Stăpâna apelor sudice

În întinderea vastă și rece a Oceanului Austral, unde apele se împletesc cu gheața și vânturile par să nu se mai sfârșească, trăiește o creatură fascinantă și surprinzător de agilă: foca antarctică cu blană sau otaria antarctică (Arctocephalus gazella). Parte a familiei otariidelor, cunoscută și sub numele de otaria orsino-antarctică, această specie este una dintre cele șapte din genul Arctocephalus și reprezintă un simbol al vieții marine din regiunile subpolare.

Denumirea științifică a speciei, Arctocephalus gazella, onorează vasul german SMS Gazelle, cel care a colectat primul exemplar cunoscut în apropierea insulelor Kerguelen, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Din acest motiv, mai este cunoscută și sub denumirea de otaria de Kerguelen.

Deși răspândirea sa cuprinde o mare parte a Oceanului Austral, cea mai mare concentrație – peste 95% din populația globală – se găsește în Georgia de Sud, unde otariile formează una dintre cele mai dense colonii de mamifere marine de pe planetă. Ele mai pot fi întâlnite și pe alte insule subantarctice, iar ocazional ajung până pe țărmurile Peninsulei Antarctice.

Otaria antarctică are un aspect aparte ce o diferențiază clar de verișoarele sale, focile: botul este scurt și rotunjit; urechile externe sunt vizibile, proeminente și fără păr la vârf – unică între foci și otarii antarctice; iar înotătoarele posterioare sunt flexibile, permițând deplasarea cu ușurință pe uscat, spre deosebire de focile care se târăsc pe burtă.

Masculii sunt semnificativ mai mari decât femelele, atingând până la 2 metri în lungime și greutăți între 90 și 210 kilograme. Coloritul lor este maroniu-închis, în timp ce femelele și puii sunt mai degrabă gri, cu partea inferioară mai deschisă la culoare.
Otariile antarctice sunt animale poligame. În sezonul de împerechere, care începe în luna octombrie, masculii își stabilesc teritorii și formează haremuri ce pot cuprinde între 20 și 100 de femele.

Gestația durează puțin peste un an, iar nașterile au loc între noiembrie și decembrie. Femelele se împerechează din nou la aproximativ o săptămână după fătare, în timp ce alăptează puii timp de aproximativ patru luni.
Puii învață să înoate înainte de a părăsi coloniile pentru a trăi în apele mării, unde rămân câțiva ani până ating maturitatea sexuală. Longevitatea speciei este în general de 15 ani, dar femelele pot trăi și până la 25 de ani.
Hrana principală a otariilor antarctice este krilul, micile crustacee care formează baza lanțului trofic marin antarctic. Astfel, aceste mamifere joacă un rol esențial în echilibrul ecosistemului sudic.
Otaria antarctică este mai mult decât un simbol al adaptării la condiții extreme – este o verigă esențială în lanțul vieții din apele reci ale emisferei sudice. Eleganța cu care se mișcă în apă, structura complexă a coloniilor și modul impresionant în care își cresc puii fac din această specie un adevărat miracol natural, demn de admirație și protecție.