Gheorghe Munteanu-Murgoci (n. 20 iulie 1872, Vădeni, Brăila – d. 5 martie 1925, București) a fost un geolog, mineralog și pedolog român, care împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și-a înscris numele printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din București. A fost membru corespondent al Academiei Române.
Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra munților Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului. A descoperit lotritul - înscriind în geologie un nou mineral. În legatură cu studiile sale petrografice, mineralogice și tectonice, mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogațiile subsolului românesc, fiind cel dintâi care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia.
În anul 1923, când consacrarea lui Murgoci era universal recunoscută, Academia Română îl alege printre membrii săi corespondenți, membru al Academiei franceze de agricultură, membru al Academiei Cehoslovace, iar în 1924 a fost ales ca membru de onoare al Comitetului Asociației Internaționale a științei solului și director al Hărții pedologice a Europei. A fost căsătorit cu cetățeanca britanică Agnes Kelly, cu care a avut doi copii: o fată - Hellen, născută în 1905 și un băiat botezat Radu-Maxwell, născut în 1907. În 1925 moare prematur, în plină putere a creației, la numai 53 de ani.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu