Tribut poetului Hryhorij Skovoroda

În ciuda războiului, Ucraina continuă să emită timbre poștale. Pe data de 22 octombrie 2022 a fost pusă în circulație un bloc-coliță dedicată poetului și filosofului Hryhorij Savyč Skovoroda (blocul conține două mărci poștale: un timbru cu nominalul de 15,00 + 15,00 grivne pentru strângerea de fonduri pentru reconstruirea muzeului din regiunea Harkov dedicat personajului și distrus de inamici, și unul de 45,00 de grivne cu portretul filosofului). Blocul are dimensiunea 124 x 100 mm, iar timbrele 38.5 x 62.75 mm. Seria a fost machetată de Serhii Kharuk și tipărită într-un tiraj de 500.000 exemplare.

150 de ani de la nașterea scriitorului rus, laureat al Premiului Nobel, Ivan Alexeevici Bunin

Timbru pus în circulație în luna februarie 2020
de către administrația poștală a Rusiei

Ivan Alekseievici Bunin (n. 22 octombrie 1870 – d. 8 noiembrie, 1953) a fost primul scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1933 „pentru artisticitatea viguroasă, prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice”.
S-a născut la Voronej, la 22 octombrie (stil vechi 10 octombrie) 1870, într-o veche familie de nobili scăpătați. Copilăria și-a petrecut-o pe domeniul familial, în gubernia Orlovsk, într-o „mare de grâne, iarbă și flori”, „în cea mai adâncă liniște a câmpiei”.
În anul 1881 a fost înscris la gimnaziu, dar, fără a termina cele patru clase, a continuat instruirea sub îndrumarea fratelui său mai mare. Sărăcia, care a atins și conacul, l-a obligat să părăsească în anul 1889 cuibul familial.
A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului format la țară.
Obține „Premiul Pușkin” pentru culegerea „Cad frunzele” (1901) - exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. Publică și nuvele timpurii, despre satul sărăcit și conacele decăzute. Face cunoștință cu Gorki care îl susține în încercarea de a colabora cu Editura „Znanie”. În povestirile lui se accentuează problematica socială. Crește totodată măiestria sa artistică. „... a început să scrie așa o proză - notează Gorki - încât dacă se va spune despre el că e cel mai bun stilist al contemporaneității - nu va fi nici o exagerare”. Multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste. 

175 de ani de la nașterea actriței Sarah Bernhardt

Sarah Bernhardt (n. 22 octombrie 1844, Paris, Franța - d. 26 martie 1923, Paris) a fost o renumită actriță franceză, pe numele său real Henriette-Rosine Bernard.
Fiica nelegitimă a unei curtezane, a fost încurajată să urmeze o carieră artistică de către unul dintre amanții mamei sale, ducele de Morny. După o scurtă apariție la Comedia Franceză (1862-1863), a intrat în trupa teatrului Odeon (1866-1872) unde a jucat în Kean, de Alexandre Dumas (tatăl), și în Ruy Blas, de Victor Hugo, fermecând publicul cu „vocea ei de aur”. Revenind la Comedia Franceză (1872-1880), Sarah Bernhardt a jucat în Fedra (Phedre) de Jean Racine, obținând un mare succes la Paris și Londra.
În 1880 și-a înființat propria companie de teatru și a făcut un turneu în jurul lumii cu Dama cu camelii (La Dame aux camélias) de Alexandre Dumas fiul, Adrienne Lecouvreur de Eugene Scribe, patru piese scrise special pentru ea de Victorien Sardou și „Puiul de vultur” (L'Aiglon) de Edmond Rostand. În 1879 Sarah Bernard i-a invitat pe marii noștri actori Aristizza Romanescu și Grigore Manolescu la Paris, ca bursieri ai Comedie Franceze. După un accident suferit la un picior, care a dus la amputarea acestuia (în 1915), a purtat o proteză de lemn și a jucat roluri în care putea să stea așezată cât mai mult.
A fost una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria scenei franceze, fapt pentru care a primit Legiunea de Onoare în 1914. 

50 de ani de când Apollo 7 a amerizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei

Misiunea americană spațială Apollo 7, avându-i la bord pe Donn Eisele și Walt Cunningham și la comandă pe Wally Schirra, a fost lansată din Cape Kennedy, Florida, pe 11 octombrie 1968.
Nava a fost plasată pe o orbită de 227,8 x 283,4 kilometri (123 x 153 mile nautice). Obiectivul principal al misiuni Apollo 7 era: 

„Demonstrarea fiabilității Modulului de Comandă/de Serviciu și a echipajului; demonstrarea capabilității de cuplare a Modulului de Comandă/de Serviciu cu alte vehicule aflate pe orbită”. 

Timp de aproape 11 zile, Modulul de Comandă a fost supus unei serii de teste. Aproape fără excepție, toate sistemele navei erau pregătite.
Sistemul de propulsie din Modulul de Serviciu, care are rolul să plaseze/ să iasă de pe orbita lunară, a funcționat perfect în timpul celor 8 teste, fiecare durând de la jumătate de secundă până la 67,7 secunde.
Misiunea s-a desfășurat pe parcursul a 163 de revoluții orbitale, cu un echipaj ce a fost primul care a transmis semnal TV live de pe orbită, oferind astfel prima viziune a spațiului, oamenilor de pe Pământ.
Vehiculul Spațial a avut pe 22 octombrie o intrare normală în atmosferă și o amerizare conform planului, cu o eroare de 2 kilometri, coborând în Oceanul Atlantic la Sud-Est de Bermuda.