Romfilatelia continuă seria de emisiuni dedicate picturii românești și introduce în circulație, miercuri, 25 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Nuduri în pictura românească” (LP 2308), în care sunt ilustrate opere de acest gen aparținând lui Theodor Pallady. Aceasta este cea de a doua serie dedicată nudurilor din pictura românească, prima parte fiind lansată în urmă cu un an, pe data de 15 februarie.
Pe primul timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 2,20 lei (1.600 de timbre pentru Poșta Română în vederea francării unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), este reprodusă lucrarea Toujours du Baudelaire, un omagiu dedicat de Theodor Pallady marelui poet simbolist. Compoziția este îndrăzneață. Pictura înfățișează două nuduri de tinere femei – prima odihnindu-se pe canapea, iar a doua așezată pe un covor cu motive geometrice, sprijinindu-se în mâini – într-o ipostază relaxată, pline de senzualitate și dezinvoltură.
Al doilea timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 3,30 lei (5.600 de timbre în contul Poștei pentru o recomandată internă neprioritară cu greutatea de până în 50 de grame), ilustrează tabloul Femeie nud. Compoziția strânge mănunchi, în mijlocul ei, silueta tinerei femei și buchetul de flori, între care pare că se țese un tainic dialog.
Tabloul Femeie pe canapea, ilustrat pe cel de-al treilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 5 lei (10.400 timbre dedicate cu precădere francării corespondenței externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame), face parte din ciclul de nuduri cu șosete gri și înfățișează o tânără femeie culcată pe o canapea, cu capul sprijinit pe brațul acesteia și un picior îndoit peste faldurile unei draperii verzi. Femeia este surprinsă într-o postură relaxată, care emană senzualitate și feminitate.
Pictura intitulată Nud la mare, care înfățișează o tânără femeie așezată pe plajă, la malul mării, este redată pe ultimul timbru al seriei, având valoarea nominală de 19 lei (1.600 de timbre comandate de CNPR pentru francarea unei recomandate externe prioritară cu greutatea de până în 50 de grame). Tânăra este redată într-o ipostază destinsă, ținându-și palma deasupra ochilor și scrutând melancolică zarea.
Pe cele două plicuri prima zi a emisiunii (202 seturi) este reprodusă pictura Odaliscă, ce înfățișează un nud de turcoaică tânără, stând turcește și fumând din narghilea. Silueta tinerei, extrem de expresivă, emană senzualitate, feminitate și dezinvoltură.
Timbrele au fost machetate de către Mihail Vămășescu și au dimensiunile de 52 x 42 mm fiind paginate în coală de 20 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată. Tirajul complet al emisiunii a fost de 40.640 de mărci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu