70 de ani de la moartea filosofului român Petre Dulfu

Petre Dulfu s-a născut în data de 10 martie 1856 în Tohat, Maramureş și a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj-Napoca obținând titlul de doctor în filosofie în 1881. A debutat în revista „Familia” în 1873 și a colaborat cu mai multe reviste. După absolvire, s-a stabilit în București unde a desfășurat o activitate literară și didactică. A cunoscut personalități culturale importante prin intermediul lui Ioan Slavici și Barbu Constantinescu. Primul său succes editorial a fost cu „Isprăvile lui Păcală” în 1894, iar alte lucrări precum „Gruia lui Novac” și „Povestea lui Făt-Frumos” au devenit opere de referință în literatura română. A primit premii de la Academia Română pentru lucrarea „Isprăvile lui Păcală” și pentru o traducere a pieselor lui Euripide. A avut o activitate didactică desfășurată timp de 40 de ani și a scris numeroase manuale școlare. Cunoașterea și scrierile sale literare l-au făcut să devină un nume important în cultura română.
Se stinge din viaţă, la vârsta de 97 de ani, pe data de 31 octombrie 1953. În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii și învățământului românesc, Cercul filatelic al Bibliotecii Județeane „Petre Dulfu” din Baia Mare, care îi poartă numele, i-a dedicat un plic (întreg poștal) comemorativ.

165 de ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu

Pe 30 octombie 1858, s-a născut Duiliu Zamfirescu la Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea. A urmat cursurile școlii elementare și ale gimnaziului în orașul Focșani. Între 1873-1876 și-a continuat studiile la Liceul “Matei Basarab” din București.
În 1877 fiind student la Facultatea de drept și frecventând în anul I și cursurile Facultății de litere, Duiliu Zamfirescu debutează cu un ciclu de poezii în revista „Ghimpele”. Războiul pentru Independență îi va inspira scriitorului unele nuvele ca „Locotenentul Sterie” și romanul „În război”.
În 1894 începe publicarea în „Convorbiri literare” a primul roman din ciclul „Istoria Comăneștenilor”: „Viața la țară” continuând cu „Tănase Scatiu” (1895) și „În război” (1897).

„Cine eşti tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi, când atâtea pământuri umplu veşnicia deasupra?”

Duiliu Zamfirescu în Viaţa la ţară

55 de ani de la inaugurarea actualei stații de cale ferată din Baia Mare

Anul 1966 a fost un an de cotitură pentru municipiul Baia Mare. Orașul de pe malul râului Săsar era în plină dezvoltare. Cum nu apăruseră încă mijloacele de transport în comun, legăturile către localitățile învecinate (Tăuții de Sus, Baia Sprie, Ferneziu și Firiza) se făceau prin intermediul trenului personal. Zilnic gara era tranzitată de cel puțin șapte perechi de trenuri personale la care se adăugau multe marfare care transportau minereu, piatră spartă, lemne.

În curând gara nu mai făcea față traficului de călători și de marfă. La toate acestea se adaugă sistematizarea orașului care a impus mutarea vechii stații din interiorul orașului, pe un nou amplasament, cu acces liber din ambele direcții: Satu Mare și Jibou.

S-a hotărât atunci ca gara să fie mutată cu un kilometru și jumătate la vest de centrul orașului, într-un loc unde erau doar bălării. Nimic din vechea gară nu a mai rămas (excepție făcând turnul de apă care este astăzi intact însă prezintă numeroase semne de degradare), datorită faptului că a fost demolată, șinele scoase, iar pe amplasamentul vechii gări și a șinelor au fost construite cartiere de blocuri.

În 1966 au început lucrările de construire a unei noi gări. Construcția noii clădiri de călători a Stației Baia Mare de pe actualul amplasament s-a realizat după proiectele ing. Valeriu Chiricuță și a inginerului Virgil Fierbințeanu de la I.P.C.F. București. Execuția s-a făcut de către ICCF Cluj-Napoca, șeful șantierului fiind inginerul Ladislau Licker, ajutat de șeful de lot Mircea Olteanu. Cu această ocazie a avut loc și sistematizarea întregului complex feroviar.

Noua clădire, cu acces în holul principal de la nivelul pieței, avea la parter: casele de bilete, ghișeele pentru ziare, PTTR, OJT, CEC, depozitul pentru bagaje de mână, biroul de informații și scări la nivelul liniilor ferate. Tot de la parter se realizează accesul la tunelul pentru călători, amplasat asimetric față de clădirea de călători, pentru ca fluxul puternic de călători de la acea vreme de la trenurile de la linia 1 să nu se intersecteze cu cel de la celelalte linii.

La nivelul superior, pe galeria ce înconjoară holul, erau sălile de așteptare, o încăpere „mama și copilul” și un bufet.
Structura de rezistență este alcătuită din cadre cu rigle curbe, iar acoperișul dintr-o placă curbă cu o grosime de 7 cm, ce se reazemă pe trei grinzi longitudinale. Natura terenului a permis executarea unor fundații simple.

Marchiza de la scările de acces a tunelului are o placă continuă, din beton-armat, de 6,80 m lățime, cu console și trei deschideri de câte 7 m fiecare, rezemată pe stâlpi metalici alcătuiți din țevi de oțel.
Gara nouă a fost gata în 1968, iar darea în exploatare s-a făcut cu mare fast pe data de 29 octombrie.

În ziua respectivă, la ora 9:40, a sosit pentru ultima oară trenul accelerat București - Baia Mare în vechea gară CFR din oraș. După sosirea trenului s-a realizat legătura cu noua gară și după amiază, la ora 16:50, a plecat primul tren din noua gară CFR: trenul cu nr. 4096, un personal care circula pe ruta Baia Mare - Dej.
Au trecut de atunci 55 de ani și, pentru a marca evenimentul din punct de vedere filatelic, în cadrul Cercului Filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare am machetat două plicuri aniversare. Amplasată pe magistrala CFR 400, în prezent în gara Baia Mare vin și pleacă în medie 33 de trenuri operate de către CFR Călători și Interregional Călători.

Bibliografie:
Leonard Alexandru Pop - Conectarea orașului Baia Mare la rețeaua feroviară
Glasul Maramureșului - Baia Mare în timpul regimului comunist (1945 - 1989), vol. 1 din seria „Baia Mare de altă dată”, coord. Dorin Ștef, ISBN 978-606-617-151-9, Ed. Eurotip, 2014, Baia Mare
Lorincz Tiberiu - „45 de ani de la inaugurarea actualei Stații CFR din Baia Mare”, Filatelistul feroviar nr.73, noiembrie 2013
Forumul Railnet.ro - Istoricul gărilor din România, din 28 decembrie 2016, accesat la 26 martie 2019
Dorin Ștef - Baia Mare de altădată, publicată pe site-ul Wikisource pe data de 16 aprilie 2017
Hotărârea Consiliului Local nr. 338/2015, Anexa 1 - Statutul Municipiului Baia Mare
Csoma Gheorghe - „Istoria orașului Baia Mare între 1945-1989”, volum din monografia „Baia Mare - 670 - Umbre și lumini”, Ed. Helvetica, Baia Mare, 2001, ISBN 973-99104-8-3

O tehnologie de vârf în transportul feroviar de mare viteză

Transrapid Maglev Train este un tren de mare viteză care utilizează levitația magnetică pentru a se deplasa deasupra șinelor, fără a intra în contact cu acestea. Acesta a fost dezvoltat de companiile germane Siemens și ThyssenKrupp și a fost folosit pentru a efectua teste de prototip în Germania.

Trenul Transrapid Maglev folosește un sistem avansat de magneți superconductori pentru a se menține suspendat deasupra șinelor și pentru a se deplasa la viteze mari. Acest sistem de levitație magnetică oferă avantaje semnificative față de trenurile convenționale, cum ar fi o viteză de deplasare mult mai mare, o zgomot și o vibrație reduse, precum și o eficiență energetică mai bună.

Testele inițiale cu Transrapid Maglev au avut loc în Germania, unde a fost construită o linie de test de 30 km între orașele Lathen și Dörpen. În timpul testelor, trenul a atins o viteză maximă de 505 km/h, stabilind un record mondial pentru trenurile de levitație magnetică.
Cu toate acestea, dezvoltarea trenurilor de levitație magnetică a fost încetinită din cauza costurilor ridicate de construcție și de întreținere, precum și a limitărilor legate de infrastructură.

În prezent, există doar câteva linii de trenuri de levitație magnetică în lume, cum ar fi Linia Maglev din Shanghai și Linia Yamanashi din Japonia, care utilizează această tehnologie în scopuri comerciale.

Căutătorul întunericului

Noua Zeelandă, 2023.

Petrelul negru (Procellaria parkinsoni), numit și petrel Parkinson, este o specie de pasăre marină din familia Procellariidae, care este endemică în Noua Zeelandă. Această specie este numită după exploratorul britanic James Parkinson, care a făcut primele observații ale acestei păsări în timpul expediției sale în Pacificul de Sud în 1773.
Cu o lungime de aproximativ 50-60 de centimetri și o anvergură a aripilor de aproximativ 130-150 de centimetri, este considerată o pasăre mare, având un aspect robust, cu un penaj în mare parte gri și alb. Această specie poate zbura pe distanțe mari în căutarea hranei.

Niuafo'ou, 2016.

Procellaria parkinsoni este o specie amenințată, iar principalul său factor de amenințare este pierderea habitatului de reproducere, care este în principal format din insule mici și stâncoase. De asemenea, specia este vulnerabilă la prădătorii precum pisicile și șobolanii.

Tonga, 2022.

Eforturile de conservare pentru această specie se concentrează pe protejarea habitatului său natural și pe limitarea impactului prădătorilor. În plus, există programe de monitorizare a populațiilor și de cercetare pentru a înțelege mai bine biologia și ecologia acestei specii și pentru a dezvolta măsuri de conservare mai eficiente.

Béla Térfi: ministru și filatelist eminent în istoria maghiară

Dr. Béla Térfi (1869-1959) a fost un ministru și un renumit filatelist maghiar. El a urmat studii la Colegiul de Minerit și Silvicultură din Selmecbánya (în prezent Banská Štiavnica, Slovacia). După căderea monarhiei, a fost numit la Oficiul Național pentru Nutriție Publică, iar în timpul Republicii Sovietice a devenit comisar guvernamental pentru colectarea cerealelor la Comisariatul Poporului pentru Nutriție Publică. În ciuda dificultăților majore cauzate de ostilități, și-a îndeplinit sarcinile cu pricepere și, în ciuda rolului său anterior, numele său a fost menționat în al doilea guvern format de Contele István Bethlen în 1921, în care a servit șase luni și jumătate ca ministru fără portofoliu pentru nutriția publică. Până în anii 1930, el a fost vicepreședinte al Asociației Naționale de Silvicultură. Studiul său, „Bélyegelőtti levelek és azok lebetűzései” (Scrisori pre-ștampilate și notația lor), publicată de societatea de colectare a scrisorilor LEHE în 1943, reprezintă rodul deceniilor sale de cercetare și colectare, acoperind 49 de arhive atât în țară, cât și în străinătate, și studiul multor colecții private. Colecția sa unică de scrisori pre-ștampilate este acum în Muzeul Mărcilor Poștale din Ungaria, iar cele mai bune dintre ele sunt expuse permanent.

Locomotiva cu abur Călugăreni: Un simbol al patrimoniului feroviar românesc

Locomotiva cu abur nr. 43 „Călugăreni” este una dintre cele mai vechi locomotive cu abur existente în România și este considerată un simbol al patrimoniului feroviar al țării. A fost construită în 1869 de firma Canada Works din Birkenhead (Anglia), cu numărul de fabricație 233, și a fost folosită pentru transportul de călători și marfă pe calea ferată București Filaret-Giurgiu.

Locomotiva Călugăreni este una dintre cele mai bine păstrate locomotive cu abur din România și este expusă în prezent la Muzeul CFR din București. Are o greutate de aproximativ 27,2 tone, o lungime de 13,16 metri, viteza maximă de  83 km/h și forța de tracțiune de 2.500 kg/f.

Între anii 1869-1919 a remorcat trenuri de călatori, mixte și de marfă pe ruta București Filaret-Giurgiu.
Între 1920-1923 a fost folosită la manevre ușoare în complexul feroviar București.
Începând cu 1938,cu ocazia organizării serbărilor „Ceferiadei”, locomotiva a fost expusă la Muzeul Căilor Ferate de la stadionul Giulești unde a stat până în vara anului 1944 când a fost grav avariată de bombardamentele aviației americane.
Între anii 1951-1953 a fost refăcută la Atelierele CFR Grivița (Grivița Roșie pe atunci) și expusă în fața muzeului CFR de la „Casa tehnicii feroviare” din București.

La manifestările aniversare din anii 1939, 1969 și 1994, locomotiva a remorcat garnitura Călugăreni pe ruta București-Griugiu.
De-a lungul timpului, locomotiva Călugăreni a fost restaurată și conservată cu grijă de către specialiști pentru a fi păstrată într-o stare cât mai apropiată de cea originală.

Astăzi, aceasta reprezintă o atracție turistică importantă și un exemplu impresionant al tehnologiei feroviare din secolul al XIX-lea fiind clasată în patrimoniul tehnic național în categoria tezaur.

 

Șoimul cu aripi negre în pericol

Bophuthatswana, 1989.

Șoimul cu aripi negre (Elanus caeruleus) este o pasăre de pradă diurnă care trăiește în regiunile calde și temperate ale lumii, inclusiv în Africa, Asia și Europa. De asemenea, această specie se găsește și în unele părți ale Americii de Sud și de Nord. Șoimul cu aripi negre este cunoscut pentru aspectul său distinctiv și pentru abilitățile sale de vânătoare.
Aspectul fizic al Șoimului cu aripi negre este remarcabil. Acesta măsoară aproximativ 35 de centimetri în lungime și are o anvergură aripilor de aproximativ 95 de centimetri.

Algeria, 1987.

Penajul său este de culoare albă pe partea inferioară și gri pe partea superioară, iar aripile sale sunt de culoare neagră, ceea ce îi conferă un aspect distinctiv.
Șoimul cu aripi negre trăiește în general în zone deschise, cum ar fi câmpiile, savanele și terenurile agricole, dar poate fi întâlnit și în zone de stepă și deșert. Este un prădător agil și se hrănește în principal cu rozătoare mici și insecte, cum ar fi greierii și libelulele, pe care le vânează în zbor.

Tonga, 2018.

Comportamentul social al Șoimului cu aripi negre este, de asemenea, interesant. Acesta trăiește în perechi și își împarte responsabilitățile de reproducere și creștere a puilor. De asemenea, se poate aduna în grupuri mari în timpul migrației sau în timpul iernii.
Din păcate, habitatul natural al Șoimului cu aripi negre este în pericol din cauza dezvoltării umane și a schimbărilor climatice. În prezent, nu există date exacte despre numărul de indivizi din această specie, dar este important să se ia măsuri pentru protejarea habitatului lor și a altor specii cu care își împart ecosistemul.

Lesotho, 2001.

Șoimul cu aripi negre a fost o temă populară în filatelie. Mai multe țări au emis timbre poștale cu imaginea acestei specii de pasăre, atât pentru a celebra frumusețea și importanța lor, cât și pentru a atrage atenția asupra problemelor de conservare cu care se confruntă aceste păsări.

Ruanda, 1977.

De exemplu, în 1977, Ruanda a emis un timbru poștal care prezintă imaginea Șoimului cu aripi negre într-un decor naturalistic. Acest timbru a fost emis cu scopul de a sublinia importanța protejării păsărilor de pradă diurne și a conservării habitatelor lor naturale.
În plus, în 1982, Vietnamul a emis un timbru poștal cu imaginea Șoimului cu aripi negre pentru a evidenția importanța conservării acestei specii de păsări.

Togo, 2013.

De asemenea, în cadrul programului de emisiuni filatelice al Togo, au fost emise mai multe timbre care au prezentat imaginea Șoimului cu aripi negre. Aceste timbre poștale au avut ca scop sensibilizarea publicului cu privire la problemele de conservare a acestei specii de păsări.

Taiwan, 2020.

În concluzie, Șoimul cu aripi negre este o specie de pasăre de pradă diurnă cu un aspect distinctiv și abilități de vânătoare impresionante. Este important să se ia măsuri pentru a proteja această specie și habitatul său natural pentru a asigura supraviețuirea lor pe termen lung.

 

Maestrul culorii și al formei

Născut la 15 mai 1942 în frumosul oraș Brașov, artistul plastic Ștefan Câlția a devenit un nume de referință în lumea artei contemporane românești. Cu o carieră vastă și o operă plină de expresivitate, Câlția s-a impus ca un maestru al culorii și formei, atrăgând admirația publicului și a criticilor deopotrivă.
Încă din copilărie, Ștefan Câlția a manifestat o pasiune puternică pentru artă. În ciuda perioadei dificile pe care a trăit-o în timpul regimului comunist, când accesul la educație artistică era limitat, el și-a urmat visul de a deveni artist plastic. După absolvirea Liceului de Arte Plastice și Muzică din Timișoara, și-a continuat studiile la Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.
Lucrările lui Ștefan Câlția se remarcă prin explorarea unor teme profunde, precum identitatea, memorie colectivă și condiția umană. El folosește o varietate de tehnici și medii, de la pictură în ulei și acuarelă la gravură și sculptură. Stilul său artistic unic se caracterizează prin utilizarea culorilor puternice, formelor abstracte și compozițiilor ce captivează privitorul.
Unul dintre aspectele distincte ale artei lui Câlția este atenția sa la detalii și la subtilele nuanțe ale culorilor. Fiecare lucrare este o poveste în sine, o fereastră către lumea sa interioară. El creează compoziții ce pot fi interpretate în feluri multiple, permițând fiecărui observator să-și găsească propriul sens în lucrările sale.
Ștefan Câlția a avut numeroase expoziții atât în țară, cât și în străinătate, contribuind la promovarea artei românești pe plan internațional. Operele sale pot fi găsite în colecții de artă importante și sunt adesea licitate la evenimente de artă prestigioase.
Artistul a fost mereu deschis la noi experimente și abordări artistice, rămânând o sursă de inspirație pentru artiștii tineri. Cu o carieră care se întinde pe mai bine de cinci decenii, Ștefan Câlția a reușit să rămână actual și să evolueze constant, continuând să creeze lucrări de o profunzime și frumusețe inegalabile.
Considerat unul dintre cei mai reprezentativi artiști plastici ai României, cu o contribuție semnificativă la peisajul artistic contemporan, patru dintre lucrările sale care păstrează prospetimea și autenticitatea, cuceresc acum inimile celor care au ocazia de a le admira pe timbrele emisiunii filatelice „Artiști români contemporani. Ștefan Câlția” (LP #2439) pusă în circulație de către Romfilatelia pe data de 23 octombrie 2023. Mihail Vămășescu a făcut încadrarea lucrărilor „Cântărețul și casa albastră” (pe marca poștală cu nominalul de 1,60 lei), „Șura albastră” (pe marca poștală cu nominalul de 3,50 lei), „Amintiri cu luna” (pe marca poștală cu nominalul de 24 lei) și „Cer alb” (pe marca poștală cu nominalul de 35 lei). Timbrele au dimensiunea de 33 x 48 mm și au fost tipărite într-un tiraj total de 27.263 exemplare. Poșta Română a achiziționat pentru francarea corespondenței câte 3.200 de mărci poștale din primele trei valori nominale și 250 de colițe dantelate.
Cu pasiunea sa pentru artă și cu bogăția experiențelor sale de viață, Ștefan Câlția ne amintește că arta este o fereastră către sufletul uman și o modalitate de a ne conecta cu profunzimile existenței noastre.

Köroglu - eroul curajos al Turciei

Köroglu este un erou popular din Turcia, care apare în poveștile și cântecele tradiționale turcești. Este considerat un simbol al curajului și al dreptății și este adesea descris ca fiind un luptător neînfricat și un lider carismatic al unui grup de războinici.

Există mai multe variante ale poveștilor care îl au ca protagonist pe Köroglu, dar în general, acestea descriu aventurile sale în lupta împotriva inamicilor și în apărarea valorilor turcești tradiționale. Poveștile cu Köroglu sunt încă populare în Turcia și sunt considerate o parte importantă a patrimoniului cultural al țării.

Calul de șah - piesa strategică cheie al jocului

Bosnia și Herțegovina, 2023.

Calul este o piesă importantă în jocul de șah, cunoscută și sub denumirea de „călăreț”. Într-un joc de șah, fiecare jucător își controlează câte un cal, așezat inițial pe tabla de joc în poziția b1 și g1 pentru jucătorul alb, respectiv b8 și g8 pentru jucătorul negru.
Calul se mișcă în mod special față de celelalte piese, putând să sară peste alte piese și să ajungă în poziții care nu sunt accesibile pentru celelalte piese de șah. Mai exact, calul se mișcă în forma de litera L, adică două spații înainte sau înapoi și un spațiu în lateral sau orizontal. Acest tip de mișcare îi permite să ajungă rapid în poziții cheie ale tablei de joc și să pună presiune pe adversar.

Cambodgia, 2001.

Calul este considerat a fi o piesă de valoare medie în jocul de șah, fiind mai puternic decât pionii, dar mai slab decât regina sau turnul. În anumite situații, calul poate fi o piesă foarte utilă, cum ar fi în deschiderile de joc, atunci când poate fi folosit pentru a controla centrul tablei de joc, sau în finalurile de joc, atunci când poate fi folosit pentru a crea amenințări puternice asupra regelui advers.

Islanda, 2008.

În general, în jocul de șah, calul este o piesă complexă, care poate fi folosită în diferite moduri și poate juca un rol important în strategia unui jucător.
Calul de șah este o temă populară în filatelia din întreaga lume, fiind reprezentat în mod frecvent pe timbrele emise de diferite țări. Unele dintre aceste timbre prezintă imagini artistice ale calului de șah, în timp ce altele îl reprezintă într-o manieră stilizată sau abstractă.

Ungaria, 1974.

De exemplu, în anul 2002, Poșta Română a emis un bloc filatelic cu prilejul celei de a 35-a olimpiadă de șah care conținea o secvență de joc cu imaginea stilizată a pieselor de șah. De asemenea, alte țări precum Bosnia și Herțegovina, Canada, Cambodgia, India, Islanda, Ungaria sau China au emis timbre cu tema calului de șah.
Astfel, filatelia poate fi o modalitate interesantă de a explora diversitatea culturală și artistică a lumii și de a descoperi imagini frumoase și interesante ale unor piese-cheie din jocul de șah, precum calul.

 

Florile deșertului pe timbre

Cactușii sunt plante suculente din familia Cactaceae, care se disting prin caracteristicile lor unice și adaptări la mediul în care cresc. Aceste plante sunt originare din regiunile aride, în special din America de Nord, America de Sud și Mexic, dar au fost răspândite în întreaga lume ca plante ornamentale datorită aspectului lor interesant și a capacității de a supraviețui în condiții de secetă.
Cactușii sunt apreciați în întreaga lume pentru aspectul lor exotic și pentru faptul că sunt ușor de întreținut. Aceste plante pot fi cultivate ca plante de interior sau de exterior și se bucură de o popularitate sporită ca elemente de decor în grădini sau în interiorul locuințelor. Pe lângă utilizarea lor ornamentala, unele specii de cactuși sunt utilizate și în industria alimentară, furnizând fructe cunoscute sub numele de „pitaya” sau „fructul dragonului”.
Pe 19 octombrie 2023, Romfilatelia, în colaborare cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” de la Universitatea din București, a introdus pe piață o serie de timbre poștale intitulată „Cactuși” (LP #2438). Această emisiune filatelică cuprinde patru mărci poștale, un FDC (cu un număr limitat de 181 de exemplare), patru cărți maxime (în total 172 de seturi) și o mapă filatelică (care a fost produsă în 211 de exemplare).
Macheta pentru această emisiune a fost creată de Mihai Criste și se bazează pe fotografii realizate de doamna Elisabeta Popescu. Timbrele au dimensiuni de 36 x 36 mm și prezintă inflorescențe ale următoarelor specii: Chamaecereus silvestrii (2,40 lei), Mammillaria beneckei (3,10 lei), Acanthocalycium spiniflorum (3,50 lei) și Opuntia gosseliniana (22 lei).
Tirajul total al acestei emisiuni a fost de 33.072 de timbre, iar Compania Națională Poșta Română a achiziționat câte 2.800 de timbre din fiecare valoare nominală pentru utilizarea lor în francarea corespondenței.

O rasă de oi unică, cu un aspect neobișnuit și personalitate docilă

Carinthian Sheep, cunoscute și sub numele de „Karntner Brillenschaf” în germană, sunt o rasă de oi originară din regiunea Carintia din sudul Austriei. Aceste oi sunt cunoscute pentru aspectul lor neobișnuit, cu ochiul drept și stâng separați printr-o bandă de lână albă sau neagră, asemănătoare unei măști.
Aceste oi sunt de dimensiuni medii și au un strat dens de lână, care poate fi alb, negru sau maro. Sunt animale rezistente și se adaptează ușor la condițiile climatice din regiunea lor de origine, care este caracterizată de veri calde și ierni reci și lungi.
Carinthian Sheep sunt utilizate în principal pentru producția de carne și lână, dar și pentru curățarea pajiștilor și a zonelor cu vegetație densă, datorită abilității lor de a se hrăni cu ierburi și plante care alte animale nu le-ar consuma.
Această rasă de oi este apreciată și pentru personalitatea lor docilă și blândă, fiind ușor de îngrijit și de crescut. De asemenea, Carinthian Sheep sunt incluse pe lista Uniunii Europene a raselor de animale domestice amenințate cu dispariția, datorită numărului limitat de exemplare.

Ctitorii Regale

Pe data de 12 octombrie 2023, Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică cu titlul „Ctitorii Regale. Evenimente” (LP #2437), care se concentrează pe subiecte legate de Dinastia Regală a României. Această emisiune a constat în patru mărci poștale (63 x 27 mm) cu imagini care ilustrează arhitectura a patru construcții importante: Castelul Peleș (pe timbrul cu valoarea nominală de 14 Lei), Castelul Pelișor (pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 Lei), Castelul Foișor (pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 Lei) și Palatul Regal din București (pe timbrul cu valoarea nominală de 10 Lei). Aceste timbre au fost create de artistul George Ursachi și au inclus detalii preluate de pe medalii istorice care reprezintă busturile regilor ctitori ai acestor construcții.
Tirajul total de timbre emise a fost de 37.048 bucăți, iar Compania Națională Poșta Română a revendicat câte 3.000 de timbre din fiecare valoare nominală pentru a le utiliza în francarea corespondenței. Colecționarilor li s-au pus la dispoziție două FDC-uri (181 de seturi) și o mapă filatelică (262 de exemplare), care conține un bloc filatelic special, numerotat, compus din cele patru timbre nedantelate, înconjurate de patru medalii tematice. De asemenea, în această mapă se regăsește și cifrul regal al celor doi regi ctitori, Carol I și Carol al II-lea, imprimat în folio aur.

Povestea somnului

„Miega pasaka” este o poveste populară lituaniană, tradusă în română sub titlul „Povestea somnului”. Povestea urmărește aventurile unui băiat curajos care merge într-o călătorie pentru a salva somnul, care a fost furat de un vrăjitor malefic.

Băiatul primește ajutorul unor animale magice, inclusiv a unui lup și a unui vultur, care îi oferă indicii și sfaturi pentru a-l ajuta să îndeplinească sarcinile dificile necesare pentru a recupera somnul furat. Băiatul se luptă cu monștri și obstacole și ajunge în cele din urmă la casa vrăjitorului, unde învinge vrăjitorul și recuperează somnul.
Povestea „Miega pasaka” are teme precum curajul, prietenia și lupta împotriva răului. Aceasta este o poveste populară foarte apreciată în Lituania și a fost transmisă din generație în generație.

Un secol și jumătate de existență a liniei de croazieră dintre Olanda și America

Holland America Line este o linie de croazieră de renume, înființată acum 150 de ani sub numele de Nederlandsch-Amerikaansche Stoomvaart-Maatschappij (Compania Olandezo-Americană de Navigație cu Abur, NASM), cunoscută în termeni olandezi sub numele de Holland-Amerika Lijn (HAL). În 1896, NASM a adăugat acest nume la denumirea sa oficială. Compania a creat și menținut o legătură maritimă între Olanda și SUA, sprijinită de deschiderea canalului navigabil Nieuwe Waterweg („Canalul Apelor Noi”) în 1875. Această rută maritimă a existat între Rotterdam și New York din 1873 până în 1971 și a contribuit semnificativ la emigrarea din Europa spre America.
În timpul războaielor, navele au fost folosite pentru a transporta milioane de soldați.

Odată cu creșterea concurenței din partea industriei aviatice, compania a început să se concentreze pe utilizarea navelor de pasageri pentru călătoriile cu croazieră. În 1989, Holland America Line a fost achiziționată de Carnival Corporation - o companie holding care deținea deja nouă companii de navigație. În ultimele decenii, fostul sediu central de pe Wilhelminakade din Rotterdam a devenit cunoscut sub numele de Hotel New York.
Numele navelor Holland America Line reflectă originea olandeză a companiei și, de la înființarea sa, navele au navigat sub pavilionul olandez și au fost adesea comandate de ofițeri olandezi. În prezent, Holland America Line are unsprezece nave de croazieră, care efectuează peste 500 de croaziere pe toate continentele în fiecare an.
Pe 18 aprilie 2023, PostNL a lansat un timbru de aur în cinstea celor 150 de ani de la fondarea celebrei linii de croazieră Holland America Line. Timbrul, cu dimensiunile de 30 x 40 mm, este realizat din aur de 24 de carate și este disponibil într-o ediție limitată de doar 1.000 de exemplare. Valoarea nominală a acestor timbre este "1", fiind destinate obiectelor cu o greutate de până la 20 de grame trimise în Olanda. Alături de timbru, PostNL furnizează și o cutie de depozitare de lux, precum și un certificat de autenticitate. Prețul de vânzare la momentul emiterii acestui timbru a fost de 50 de euro.
PostNL lansează ediții limitate de timbre de aur pentru a marca ocazii speciale și aniversări remarcabile. Pe lista edițiilor anterioare se numără timbrele de aur emise cu ocazia aniversării de 18 ani a prințesei Amalia, a celor 350 de ani de la nașterea lui Rembrandt, a Willem-Alexander și Máximei, a seriei dedicate sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, a aniversării de 65 de ani a personajului Miffy, a casetei Oranje in Goud și a seriei dedicate lui Hugo de Groot. Fiecare timbru a fost realizat din aur pur de 24 de carate și este disponibil într-o ediție limitată.

