Publicitate

29 februarie 2020

Proclamația de la Timișoara: 30 de ani

Proclamația de la Timișoara este un document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990. A fost redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș. Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.
În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor.
Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism. 
După 30 de ani Asociația Filateliștilor din Timișoara a realizat o ștampilă comemorativă cu legenda „Proclamația de la Timișoara - 30 de ani”, care va fi aplicată complementar miercuri, 11.03.2020, pe corespondența expediată de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara - cod poștal 300790.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate