Aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși îmi oferă prilejul de a readuce în atenția cititorilor una dintre figurile majore ale artei moderne, a cărei operă a inspirat constant filatelia românească și universală. Născut la Hobița și consacrat la Paris, Brâncuși a transformat esențializarea formei într-un limbaj artistic recognoscibil, transpus admirabil și în miniatura timbrului. De la „Sărutul”, „Domnișoara Pogany” sau „Pasărea în văzduh”, până la ansamblul monumental de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit – creația sa a generat numeroase emisiuni, întreguri poștale, maxime și piese cartofile de referință, confirmând forța simbolică a sculpturii brâncușiene în spațiul colecționismului. La acest ceas aniversar, am bucuria de a consemna și realizarea, în cadrul Cercului filatelic de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, a unui plic aniversar dedicat artistului (format C6, tiraj 13 exemplare) – o piesă memorială care valorifică portretul său și motive inspirate din opera monumentală. Privesc, astfel, întreaga prezență a lui Brâncuși în filatelie ca pe o continuitate firească: timbrul, asemenea sculpturii sale, caută sinteza, esența și permanența. În câțiva centimetri pătrați se adună memorie, identitate și emoție, iar Brâncuși rămâne, și prin aceste mici suporturi grafice, un ambasador durabil al culturii române în lume.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu