Mihail Afanasievici Bulgakov (n. 3/15 mai 1891, Kiev, Imperiul Rus – d. 10 martie 1940, Moscova, URSS) a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană.
Destinul lui Bulgakov pare guvernat de același amestec de satiră, fantastic și tragic care este amprenta operei sale. La 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice se naște primul copil, Mihail Afanasievici Bulgakov. În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, școală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultății de Medicină din Kiev. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu va publica Însemnările unui tânăr medic, în care evocă această perioadă. Încă din perioada studenției, 1913, se căsătorește cu Tatiana Nikolaevna Lappa. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soții, reușește să învingă răul.
Se impune tot mai mult ca scriitor de excepție. Odată cu faima lui crește și interesul criticii proletcultiste față de opera sa, care începe să fie ținta unor atacuri de pe pozițiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolșevic și un element „dușmănos”. În 1928 înaintează prima cerere de plecare în străinătate și primește primul răspuns negativ. Începe întâia schiță a romanului Maestrul și Margareta sub titlul Inginerul cu copite. Îi sunt interzise piesele Zilele Turbinilor, Apartamentul Zoicăi (1929) și Cabala bigoților (1930) și nu se mai publică nimic din proza sa.
Piesa Batum, despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul Teatrului Academic, apoi respinsă de însuși Stalin.
La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferințe, Bulgakov moare la locuința sa. Ultimele corecturi le face în 1940, pe patul de moarte, orb fiind, până în ultima zi a vieții dictează soției sale, Elena Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei, modificările romanului Maestrul și Margareta.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu