Publicitate

19 martie 2018

Păstrarea patrimoniului de cactuşi din colecția Vida Gheza, ediția a IV-a

În perioada 22-31 martie 2018, la Centrul de Documentare Europeană „Nordica” din cadrul Bibliotecii Centrului Universitar Nord din Baia Mare - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, se va desfășura a IV-a ediție a Simpozionului „Păstrarea patrimoniului de cactuşi din colecția Vida Gheza”.
Manifestarea are la bază o serie de activități, dintre care menționăm: workshop cu studenții de la specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie - sub coordonarea conf. dr. ing. habil. Coman Mirela (membru AGIR - Baia Mare); expoziție de cactuși și plante suculente - ing. hort. Lörincz István; expoziție de timbre și cărți poștale din colecția filateliștilor ing. Lörincz Tiberiu (Satu Mare - membru AFFR) și ing. Pop Alexandru-Leonard (membru AFFR și AGIR - Baia Mare). Cel din urmă a machetat pentru acest eveniment afișele, o carte poștală semi-ilustrată și o serie de vederi cu flori de cactus din colecția „Vida Gheza” (după fotografii realizate de către Lörincz István). Expozanților li se alătură, cu un studiu filatelic privind cactușii și plantele suculente în filatelia internațională, drd. ing. Cioruța Bogdan (membru AGIR - Baia Mare).
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate