Sticletele cu cioc negru din Caraibe

Sticletele cu cioc negru (Loxigilla noctis), cunoscut și sub numele de Presura neagră pitică, este o pasăre de talie mică, specifică regiunii Caraibelor. Face parte din familia Thraupidae, fiind răspândită pe mai multe insule din Antilele Mici, Antilele Mari și Bahamas.
Această pasăre are o lungime de aproximativ 12-14 cm și cântărește în jur de 14-19 g. Penajul său variază în funcție de subspecie și de zona geografică, dar în general, masculii au un colorit negru intens, iar femelele prezintă o combinație de nuanțe maronii și cenușii, care le ajută să se camufleze mai bine în natură.

Una dintre trăsăturile distinctive ale acestei specii este ciocul scurt, dar puternic, de culoare neagră, perfect adaptat pentru a sparge semințele dure.
Loxigilla noctis se găsește în păduri tropicale, tufișuri de coastă și grădini, fiind o pasăre foarte adaptabilă. Poate trăi atât în păduri dese, cât și în zone deschise, ceea ce îi oferă un avantaj în fața schimbărilor de mediu.

Această specie este omnivoră, hrănindu-se în principal cu semințe, fructe, nectar și insecte. Ciocul său puternic îi permite să spargă semințe tari, iar uneori poate fi observată culegând nectar din flori, ajutând astfel la polenizare.
Sticletele cu cioc negru este o pasăre activă și energică, adesea întâlnită în perechi sau în grupuri mici. Cântecul său este melodios, iar masculii folosesc trilurile pentru a-și marca teritoriul și pentru a atrage femelele.
În perioada de reproducere, care are loc între primăvară și vară, femela construiește un cuib în formă de cupă, folosind iarbă, frunze și crenguțe. Cuibul este amplasat în tufișuri dese sau în copaci joși, pentru a fi protejat de prădători.

Femela depune 2-4 ouă, pe care le clocește timp de aproximativ 12-14 zile. După eclozare, ambii părinți se implică în hrănirea puilor, care devin independenți după două-trei săptămâni.
Presura neagră pitică joacă un rol important în ecosistemul său, contribuind la dispersia semințelor și la controlul populației de insecte.

Deși nu este considerată o specie amenințată, distrugerea habitatului și schimbările climatice ar putea avea un impact asupra populației sale în viitor.
Dovedindu-se a fi o pasăre fascinantă, adaptabilă și esențială pentru echilibrul natural al insulelor din Caraibe, a fost popularizată destul de bine și în filatelia mondială. Cu un cântec plăcut și o prezență activă în natură, această mică pasăre continuă să încânte ornitologii și iubitorii de păsări din întreaga lume. Protejarea habitatului său este esențială pentru menținerea biodiversității unice a regiunii.

Ateneul Român – simbol al culturii și spiritului național

Situat în inima Bucureștiului, Ateneul Român este una dintre cele mai emblematice clădiri ale României, un veritabil templu al culturii și un simbol al identității naționale. Inaugurat la data de 14 februarie 1888, edificiul găzduiește astăzi Filarmonica „George Enescu” și este cunoscut în întreaga lume pentru acustica sa excepțională și pentru eleganța sa arhitecturală.

Construit în stil neoclasic, cu influențe baroce, Ateneul impresionează prin fațada impunătoare cu coloane ionice, cupola grandioasă și frescele monumentale din interior, care ilustrează scene importante din istoria României. Proiectul a fost realizat de arhitectul francez Albert Galleron, pe terenul donat de familia Văcărescu, iar finanțarea s-a făcut printr-o campanie publică devenită celebră sub sloganul „Dați un leu pentru Ateneu”.

Sala principală, cu o capacitate de aproximativ 800 de locuri, este decorată cu o frescă panoramică lungă de 75 de metri, realizată de Costin Petrescu între anii 1933 și 1938. Aceasta înfățișează momente-cheie din istoria poporului român, de la formarea statelor medievale până la Marea Unire de la 1918.

De-a lungul timpului, Ateneul Român a fost gazda unor evenimente culturale de referință – concerte, conferințe, festivaluri, inclusiv celebrul Festival Internațional „George Enescu”, care atrage anual artiști de talie mondială. Din 2007, edificiul se află pe lista Patrimoniului European, recunoaștere a valorii sale simbolice pentru cultura continentală.
Pentru filateliști, Ateneul Român a fost și continuă să fie o sursă de inspirație.

Imaginea sa a fost ilustrată de-a lungul deceniilor pe timbre, colițe, plicuri ocazionale, cărți poștale și maxime, transformându-se într-o emblemă vizuală a artei și muzicii românești. O astfel de piesă nu doar că marchează un reper arhitectural, ci celebrează și dăinuirea spiritului românesc prin cultură.
Ateneul Român nu este doar o clădire; este o stare de spirit, un loc în care muzica, istoria și sufletul național se întâlnesc în armonie, sub cupola unei construcții care, de peste un secol, inspiră și unește.

 

Juliana Fabritius-Dancu – pictorița care a imortalizat sufletul transilvănean

Maximă, 1985 - Cetate țărănească din Merghindeal,
secolul XVI, județul Sibiu (acuarelă, 1969), cod CPI 0177.

Juliana Fabritius-Dancu (1930–1986) a fost o pictoriță și graficiană româncă de origine săsească, cunoscută pentru contribuția sa remarcabilă la conservarea vizuală a patrimoniului cultural din Transilvania. Printr-o operă delicată și minuțios documentată, artista a reușit să creeze o punte între trecutul multietnic al regiunii și prezentul artistic al secolului XX.

Maximă, 1986 - Cetate țărănească
din Ighișul Nou, secolul XVI, județul Sibiu
(acuarelă, 1974), cod CPI 0178.

Născută în 1930 la Sibiu (Strada General Gheorghe Magheru nr. 43), oraș cu bogată moștenire culturală germană, Juliana Fabritius-Dancu a crescut într-un mediu care cultiva valorile artei și ale istoriei. Studiile de specialitate le-a urmat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a fost influențată de curentele clasice, dar și de modernismul temperamental al școlii românești de pictură.
Juliana s-a remarcat printr-o abordare artistică sobră, echilibrată, dar profund emoțională. Lucrările sale, realizate în acuarelă, tuș și tempera, evocă o lume transilvăneană pe cale de dispariție: biserici fortificate, interioare săsești, detalii de arhitectură populară, costume tradiționale, inscripții și simboluri ancestrale.

Maximă, 1978 - Cetate țărănească
din Hosman ridicată pe la 1500,
județul Sibiu (acuarelă, 1968),
cod CPI 0172.

Fiecare desen este rezultatul unei documentări riguroase și al unei sensibilități aparte față de identitatea comunităților germane din România, în special a sașilor. Artista nu picta doar forme – ci memoria vie a unei culturi.
În a doua jumătate a anilor ’70, Editura Transilvania Publicitate a editat o serie valoroasă de cărți poștale ilustrate bilingve, în limbile română și germană, având la bază, în principal, acuarelele delicate ale artistei Juliana Fabritius-Dancu. Tipărite la Întreprinderea Poligrafică Sibiu, aceste cărți poștale s-au remarcat prin rafinament artistic și atenție la detalii, devenind rapid apreciate în rândul filateliștilor. Ulterior, mai ales în anii ’80, ele au fost utilizate cu succes în realizarea unor maxime filatelice deosebite, contribuind astfel la promovarea patrimoniului cultural transilvănean prin artă și corespondență.

CPI (cod 0155) - Puntea Minciunilor,
Sibiu (acuarelă).

Pe lângă activitatea de pictoriță, Juliana Fabritius-Dancu a fost și o ilustratoare prolifică. A colaborat cu istorici și cercetători, realizând ilustrații de carte, cataloage și albume dedicate patrimoniului transilvănean. Printre volumele notabile se numără cele dedicate arhitecturii gotice din Ardeal și monografii despre arta ecleziastică a sașilor.
Creația sa are astăzi valoare documentară, artistică și simbolică. Într-un secol al transformărilor și al pierderii identităților locale, Juliana a avut curajul de a picta esența unei lumi aflate la granița dintre mit și istorie. Arta ei conservă, într-un limbaj vizual rafinat, moștenirea unui spațiu multicultural și profund spiritual.

CPI (cod 0212) - Uliță din Rășinari,
jud. Sibiu (acuarelă, 1967).

Juliana Fabritius-Dancu a încetat din viață în 1986, la doar 56 de ani, lăsând în urmă o operă care continuă să inspire cercetători, artiști și iubitori ai patrimoniului. Lucrările sale se regăsesc în muzee, colecții private și volume de artă, iar memoria sa este păstrată în comunitățile pentru care a creat. Artista nu a fost doar o pictoriță a formelor, ci o custode a memoriei vizuale transilvănene. Prin opera sa, ne oferă o fereastră către un univers identitar care, fără contribuția ei, s-ar fi estompat în tăcerea timpului. Astfel, ea rămâne o figură esențială a artei plastice românești, cu ecouri profunde în cultura europeană.

CPI (cod 0197) - Casă țărănească din Cîrțișoara, jud. Sibiu (acuarelă, 1963).

 

Vesna Krmpotić – vocea poetică a spiritualității croate

Vesna Krmpotić (1932–2018) a fost una dintre cele mai importante scriitoare croate ale secolului XX, cunoscută pentru poezia sa impregnată de spiritualitate orientală și reflecție metafizică. Absolventă de limbi străine și psihologie, a trăit în diverse colțuri ale lumii – India, Egipt, SUA, Ghana – experiențe care i-au influențat profund opera. A scris peste 100 de volume, printre care și 108×108, cea mai amplă colecție de poezie din literatura croată. Traducătoare, eseistă și autoare de proză, a fost distinsă cu numeroase premii, inclusiv prestigiosul Premiu „Vladimir Nazor” pentru întreaga activitate. Opera sa rămâne un reper pentru literatura croată contemporană.

Apollo 15 – explorarea Lunii pe patru roți

În vara anului 1971, misiunea Apollo 15 marca o nouă etapă în cucerirea Lunii: pentru prima dată, astronauții americani aveau la dispoziție un vehicul lunar (Lunar Roving Vehicle - LRV), menit să le extindă raza de explorare și să aducă un plus de eficiență cercetării selenare. Această premieră istorică a fost imortalizată nu doar în paginile cărților de știință, ci și în istoria filateliei, printr-o serie de piese care continuă să fascineze colecționarii și pasionații de astronomie.

La 2 august 1971, Serviciul Poștal al Statelor Unite a pus în circulație mai multe plicuri filatelice „primă zi” (First Day Cover) dedicate misiunii Apollo 15. Emise în Houston, Texas — inima operațiunilor NASA —, aceste plicuri comemorează „un deceniu de realizări spațiale” și marchează momentul în care omenirea a pășit în mod activ spre o explorare mai sistematică a Lunii.

Piesele conțin o pereche de timbre de 8 cenți, cu ilustrații spectaculoase ce înfățișează: Pământul și Luna, legate vizual printr-un flux de lumină, simbolizând legătura dintre cele două lumi; un modul lunar și un rover pe solul selenar, în plină desfășurare a misiunii.

Apollo 15 a fost prima misiune care a inclus în echipamentul său roverul lunar, un vehicul electric ușor, capabil să transporte doi astronauți și instrumente științifice pe distanțe mai mari.

Acesta a permis explorarea unor regiuni până atunci inaccesibile în cadrul expedițiilor anterioare. Comandantul David Scott, împreună cu James Irwin, au realizat trei deplasări cu roverul, însumând peste 27 km de traseu, colectând mostre geologice și efectuând experimente de o valoare inestimabilă.

Pe lângă timbre, plicul prezentat în deschiderea acestui articol este înnobilat de: emblema oficială a misiunii Apollo 15, reprezentând traiectoria de zbor și numele celor trei astronauți: Scott, Worden și Irwin; o gravură monocromă ilustrând roverul în acțiune, cu astronauți la bord — o imagine devenită iconică pentru programul Apollo și semnătura originală a lui James Irwin, un detaliu rar, ce transformă plicul într-o veritabilă relicvă filatelică și spațială.

Piesele filatelice dedicate misiunii Apollo 15 nu sunt doar simple artefacte poștale. Ele reprezintă o capsulă a timpului, un martor mut al unei epoci în care umanitatea își depășea limitele și pășea, cu emoție și curaj, pe un tărâm extraterestru.

În colecțiile filatelice, asemenea obiecte nu doar documentează evenimente istorice, ci le transmit, peste decenii, generațiilor viitoare. Apollo 15 a lăsat urme pe Lună, iar filatelia s-a asigurat că acestea nu vor fi uitate.

 

Povestea unei toamne cu parfum de carte poștală ilustrată: SIBIUMAX 2025

Toamna are darul ei de a aduce împreună oameni și pasiuni. Sub lumina blândă a lunii septembrie, într-un oraș unde istoria se împletește cu rafinamentul cultural, se pregătește o întâlnire cu totul specială. În Sibiu, acolo unde pașii foșnesc pe caldarâm ca în paginile unei cărți vechi, va prinde viață, din nou, o poveste filatelică de excepție: SIBIUMAX 2025.
Între 12 și 14 septembrie 2025, la Biblioteca Județeană ASTRA, Corp B, colecționari din România, Franța, Italia și Republica Moldova vor readuce la lumină farmecul cărții maxime, în cadrul Expoziției Internaționale de Maximafilie România – Franța – Italia – Republica Moldova, Ediția a II-a. Evenimentul, organizat cu grijă și pasiune de Asociația Filateliștilor din județul Sibiu și Societatea Română de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”, sub patronajul Federației Filatelice Române, promite să fie nu doar o competiție, ci o sărbătoare a artei filatelice.
Pentru cine bate clopoțelul filateliei?
Pentru colecționarii români, membrii ai Societății Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”, – aceia care au fost recompensați cu cel puțin o diplomă în rang de argint mare la nivel național sau internațional. Pentru maximafiliștii din Franța, Italia și Republica Moldova – ale căror exponate vor fi alese cu grijă de asociațiile de profil din fiecare țară. Dar, mai ales, pentru toți cei care cred că într-o ilustrată bine potrivită cu un timbru și o ștampilă, se ascunde un univers de sensuri.
Clasa de Onoare, Clasa Hors Concours, Clasa de Competiție (Maturi, Tineret, Un Panou, Literatură filatelică) – sunt doar câteva dintre căile prin care povestea poate fi spusă. Iar fiecare exponat, cu cele 5-8 panouri sau filele atent așezate, va vorbi despre pasiunea, răbdarea și dragostea față de detaliu.
Un juriu de specialitate va evalua toate lucrările, iar premiile – de la aur la bronz – vor recompensa nu doar calitatea exponatelor, ci și curajul de a împărtăși din sufletul colecționarului.
Dar poate cel mai prețios premiu rămâne atmosfera: Sibiu, cu străzile sale vii și podurile ce par să lege secole între ele, devine gazda unei experiențe filatelice complete. Delegațiile vor beneficia de ospitalitate autentică, excursii la Muzeul Național Brukenthal, plimbări în împrejurimi și clipe de tihnă care vor da un plus de savoare evenimentului.
Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise până la 30 iunie 2025, prin trimiterea unei cereri însoțite de copia primei pagini a exponatului. Confirmările se vor face până pe 10 iulie, iar colecțiile românești trebuie predate până la 1 septembrie, cele din afara țării – până la 11 septembrie.
Pentru detalii, îi puteți contacta pe organizatori: Salade Nicolae – 0764336313 / nicusalade@yahoo.com și Doroș Vasile – 0741609468 / vivi.doros@yahoo.com.
Așadar, dragi filateliști, pregătiți-vă colecțiile și inimile. SIBIUMAX 2025 nu este doar o expoziție – este o punte între culturi, între generații și între timbre. O poveste spusă prin cărți maxime, în inima unui oraș ce știe să-și asculte istoria.
Ne vedem la Sibiu, în septembrie 2025!

Ján Levoslav Bella – un pionier al romantismului muzical slovac

Ján Levoslav Bella (1843–1936) este considerat unul dintre fondatorii muzicii culte slovace moderne și un reprezentant de seamă al romantismului central-european. Compozitor, dirijor, organist și pedagog, Bella a avut un rol esențial în emanciparea muzicii slovace, contribuind prin creația sa la conturarea unei identități muzicale naționale, într-o perioadă în care influențele maghiare, germane și cehe dominau scena artistică regională.

Născut pe 4 septembrie 1843 în Liptovský Mikuláš, în Imperiul Austriac (astăzi Slovacia), Jan Levoslav Bella a urmat studii teologice la Banská Bystrica și Viena, dar în paralel și-a dezvoltat o solidă educație muzicală, studiind compoziția, teoria și orga. Inițial hirotonit ca preot romano-catolic, Bella a fost profund implicat în viața muzicală ecleziastică, activând ca organist și dirijor de cor.

În jurul anului 1881, Bella renunță la preoție și se convertește la luteranism, pas care îi permite să se dedice în întregime muzicii. Se stabilește la Sibiu (pe atunci parte a Regatului Ungariei), unde activează ca dirijor și pedagog timp de peste patru decenii, influențând generații întregi de muzicieni transilvăneni.
Opera lui Jan Levoslav Bella este vastă și diversificată. A compus muzică simfonică, corală, de cameră și vocală, în special lieduri și piese religioase. Influențat de romantici precum Schumann, Liszt și Wagner, Bella și-a pus amprenta personală asupra limbajului muzical slovac, introducând elemente de folclor și tonalități lirice specifice sensibilității slave.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este opera „Wieland der Schmied” (Wieland fierarul), finalizată în anii 1880 și considerată prima operă slovacă. Libretul, bazat pe o legendă germanică, fusese inițial destinat lui Wagner, dar Bella a reușit să creeze o partitură originală, plină de dramatism și culoare orchestrală.
Deși mare parte a carierei sale s-a desfășurat în afara Slovaciei de astăzi, Jan Levoslav Bella este considerat compozitorul care a pus bazele muzicii profesioniste slovace. A fost membru onorific al Uniunii Compozitorilor Cehoslovaci, iar în Bratislava, numele său este purtat de o stradă, o școală de muzică și chiar de o orchestră.
Ján Levoslav Bella a murit la 94 de ani, pe data de 25 mai 1936, la Bratislava, fiind astăzi omagiat nu doar pentru muzica sa, ci și pentru viziunea sa culturală. El a creat punți între spiritualitate și artă, între național și universal, între trecut și viitor.
Figura lui Ján Levoslav Bella rămâne una emblematică pentru cultura slovacă. Prin creațiile sale, el a deschis calea unei tradiții muzicale naționale solide, ancorată în romantismul european, dar inspirată de specificul slovac. În istoria muzicii central-europene, numele său se înscrie alături de cei care au îndrăznit să viseze o artă proprie, liberă și expresivă – o muzică a sufletului și a identității.

Importanța sălilor de lectură în educație și cultură

Sălile de lectură reprezintă un element fundamental în cadrul instituțiilor educaționale și culturale, având un rol esențial în dezvoltarea intelectuală a individului. Aceste spații dedicate cititului și învățării oferă nu doar un loc de studiu, ci și un refugiu pentru gândire profundă, concentrare și explorare a cunoștințelor. În rândurile care urmează, vom analiza importanța sălilor de lectură și impactul lor asupra educației și culturii și vom ilustra articolul cu câteva piese filatelice dedicate lor.

Sălile de lectură sunt locuri unde tăcerea și liniștea sunt esențiale pentru învățătura și aprofundarea cunoștințelor. Ele sunt, de obicei, dotate cu o varietate de resurse, de la cărți, reviste și ziare, până la materiale multimedia, care acoperă o gamă largă de subiecte. Aceste spații sunt mai mult decât simple încăperi cu rafturi de cărți; ele sunt locuri care încurajează curiozitatea și satisfac nevoia de învățare continuă. Într-o eră în care informația este la îndemâna oricui, sălile de lectură oferă un mediu organizat și accesibil pentru studii aprofundate.

Una dintre cele mai importante funcții ale sălilor de lectură este crearea unui mediu propice pentru concentrarea intelectuală. Într-o lume agitată, în care suntem constant bombardați cu distrageri, sălile de lectură oferă un refugiu liniștit, unde cititorii pot să se concentreze asupra materialului studiat. Tăcerea și disciplina regăsite în aceste spații permit o aprofundare mai eficientă a subiectelor și dezvoltarea unor abilități critice și analitice.

Sălile de lectură sunt esențiale pentru democratizarea accesului la cunoaștere. Ele oferă tuturor, indiferent de statutul social sau economic, posibilitatea de a învăța și de a se informa. În multe cazuri, bibliotecile publice și universitare pun la dispoziție resurse valoroase pentru cercetători, elevi și studenți, iar sălile de lectură sunt locul ideal unde aceștia pot explora aceste resurse. Mai mult, aceste spații pot fi un loc în care oamenii pot accesa cărți rare sau valoroase, pe care poate nu și le-ar permite altfel.

Un alt aspect important al sălilor de lectură este rolul lor în promovarea educației pe tot parcursul vieții. Într-o lume în continuă schimbare, în care noile tehnologii și descoperirile științifice transformă rapid cunoștințele și informațiile, învățarea nu se oprește niciodată. Sălile de lectură sunt locuri unde oamenii de toate vârstele pot învăța noi abilități, pot explora subiecte noi și pot rămâne la curent cu cele mai recente cercetări din domeniul lor de interes. În acest sens, ele joacă un rol important în menținerea unei societăți educaționale și culturale sănătoase.

Sălile de lectură nu sunt doar locuri de studiu individual; ele pot deveni și centre de interacțiune intelectuală. De multe ori, în aceste spații se organizează întâlniri, grupuri de lectură și discuții pe diverse teme, care încurajează schimbul de idei și formarea unor perspective diverse. În acest fel, sălile de lectură devin locuri de socializare culturală, unde oamenii pot învăța unii de la alții și pot împărtăși idei și experiențe.

Deoarece joacă un rol esențial în formarea și dezvoltarea intelectuală a indivizilor, sălile de lectură reprezintă un refugiu pentru învățătura profundă și pentru concentrarea gândirii, fiind totodată un loc unde cunoașterea este la îndemâna tuturor. Într-o eră a informației și a tehnologiilor avansate, aceste spații rămân un pilon fundamental al educației și culturii, stimulând învățarea pe tot parcursul vieții și contribuind la crearea unei societăți mai informate și mai implicate.

 

Orașul care renaște prin artă, memorie și inovație

În anul 2025, Chemnitz, oraș situat în estul Germaniei, își revendică locul pe scena culturală europeană, fiind desemnată Capitală Europeană a Culturii, alături de Nova Gorica (Slovenia) și Gorizia (Italia). Cu un trecut complex și o identitate modelată de istorie, industrie și spirit de reconstrucție, Chemnitz devine astfel un exemplu de revitalizare urbană prin cultură.

Chemnitz își trage numele de la râul care îl traversează și are o istorie atestată încă din anul 1143, sub denumirea de locus Kameniz. Începând cu secolul al XIV-lea, orașul s-a afirmat ca un important centru de industrie textilă și inginerie mecanică, devenind în perioada modernă un simbol al dezvoltării industriale germane.

În timpul regimului comunist, între 1953 și 1990, orașul a purtat numele de Karl-Marx-Stadt, nume care reflecta poziția sa strategică și simbolică în cadrul Republicii Democrate Germane (RDG). După reunificarea Germaniei, Chemnitz a intrat într-un proces de transformare profundă, căutând să-și redefinească identitatea prin cultură și inovație.

Spre deosebire de alte orașe desemnate capitală culturală, Chemnitz a mizat pe un concept aparte: „C the Unseen” („Vezi nevăzutul”). Proiectul cultural din 2025 propune aducerea în lumină a acelor aspecte, comunități, istorii și spații care, de-a lungul timpului, au fost marginalizate sau ignorate. Este o invitație la redescoperire, incluziune și participare activă.

În centrul acestei inițiative stau nu doar instituțiile culturale consacrate, ci și locuitorii orașului, care sunt încurajați să contribuie cu propriile povești, colecții sau proiecte. Spațiile industriale abandonate devin scene pentru spectacole, expoziții și ateliere, iar cartierele se transformă în laboratoare de creație și dialog intercultural.
Un simbol important al orașului este capul monumental al lui Karl Marx, o operă de artă impunătoare care amintește de trecutul socialist al orașului, dar care astăzi este integrată într-un discurs critic și deschis despre memorie și identitate.

Un alt element remarcabil este fostul aeroport al orașului, inaugurat în 1926 și închis definitiv în 1969, care este readus în atenție printr-un timbru comemorativ emis în aprilie 2025 în cadrul seriei „Călătorie în timp prin Germania”. Clădirea de intrare a acestui aeroport este un simbol al tranziției, al zborurilor ratate și al noilor începuturi.

Prin statutul său de Capitală Europeană a Culturii, Chemnitz demonstrează că orașele cu trecut industrial și istorie complicată pot deveni centre ale creativității, diversității și reînnodării comunitare. În 2025, Chemnitz nu oferă doar spectacole sau expoziții, ci propune o experiență colectivă, un exercițiu de memorie și de imaginație.

Este un oraș care nu uită, dar care privește cu încredere către viitor. Un oraș care ne invită să „vedem ceea ce nu se vede”, să ascultăm vocile uitate și să reconstruim împreună, prin cultură, un spațiu al speranței.

O aniversare marcată prin artă filatelică

Trebuie să vă împărtășesc o descoperire minunată! Ieri am primit un colet din partea unui partener de schimb și am avut norocul să găsesc în el un FDC din emisiunea filatelică pe care o așteptam cu sufletul la gură de câteva zile - „Aniversări. Academia de Științe Medicale” (LP #2516).
Știți că sunt colecționar de ani buni, dar această emisiune mi-a stârnit un interes aparte. Sunt fascinat de tematica medicală și de personalitățile care au contribuit la dezvoltarea științei medicale românești, iar această achiziție este cu adevărat specială pentru mine.
Romfilatelia a lansat-o vineri, 16 mai 2025, și trebuie să recunosc că m-am rugat de multe persoane ca să fiu sigur că  voi avea măcar o piesă din această emisiune care este o adevărată operă de artă filatelică, marcând 90 de ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale - un for științific pe care ar trebui să-l prețuim mai mult.

Am fost fascinat când am aflat că această Academie, fondată în 1935, a fost printre primele cinci instituții de acest gen din Europa! Imaginați-vă - România, alături de Franța, Belgia, Spania și Italia. Asta spune multe despre valoarea cercetării medicale românești din acea perioadă.
Mihail Vămășescu, care a realizat macheta, a făcut o treabă extraordinară! Sunt pur și simplu îndrăgostit de detaliile artistice. Timbrul de 14 lei cu portretul Prof. Dr. Daniel Danielopolu are o calitate a detaliilor impresionantă - aproape că poți citi determinarea în privirea acestui vizionar al medicinei.

Dar să vă spun despre colița filatelică dantelată - este piesa de rezistență! Timbrul de 30 lei cu Prof. Dr. Constantin Angelescu este încadrat perfect alături de imaginea Spitalului Colțea. Ideea de a include portretele a șapte foști președinți ai Academiei la baza coliței este genială! Fiecare chip te face să te întrebi despre contribuțiile lor la medicina românească.
Colecția este completată de un plic „prima zi” superb, care ilustrează fațada Academiei și emblema sa. L-am pus deja în albumul meu special, la loc de cinste.
Știați că Academia a fost condusă de-a lungul timpului de nume mari precum Aurel Moga, Constantin Arseni, Ștefan Milcu, Nicolae Cajal? Iar actualul președinte, Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran, a sprijinit personal realizarea acestei emisiuni filatelice.
Ce m-a impresionat cel mai mult a fost să aflu despre proiectul ARMIN și proteza cu interfață neurală bidirecțională dezvoltată în România, care este prezentată la Expoziția Mondială de la Osaka, până pe data de 13 octombrie 2025. Când am citit asta, am simțit un val de mândrie - iată că medicina românească continuă să inoveze și să contribuie la nivel mondial!
Am adăugat deja această emisiune în lista mea pentru schimburi cu prietenii mei filateliști din străinătate, dar sincer, nu sunt sigur dacă mă voi putea despărți de ea! Este genul de piesă care îmbină perfect pasiunea mea pentru filatelie cu respectul pentru știința medicală românească.
Voi merge vineri la întâlnirea Cercului Filatelic să văd dacă și alți colecționari au reușit să o achiziționeze. Sunt curios să aud părerile lor despre calitatea execuției și despre semnificația istorică a acestor timbre.
Dacă nu ați procurat-o încă, vă recomand din suflet să o faceți cât mai aveți ocazia. Este o emisiune cu adevărat specială, care va căpăta cu siguranță valoare în timp!