Publicitate

26 martie 2020

40 de ani de la moartea eseistului Roland Barthes

Roland Barthes (n. 12 noiembrie 1915, Cherbourg, Manche, Franța - d. 26 martie 1980, Paris, Franța) a fost un eseist, critic, filosof și teoretician al literaturii, semiotician francez. A fost unul dintre principalii animatori ai mișcării structuraliste și ai semioticii franceze.
Urmează cursurile școlilor primare și elementare la Bayonne, apoi, din 1924 până în 1930, la liceul Montaigne și între 1930 și 1934, la liceul Louis-le-Grand de la Paris, iar în 1935, începe studiile superioare la Sorbona, la Paris, unde a obținut licența în filologie clasică. La Sorbona, contribuie la fondarea «Groupe de théâtre antique de la Sorbonne».
Debutul publicistic are loc în anul 1942. Sporadic, publică în ziarul Combat, până în anul 1947.
După cel de-al Doilea Război Mondial, între 1952 și 1959, lucrează la Centrul Național de Cercetări Științifice (CNRS) de la Paris.
Brusc, devine celebru cu ocazia apariției lucrării sale Le Degré zéro de la l'écriture („Gradul zero al scriiturii”) în anul 1953. Lucrarea îl plasează în fruntea a ceea ce numim Noua critică franceză. Volumele care urmează, Sur Racine („Despre Racine”), S/Z îl vor menține în centrul atenției.
Din 1963, în mai multe rânduri, va avea reședința în Maroc, unde va preda la Rabat, în 1969-1970.
Roland Barthes a ocupat catedra de semiologie de la Collège de France din 1977 până la moarte, în 1980. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate