Misterul timbrului Mauritius: o poveste captivantă la Royal Hotel

Deoarece ne aflăm într-o zi de sărbătoare („La mulți ani!” tuturor celor ce poartă numele de Nicoleta, Nicolae și derivatele lor) vă propun astăzi să ne delectăm cu o poveste filatelică petrecută în urmă cu aproape un secol la Stratford, pe râul Avon, unde se află casa în care s-a născut cel care urma să devină un mare dramaturg: Shakespeare. În apropierea imediată, construit în stil modern, se afla „Royal Hotel”, care găzduia un grup de șase persoane de diverse naționalități, ale căror averi combinate ar fi putut cumpăra un oraș întreg cu împrejurimile sale.
Cele șase persoane se aflau în camera 22, de la etajul I al celebrului hotel și discutau cu entuziasm despre evenimentul principal al anului, serbările organizate cu ocazia aniversării nașterii autorului piesei „Hamlet”. Unul dintre clienții hotelului a adus în discuție celebrul poet și romancier român Victor Eftimiu, al cărui spectacol, format din două piese remarcabile intitulate „Achim” și „Omul care a văzut moartea”, urma să fie jucat în capitala Angliei și care avusese reprezentări pe aproape toate scenele europene.
Ziarul „Times” se afla pe una dintre măsuțele pline cu băuturi și cafea, iar pe pagina dedicată filateliei se vedeau noile emisiuni de mărci ale Angliei. Cu trei zile înainte, urcarea pe tron a prințului de Wales a generat lansarea unor serii de timbre de o frumusețe excepțională.
Cei șase bărbați, doi brazilieni, un francez, un american și doi englezi, au remarcat pagina dedicată filateliei și au început să discute despre domeniul colecționării de mărci, în timp ce Brown Hall, faimosul bancher recent, a strigat plin de entuziasm:
- Hei, domnilor! Ați văzut vreodată, în stare nefolosită, celebrul timbru Mauritius de 1 penny, de culoare portocalie?
Cei cinci bărbați și-au îndreptat atenția către el și și-au arătat surprinderea. Toți erau colecționari de mărci amatori cu colecții valoroase de milioane de dolari. Desigur, o raritate precum aceea pe care o menționa în acel moment le-a trezit interesul, scăpându-i din starea de toropeală cauzată de căldură și whisky.
Într-adevăr, timbrul pe care bancherul îl scosese din portofelul său era de o frumusețe remarcabilă. Marcă reprezenta Regina Victoria în 1847, cu o imagine a tinerei regine în profil și cu diadema pe frunte, iar hârtia avea reflexii curioase și o patină a timpului care îi sporea farmecul vechi. Acest timbru, tipărit pentru colonia engleză pe 21 septembrie 1847, este considerat de către colecționarii de mărci una dintre cele mai rare și invidiate bucăți.
Fiecare dintre oaspeți a privit exemplarul superb cu ochi de specialist, trecându-l din mână în mână. După ce toată lumea l-a admirat pe îndelete, s-au început comentariile despre el.
- Superb! Magnific! și-a exprimat entuziasmul său zgomotos Don Guera de la Pintaruistento del Foggia, miliardarul brazilian care a călătorit în jurul lumii pentru a-și adăuga în colecție timbrul de 2 cenți, albastru, uzat din Hawaii, din 1851. L-a găsit într-un oraș indian și a plătit o avere pentru el.
Francezul, Jean de Marneville, un important industriaș în domeniul avioanelor și automobilelor, a rămas tăcut. A privit timbrul doar o scurtă perioadă și nu a fost la fel de entuziast ca cei cinci prieteni.
În scurt timp, s-a întâmplat ceva extraordinar. Proprietarul timbrului, Brown Hull, faimosul bancher, s-a ridicat în picioare și, cu voce slăbită, a rugat:
- Prietenii mei, nu vă supărați, dar îmi doresc timbrul înapoi. Vă rog să mi-l returnați.
Cele cinci figuri proeminente din lumea financiară s-au uitat surprinse.
- Cum este posibil? au exclamat în cor. Timbrul nu se află la noi.
- Domnilor, dacă este o glumă, eu sunt primul care o înțelege, dar înainte de asta aș dori să am înapoi timbrul, a rugat bancherul.
- Dar, pe numele lui Dumnezeu, domnule Brown, vă spunem că afirmația dumneavoastră ne jignește! a răcnit englezul John Harley, lovind masa cu pumnul.
Pe această temă, cei șase au început să discute aprins. Au convenit să închidă ușile și să fie căutați unul câte unul. Englezii, americanii și brazilianul au acceptat imediat sugestia, dar francezul a vorbit:
- Domnilor, îmi dau cuvântul de onoare că nu am luat acest timbru. În ceea ce privește decizia de a fi căutat, mă opun.
S-a lăsat o tăcere tensionată.
- Dar, vă rog să înțelegeți, îmi dau cuvântul de onoare. Mă opun cu fermitate să fiu căutat cu forța.
Proprietarul timbrului a trebuit, în cele din urmă, să accepte această situație. Ceilalți au fost percheziționați de la cap la picioare. După această percheziție, eroii au rămas tăcuți, iar deasupra capetelor lor plana misterul. Din când în când, priviri semnificative erau aruncate către francez, care s-a opus atât de categoric percheziției. Toți erau convinși de vinovăția lui, dar întrucât americanul, proprietarul timbrului, a fost de acord să renunțe să-l caute pe francez, lucrurile au rămas așa.
Brown Hull era întristat și și-a turnat câteva picături de whisky în pahar. Când a dus paharul la gură, în loc să bea, el a strigat cu putere:
- Uite! Uitați-vă! și a arătat fundul paharului, unde se afla timbrul atât de discutat. Domnilor, vă cer scuze pentru situația penibilă în care v-am pus. Îmi dau seama că eu am fost cel care, fără să vreau, a lipit timbrul pe fundul paharului.
Oamenii au fost surprinși. Privirile s-au îndreptat din nou spre francez, în căutarea unei explicații pentru opoziția sa atât de fermă.
Francezul Jean de Marneville, mare industriaș în domeniul automobilelor și avioanelor, și-a scos la rândul său portvizitul, scoțând din el un timbru Mauritius de 1 penny, identic cu cel al americanului. El avea și el un exemplar...