La Lisabona, între piața Restauradores și miradouro-ul São Pedro de Alcântara, se strecura pe șine un mijloc de transport care a devenit simbol: funicularul Gloria. De 140 de ani, vagoanele sale galbene, mereu vibrante și acoperite uneori de grafitti urbane, urca și coboara panta abruptă, legând orașul de jos de orașul de sus, ca un fir nevăzut între cotidian și miraj.
La începutul acestei luni, însă, Gloria și-a amintit că timpul nu iartă. Un accident tragic a zguduit inimile lisabonezilor, reamintindu-le că și monumentele vii ale orașului sunt fragile. În ciuda durerii, locuitorii privesc spre funicular nu doar ca spre un simplu vehicul, ci ca spre un prieten vechi, un reper al identității colective.
Inaugurat pe 24 octombrie 1885, Gloria a fost martor al secolelor care au trecut peste străzile pavate cu piatră de râu, al regimurilor schimbate și al mării de turiști care i-au urcat treptele. În filatelie, imaginea funicularului devine mai mult decât o ilustrație: este o declarație despre răbdare, continuitate și despre felul în care un oraș își urcă amintirile pe șine, zi de zi.
Astăzi, când ne apropiem de aniversarea celor 140 de ani ai săi, cărțile poștale ilustrate și efectele filatelice (timbre, maxime și plicuri ocazionale) care îi poartă chipul par să capete o încărcătură aparte. Ele sunt martori tăcuți ai istoriei unui mijloc de transport care a devenit simbol cultural, dar și amintire a fragilității umane.
A răsfoi un album cu Gloria pe plicuri și cărți poștale înseamnă, poate, a urca din nou în vagon, a privi Lisabona de la înălțime și a simți cum orașul îți povestește propria viață, cu lumini și umbre, cu bucurii și dureri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu