Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit) a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940. Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938, prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. După ce a activat în afaceri și în administrația locală, și după o scurtă perioadă ca director al Serviciului Național între anii 1916 și 1917, a devenit parlamentar, ca și tatăl său și fratele mai mare, în urma alegerilor generale din 1918, când avea 49 de ani. A refuzat un post ministerial minor, rămânând backbencher până în 1922. În 1923 a fost numit ministru al sănătății și apoi ministru de finanțe. După o scurtă guvernare laburistă, el a revenit în guvern la conducerea Ministerului Sănătății, introducând o serie de reforme între 1924 și 1929. A fost numit apoi ministru de finanțe în 1931. După retragerea primului ministru Stanley Baldwin în mai 1937, Chamberlain i-a urmat acestuia în funcție. Guvernarea sa a fost marcată de agenda diplomatică față de agresivitatea crescândă a Germaniei în Europa, rolul său de la München aducându-i o mare popularitate printre britanici la vremea respectivă. Când Hitler și-a continuat politica agresivă, a angajat Regatul în calitate de garant al independenței Poloniei, alianță ce a adus Regatul Unit în război cu Germania după invadarea de către cea din urmă a Poloniei în 1939.
A demisionat din funcția de premier la 10 mai 1940, după eșecul incursiunii Aliaților în Norvegia, considerând că un guvern de uniune națională este esențial, iar partidele laburist și liberal nu doreau să se alăture unui guvern condus de el. A fost urmat la conducerea guvernului de Winston Churchill dar a rămas un membru respectat al Parlamentului, mai ales de către conservatori. Înainte ca sănătatea precară să-l forțeze să renunțe și la această activitate, a rămas un membru important al Cabinetului de Război al lui Churchill, conducându-l în absența acestuia. A murit de cancer la șase luni după ce a renunțat la funcția de premier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu