernatorului îi acorda dreptul de a conduce țara; în rândurile Māorilor, se pare că tratatul a fost interpretat în mai multe modalități dintre care multe erau în conflict cu interpretarea britanică. După semnarea de la Waitangi, un număr de copii ale tratatului au fost circulate prin Noua Zeelandă și au fost semnate de mulți alți șefi de trib.
Până în anii 1970, tratatul a fost în general ignorat de tribunale și de parlamente, deși el apărea în istoria Noii Zeelande ca un act de generozitate din partea Coroanei. Începând cu anii 1860, Māori au făcut apel la tratat, fără prea mare succes, pentru dreptul de proprietate asupra pământului sau pentru compensații pentru pierderea pământului și pentru tratamente inechitabile din partea statului. Din anii 1960, Māori au început să atragă atenția asupra nerespectării tratatului și istoriografia din perioada următoare a pus accentul pe problemele de traducere. În 1975, a fost înființat Tribunalul Waitangi, comisie permanentă de anchetă însărcinată cu cercetarea încălcării tratatului de către Coroană sau de către reprezentanții acesteia și cu propunerea unor eventuale rectificări. Astăzi, acest tratat este considerat actul fondator al Noii Zeelande ca țară; în ciuda acestui fapt, el este adesea subiectul unor dezbateri aprinse. Mulți Māori consideră că monarhia britanică nu și-a respectat angajamentele și au prezentat dovezi în fața Tribunalului, în ciuda punctului de vedere contrar al unor membri ai populației non-Māori, care consideră că Māori dau prea multă atenție tratatului și că se folosesc de el pentru a obține privilegii speciale. Coroana nu este obligată, în majoritatea cazurilor, să aplice recomandările Tribunalului, dar în unele cazuri a acceptat că tratatul și principiile lui au fost încărcate. Ca rezultat ale acestor recomandări, s-au acordat daune de sute de milioane de dolari în bani și bunuri și s-au prezentat scuze oficiale.

06 februarie 2019

65 de ani de când compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL

Mercedes-Benz 300SL (W198) a fost primul model din gama SL-Class Grand Tourer și cea mai rapidă mașină de serie a epocii sale. Lansată în 1954, aceasta era disponibilă în varianta coupé cu 2 locuri, având ca element distinctiv ușile cu deschidere verticală. Ulterior, producătorul introduce și o variantă sport, decapotabilă. Construit de Daimler-Benz AG, noul model cu injecție directă de benzină se asemăna cu o serie la fel de prestigioasă, de automobile sport, dar cu o putere ceva mai mică, și cu un carburator cu arbore cu came Straight 6 – W194 (1952).
Ideea unui automobil Grand Prix ceva mai „blând”, care să îi atragă pe doritorii de performanțe exclusiviste din piața americană, i-a aparținut lui Max Hoffman. Mercedes a acceptat provocarea, și în 1954, a prezentat publicului noul Mercedes-Benz 300SL (300 de la motorul său 3.0, și SL de la Sport Leicht, categoria în care a fost încadrat noul model). Acesta a fost lansat la New York Auto Show, față de cele mai multe automobile ale producătorului, care au fost prezentate saloanele auto de la Geneva sau Frankfurt.
Înregistrând un succes imediat, azi Mercedes 300SL este un simbol al mărcii. Acesta se deosebea prin designul deosebit al portierelor, injecția de benzină produsă integral în fabricile Mercedes, dar și prin cea mai mare viteză atinsă de un automobil din clasa sa, la nivel mondial. Modelul inițial, varianta Coupé, a fost disponibil din 1955 până în 1957, iar varianta sport, din 1957 până în 1963.
În 1955, seriei i-a fost adăugat un nou model, mai mic, mai ușor, mai puțin luxos și mult mai ieftin, dotat cu motorul clasic cu 4 cilindri și capacitate de 1.9L (tipic modelelor tip Ponton). Acesta a primit denumirea de 190SL. Ambele modele (300SL și 190SL) au fost urmate în cronologia Mercedes de seria 230SL. Varianta modernă, cu un motor de 426 kW, 579 PS (571 cp) și o viteză maximă de 320km/h (200 mph), cunoscut ca Mercedes-Benz SLS AMG, este considerat a fi urmașul spiritual al seriei 300SL.

06 februarie 2018

60 de ani de când opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München

Accidentul aviatic de la München se referă cel care a avut loc la 6 februarie 1958 când avionul companiei BEA (British European Airways), care venea de la Belgrad s-a prăbușit pe o pistă a aeroportului Riem al orașului München, după două tentative de decolare, nereușite din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Avionul transporta echipa de fotbal a clubului Manchester United, care se întorcea de la meciul cu Steaua Roșie Belgrad, încheiat cu scorul 3-3, rezultat care îi calificase pe britanici în semifinala Cupei Campionilor Europeni.
23 din cei 44 pasageri au murit, printre ei opt dintre fotbaliștii clubului din Manchester, Geoff Bent, Roger Byrne, Eddie Colman, Mark Jones, David Pegg, Tommy Taylor, Liam "Billy" Whelan. Duncan Edwards a supraviețuit prăbușirii, însă a decedat 15 zile mai târziu în spital.
Dintre supraviețuitori: Johnny Berry, Jackie Blanchflower, Dennis Viollet, Ray Wood și Bobby Charlton, Bill Foulkes, Harry Gregg, Kenny Morgans, Albert Scanlon. A supraviețuit accidentului și antrenorul echipei, celebrul Matt Busby (a decedat în 1994).

Publicitate

Persoane interesate