Supraviețuitoarea extremelor antarctice

În înghețatul și spectaculosul peisaj al Antarcticii, unde gheața domină orizontul și vânturile reci par că nu contenesc, trăiește una dintre cele mai rezistente și fascinante creaturi marine: foca lui Weddell (Leptonychotes weddellii). Această specie este nu doar simbol al adaptării extreme, ci și un subiect de interes constant pentru cercetători datorită comportamentului său unic și a habitatului său izolat.

Foca lui Weddell este cel mai răspândit mamifer marin din regiunile circumpolare sudice și una dintre puținele specii care trăiesc permanent în zona Antarcticii, fără a migra.

Femelele pot atinge o lungime de până la 3,3 metri și o greutate de aproximativ 600 de kilograme, în timp ce masculii sunt puțin mai mici. Corpul lor masiv este acoperit cu o blană densă, de culoare gri cu pete albe sau gălbui, perfect adaptată la temperaturile scăzute ale regiunii.
Această specie este remarcabilă prin capacitatea sa de a se scufunda la adâncimi de peste 600 de metri, în căutarea hranei, și de a rămâne sub apă timp de până la 80 de minute. Un alt aspect impresionant este capacitatea lor de a supraviețui în apropierea țărmurilor antarctice chiar și în timpul iernii, când gheața marină devine tot mai groasă.

Focile lui Weddell își mențin găurile de respirație în gheață cu ajutorul dinților anteriori, pe care îi folosesc pentru a roade marginea canalelor de acces la suprafață.
Populații numeroase pot fi întâlnite de-a lungul coastelor Antarcticii și în insulele din proximitate, precum Orcadele de Sud, Shetlandul de Sud, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud. Se estimează că există aproximativ 800.000 de exemplare, majoritatea localizate în regiunile de gheață de pe continentul sudic.

Aceste animale trăiesc în colonii relativ stabile și sunt teritoriale în perioada de reproducere.
Focile lui Weddell nasc un singur pui în fiecare an, în perioada septembrie–noiembrie, în funcție de latitudinea habitatului.

Gestația durează aproximativ nouă luni, iar puii se nasc cu o blană pufoasă, gri-deschis, care este înlocuită de blana adultă după circa patru săptămâni. După șase–șapte săptămâni, aceștia sunt capabili să vâneze singuri, dezvoltând rapid abilități de scufundare și orientare sub apă.

Specia este protejată prin Convenția pentru Conservarea Focilor Antarctici, semnată la 11 februarie 1972 și integrată în Tratatul Antarctic, intrând în vigoare în 1978. Datorită izolării geografice și a măsurilor internaționale de protecție, ea nu este în prezent amenințată, dar cercetările asupra impactului schimbărilor climatice asupra habitatului său continuă să fie deosebit de relevante.
Foca lui Weddell rămâne un simbol al vieții sălbatice din Antarctica – o combinație impresionantă de forță, adaptabilitate și grație. Studierea comportamentului și a fiziologiei acestei specii ne oferă nu doar informații despre viața în condiții extreme, ci și indicii importante despre echilibrul fragil al ecosistemelor polare.