Publicitate

04 decembrie 2023

Casa ecologică de la vis la realitate - ediția a XIII-a, 23 noiembrie 2023, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare

Civilizația lemnului creată aici, în Maramureș, ne dezvăluie benevol tainele prin care un simplu trunchi de lemn se poate transforma, cu migală și pricepere, într-un obiect al patrimoniului universal. În acest context, se pot admira și astăzi zveltele turle ale bisericilor maramureșene (recunoscute ca monumente UNESCO), osatura impresionantă a construcțiilor și instalațiilor din lemn (meticulos așezate în gospodăria tradițională), impunătoarea poartă maramureșeană și ornamentele acestor bijuterii arhitecturale, alături de alte elemente ale patrimoniului imobil.
Joi, 23 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, în cadrul Compartimentului „Colecții Speciale” al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc atelierul de lucru cu tema „CASA ECOLOGICĂ DE LA VIS LA REALITATE”. Evenimentul - aflat la a XIII-a ediție - a fost organizat de Centrul Universitar Nord din Baia Mare - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, coordonatoarea activității fiind doamna conf. univ. dr. ing. habil. COMAN MIRELA-ANA.
Manifestarea s-a desfășurat în cadrul organizat de către Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Serviciul Săli de lectură - Compartimentul „Colecții Speciale”, iar parteneri în acest demers științific-profesional au fost Asociația Forestierilor din România (ASFOR) prin filiala Maramureș, respectiv Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) prin sucursala Maramureș.
Cu prilejul acestui eveniment, conform programului stabilit de către organizatori, au fost prezentate de către dna. bibl. ALINA LEMNEAN, în calitate de șef Serviciu Săli de lectură, „Expoziția de carte din cadrul Compartimentului «Colecții speciale»”, precum și o serie de „Tehnici actuale de documentare bibliografică”. De asemenea, a putut fi vizitată și „Expoziția-eveniment de artă fotografică «Moștenirea vie: Patrimoniul Mondial UNESCO din România»”, găzduită în bibliotecă în perioada 16-29 noiembrie 2023.
O altă inițiativă, de interes pentru publicul larg, a fost și prezentarea-expoziție intitulată „Filatelia românească - instrument pedagogic de promovare a civilizației lemnului”, care i-a avut ca autori pe dr. ing. inf. BOGDAN-VASILE CIORUȚA, ing. sis. ALEXANDRU LEONARD POP și stud. IOANA-ELISABETA SABOU (CIORUȚA). În cadrul acesteia, autorii au expus și descris mai multe materiale filatelice, deosebite prin formă și conținut, referitoare atât la patrimoniul imobil (biserici/mănăstiri/lăcașe de cult, case și gospodării tradiționale, porți din lemn, troițe, mori etc), cât la patrimoniul mobil (unelte și instalații din lemn, piese de mobilier, piese ornamentale din lemn etc).
Manifestarea științifică a fost completată de prezentarea „Arhitectura casei țărănești din lemn - izvor de inspirație pentru arhitectura contemporană rurală”, susținută de către dna. conf. univ. dr. ing. habil. MIRELA-ANA COMAN. În cadrul expunerii au fost trecute în revistă diverse scenarii de lucru (de ex., tehnici clasice și moderne pentru prelucrarea lemnului, proiectarea structurilor din lemn, amenajarea spațiului interior, tehnici și strategii de restaurare etc). Spre finalul manifestării a fost planificată o sesiune de lucru și dezbateri, la care au participat studenți și masteranzi, cât și toți cei interesați de tematica abordată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate