 |
| Timbru pus în circulație în luna februarie 2020 de către administrația poștală a Rusiei |
Ivan Alekseievici Bunin (n. 22 octombrie 1870 – d. 8 noiembrie, 1953) a fost primul scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1933 „pentru artisticitatea viguroasă, prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice”.
S-a născut la Voronej, la 22 octombrie (stil vechi 10 octombrie) 1870, într-o veche familie de nobili scăpătați. Copilăria și-a petrecut-o pe domeniul familial, în gubernia Orlovsk, într-o „mare de grâne, iarbă și flori”, „în cea mai adâncă liniște a câmpiei”.
În anul 1881 a fost înscris la gimnaziu, dar, fără a termina cele patru clase, a continuat instruirea sub îndrumarea fratelui său mai mare. Sărăcia, care a atins și conacul, l-a obligat să părăsească în anul 1889 cuibul familial.
A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului format la țară.
Obține „Premiul Pușkin” pentru culegerea „Cad frunzele” (1901) - exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. Publică și nuvele timpurii, despre satul sărăcit și conacele decăzute. Face cunoștință cu Gorki care îl susține în încercarea de a colabora cu Editura „Znanie”. În povestirile lui se accentuează problematica socială. Crește totodată măiestria sa artistică. „... a început să scrie așa o proză - notează Gorki - încât dacă se va spune despre el că e cel mai bun stilist al contemporaneității - nu va fi nici o exagerare”. Multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu