Publicitate

02 noiembrie 2020

Cartea sub lupă: „O privire sigură asupra filateliei” de Luís Eugénio Ferreira

De multă vreme îmi doresc realizarea unei biblioteci virtuale dedicate filateliei în care orice pasionat al acestei minunate arte să aibă acces (de prefeat în mod gratuit) la informație. Lansez din nou un apel autorilor care doresc să doneze, cu titlu gratuit, acces la lucrările scrise de domniile lor. Cei care doresc îmi pot transmite lucrarea pe care doresc să o popularizeze în format PDF (urmând să încarc eu documentul public) sau link-ul cu adresa web în care resursa este încărcată. Până atunci însă vă prezint o lucrare, pe care am descoperit-o în această dimineață, aparținând lui Luís Eugénio Ferreira care nu a uitat nici de filatelia din România.

O anumită privire asupra filateliei este practic o compilație de note pe care autorul le-a făcut în ultimii patruzeci de ani, sporadic, studiind mai multe reviste și periodice filatelice (unele dintre care nu mai există), referitoare la unele dintre cele mai relevante probleme ridicate de fenomenului filatelic. Mai presus de toate, cea ce a intenționat să facă autorul este să susțină ideea că filatelia este în esență un puternic ajutor pentru istoria fiecărei țări.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate