Într-o dimineață senină de vară, răsfoind cele mai noi apariții filatelice, privirea mi s-a oprit asupra unei emisiuni apărute în Caraibele Olandeze. Trei minicoli, fiecare compusă din 24 de timbre, aduceau un omagiu unui pictor care nu a pictat multe, dar a spus, prin fiecare tușă, cât o bibliotecă întreagă:
Johannes Vermeer.
Unul dintre timbre reproducea o lucrare care mi-a rămas în memorie din adolescență, când am descoperit-o într-o carte de artă veche, cu pagini îngălbenite. Nu avea un titlu explicit, doar o figură feminină, cu un cercel perlat și un turban albastru ca cerul de vară.
Pe atunci i se spunea simplu
Fata cu turban, dar lumea avea să o cunoască mai ales ca
Fata cu cercel de perlă.
Această imagine m-a urmărit ani la rând. Nu pentru că știam multe despre pictor – Vermeer nu e nici Rubens, nici Rembrandt –, ci pentru că privirea fetei din tablou părea că mă știe. Nu era nici seducătoare, nici sfioasă, ci cumva între lumi: o privire în care timpul s-a oprit, iar tăcerea a devenit sunet.
Vermeer a pictat-o în jurul anului 1665, într-o perioadă în care arta nu se făcea pentru faimă, ci pentru frumusețea în sine. Nu știm cine a fost tânăra. Nu știm dacă a existat cu adevărat sau dacă a fost doar o întruchipare a unei idei – misterul, feminitatea, lumina însăși. Ce știm e că acel cercel, acea perlă pictată cu doar câteva atingeri de pensulă, a devenit simbolul unei întregi epoci.
Pe timbrul emis în 2025, la 350 de ani de la moartea pictorului, tânăra poartă același turban oriental, în nuanțe de albastru și galben, cu aceeași delicatețe a chipului luminat dintr-o parte.
Deși tipărit digital, cercelul pare încă să tremure de lumină, ca și cum ar fi fost pictat cu vopsea udă.
Mă gândesc ce-ar fi spus Vermeer dacă ar fi știut că, în trei secole și jumătate, chipul anonim pe care l-a zugrăvit într-un colț de atelier olandez avea să fie reprodus pe milioane de timbre, călătorind prin lume, trecând prin mâinile colecționarilor, ale poștașilor, ale celor care mai scriu scrisori cu suflet.
Filatelia are această magie tăcută: ne leagă nu doar de geografie, ci și de timp. Iar când un timbru reușește să ducă mai departe povestea unei picturi, a unei priviri și a unei epoci, nu e doar o piesă de colecție – e o fereastră deschisă spre frumusețea care nu trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu