O confirmare și o responsabilitate

Sunt momente în filatelie în care un obiect aparent modest capătă o încărcătură aparte. Nu prin raritate sau valoare nominală, ci printr-un mesaj care ajunge exact acolo unde trebuie. O astfel de experiență am trăit zilele trecute citind această carte poștală primită de la Romfilatelia, expediată cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Mesajul scris de mână, adresat direct mie, nu este o simplă formulă de politețe. El exprimă recunoștință pentru interesul și pasiunea mea față de filatelia românească, iar acest lucru m-a făcut să simt că munca mea, discretă și constantă în realizarea acestui blog, este văzută și apreciată. Sunt acele rânduri care nu rămân la suprafață, ci te obligă, aproape firesc, la reflecție.
Referirea la Nicolae Iorga și la cuvintele sale – „Istoria este cea dintâi carte a unui neam” – mi-a reamintit de ce am ales să rămân fidel filateliei. Pentru mine, timbrele și piesele poștale sunt pagini din această carte nescrisă complet, fragmente de memorie care circulă, se transmit și se salvează tocmai prin atenția noastră. Nu colecționăm doar hârtie gumată, ci semne ale continuității.
Imaginea tipărită pe fața cărții poștale, cu Regele Carol al II-lea și Nicolae Iorga, surprinși la Timișoara, întărește acest sentiment. Este o imagine încărcată de istorie, dar care, pusă în contextul mesajului primit, devine mai mult decât o ilustrație: devine un îndemn la responsabilitate culturală.
Cuvintele „fie ca timbrele să rămână punți vii între oameni, rază și memorie” mi s-au părut esențiale. Ele exprimă exact ceea ce cred despre filatelie: nu este doar o pasiune individuală, ci o formă de legătură între oameni, generații și epoci. Timbrele nu stau pe loc; ele călătoresc, spun povești și creează punți invizibile, dar trainice.
Semnătura „Echipa Romfilatelia” nu a fost percepută ca un gest instituțional rece, ci ca o asumare colectivă a acestui mesaj. Am simțit că există, dincolo de emisiuni și cataloage, o comunitate care înțelege sensul profund al filateliei și rolul ei cultural.
Pentru mine, această carte poștală este mai mult decât un obiect filatelic contemporan. Este o confirmare și, în același timp, o responsabilitate. O dovadă că filatelia trăiește prin oameni, prin dialog și prin memorie împărtășită. Iar uneori, istoria nu ajunge la noi prin volume masive, ci prin câteva rânduri scrise de mână, pe spatele unei cărți poștale.