Timbrele fiscale pentru facturi și borderouri din 1933 – seria „100 A”, o emisiune specială a Ministerului de Finanțe

Anul 1933 marchează un moment important în evoluția timbrelor fiscale din România. Prin Decretul Regal nr. 116 din 27 ianuarie 1933, Ministerul de Finanțe introduce în circulație, de la 1 februarie 1933, o nouă serie de timbre fiscale speciale pentru facturi și borderouri, cunoscută în literatura de specialitate drept seria „100 A”. Această serie a apărut ca urmare a modificărilor aduse Legii Timbrului, menite să clarifice și să uniformizeze taxele aplicate documentelor comerciale într-o perioadă de intensă reorganizare economică.

O emisiune cu rol strict fiscal, dar cu o elaborată compoziție grafică
Deși destinate exclusiv uzului fiscal, timbrele din seria „100 A” impresionează prin complexitate și prin atenția acordată detaliilor. Seria cuprinde următoarele valori nominative: 2 lei (albastru), 4 lei (roșu), 10 lei (violet/lila), 20 lei (brun), 50 lei (portocaliu/orange) și 100 lei (oliv).
Toate valorile sunt dantelate 13¾:14½ și au fost tipărite pe hârtie cretată specială, albă pe față și gălbuie pe verso, fără filigran, un detaliu care permite identificarea lor rapidă în colecțiile fiscale.
Formatul timbrelor este de 52 × 42 mm, un format neobișnuit de mare pentru timbre fiscale obișnuite, dar justificat de particularitatea foarte interesantă a acestei emisiuni:
timbrele sunt formate din două părți distincte, de câte 26 × 42 mm, despărțite printr-o perforație verticală.

Cele două jumătăți – două roluri diferite
Așa cum prevedea legea, timbrul fiscal pentru facturi și borderouri trebuia aplicat simultan pe două elemente ale aceluiași document: partea stângă, ilustrând stema României, se aplica pe cotorul facturii; iar partea dreaptă, purtând efigia M.S. Regele Carol al II-lea, se aplica pe factura propriu-zisă sau pe borderou.
Cele două secțiuni erau unite prin inscripția „Facturi, Borderouri”, peste care trecea perforația centrală, fapt care împiedica reutilizarea frauduloasă a uneia dintre jumătăți. Ambele părți poartă în zona superioară numele „România”, la mijloc valoarea nominală, iar în partea inferioară seria tipărită pe un fond cu cifrul regal – un element de securitate uzual în perioada interbelică.
Pentru ca un document comercial să fie considerat valid, timbrul trebuia aplicat exact conform prevederilor legii. Orice abatere – timbru lipsă, aplicat greșit sau incomplet – transforma documentul într-un act netimbrat, pasibil de sancțiuni prevăzute la articolul 84 (unele surse citează articolul 34) din Legea Timbrului. Anularea timbrelor era efectuată prin ștampila emitentului.

Taxarea documentelor comerciale: 0,20% din valoarea facturată
Pentru facturile comercianților și industriașilor, valoarea timbrului aplicat trebuia să reprezinte 0,20% din valoarea mărfurilor vândute. Această proporție, relativ mică, avea rolul de a uniformiza taxarea tranzacțiilor și de a reduce confuziile privind aplicarea timbrelor fiscale, suficient de frecvente în deceniile precedente.

Retragerea rapidă din circulație
Destinul timbrelor din seria „100 A” a fost unul scurt. În doar câteva luni, prin alte două decrete regale, valorile au fost scoase treptat din circulație: cele 2, 4 și 10 lei au retrase la 1 septembrie 1933 (Decretul Regal nr. 1632 / 30.05.1933), iar cele de 20, 50 și 100 lei au retrase la 1 noiembrie 1933 (Decretul Regal nr. 2369 / 7.09.1933).
Cu toate acestea, în arhive și în colecții s-au descoperit numeroase exemplare folosite și după datele oficiale de retragere, ceea ce sugerează fie o perioadă de tranziție mai lungă în mediul comercial, fie un stoc rămas în posesia firmelor care a continuat să fie utilizat.

Importanța emisiunii pentru filateliștii specializați în fiscale
Deși aparțin unei categorii mai puțin populare decât timbrele poștale clasice, timbrele fiscale din 1933 reprezintă un domeniu fascinant pentru colecționari: sunt perfect datate și bine documentate prin decrete regale; prezintă un design complex, mai elaborat decât multe timbre poștale ale epocii; includ două imagini simbolice – stema țării și portretul suveranului; arată modul în care administrația fiscală românească a evoluat într-o perioadă de criză economică și reorganizare legislativă; și, nu în ultimul rând, exemplarele pe documente complete (facturi, borderouri) sunt mult mai rare și valoroase decât timbrele izolate.
Pentru pasionații de istorie fiscală, emisiunea „100 A” oferă o fereastră deschisă spre mecanismele economice ale României interbelice, dar și spre estetica timbrelor fiscale, un domeniu adesea ignorat, dar plin de surprize.

Concluzie
Timbrele fiscale pentru facturi și borderouri din seria „100 A” (1933) sunt mai mult decât simple elemente tehnice ale contabilității interbelice. Ele reprezintă un exemplu remarcabil de rigurozitate administrativă, artă grafică și istorie economică, reunite într-o singură emisiune.
În colecțiile filateliștilor specializați, aceste timbre spun o poveste despre legislație, disciplină fiscală, dar și despre felul în care România anilor ’30 a încercat să-și ordoneze mecanismele comerciale într-o epocă dificilă. Iar faptul că multe exemplare au circulat chiar și după retragerea oficială din uz nu face decât să sporească interesul și valoarea lor documentară.
Dacă dețineți astfel de piese – fie timbre neuzate, fie aplicate pe documente originale – acestea pot constitui adevărate puncte de referință în orice colecție de fiscale românești.

Bibliografie:
ing. Mihai Cojocar - Catalogul timbrelor fiscale și a vignetelor românești, București, 2011, ISBN 978-973-0-10207-9
Regatul României - Monitorul oficial, nr. 24/Luni, 30 ianuarie 1933 
Revista Economică - Noi modificări la legea timbrului, Anul XXXV, Nr. 5, Sibiu, 4 februarie 1933
Revista Economică - Noile timbre fiscale, Anul XXXV, Nr. 6, Sibiu, 11 februarie 1933
Gavril Ursu - Dicţionar enciclopedic administrativ, Cluj, Cartea Românească, 1935 
Regatul României - Monitorul oficial, nr. 26/Miercuri, 1 februarie 1933