Trenul electric Clasa EN57: un model fiabil și îndrăgit în Europa Centrală și de Est

Trenul electric Clasa EN57 este un model de tren electric folosit în Polonia și alte țări din Europa Centrală și de Est. Acesta este un tren electric produs de firma poloneză Pafawag și a fost introdus pentru prima dată în anul 1962. În total, au fost construite peste 900 de unități EN57.

Trenul electric EN57 este format dintr-o locomotivă și 2-4 vagoane de pasageri, având o lungime totală de aproximativ 74-97 metri și o capacitate de transport de aproximativ 300-500 de pasageri. Acesta este echipat cu motoare electrice care sunt alimentate cu energie electrică printr-un sistem de catenară.

EN57 este cunoscut pentru fiabilitatea sa și pentru faptul că este relativ ușor de întreținut. Trenurile pot atinge viteze de până la 120 km/h și sunt utilizate în special pentru transportul de călători pe distanțe medii și lungi.
În prezent, mulți operatori feroviari din Europa Centrală și de Est încă utilizează trenuri EN57 pentru servicii de transport de călători, dar unele dintre ele au început să fie înlocuite cu trenuri mai moderne. Cu toate acestea, mulți pasageri apreciază încă EN57 pentru confortul lor și pentru faptul că sunt ușor de utilizat și de navigat.

 

Rasa de pui cu penaj atrăgător și temperament docil

Rasa de pui Partridge-Colored Hungarian, cunoscută și sub denumirea de „Partridge Chantecler”, este o rasă de pui originară din Ungaria. Acești pui sunt cunoscuți pentru aspectul lor atrăgător și pentru temperamentul lor docil.
Penele lor sunt de culoare maro cu pete închise, asemănătoare cu penele păsării partridge, ceea ce îi face să fie ușor de recunoscut. Acești pui au o greutate medie și sunt de obicei crescuți pentru ouăle lor. Deși sunt mai mici decât alte rase de pui, ouăle lor sunt mai mari decât cele ale altor rase de pui de talie mică.
Partridge-Colored Hungarian sunt pui cu un temperament prietenos și docil, ceea ce îi face ideali pentru crescătorii de păsări începători. Sunt pui destul de rezistenți și pot fi crescuți în mai multe zone geografice, fiind o alegere populară pentru crescătorii de păsări.

Căutând comorile verzi: Tautuku Gecko, un gecko endemic rar din pădurile tropicale umede ale Noua Zeelandă

Tautuku Gecko (Mokopirirakau sp.) este o specie de gecko endemică din Noua Zeelandă, care trăiește în pădurile tropicale umede ale insulelor de sud din arhipelag. Este o specie mică, de aproximativ 7-9 centimetri lungime, cu un corp verde-oliv și o coadă subțire și lungă.
Acești gecko sunt considerați animale solitare și se hrănesc cu insecte, precum furnici și termite, pe care le vânează în copaci și pe sol. Ei sunt activi în timpul nopții și își petrec ziua ascunși în scorțișoare sau în crăpăturile copacilor.
Tautuku Gecko se confruntă cu probleme de conservare din cauza distrugerii habitatului său natural, care a dus la o reducere a populației sale. De asemenea, aceștia sunt vulnerabili la prădătorii introduși în mediul lor, precum șobolanii și pisicile.
Autoritățile din Noua Zeelandă au luat măsuri pentru a proteja habitatul Tautuku Gecko și pentru a limita impactul prădătorilor introduși. De asemenea, există eforturi în desfășurare pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța conservării acestei specii și a altor specii endemice de gecko din Noua Zeelandă.

Un tren electric de pasageri inovator, pentru o experiență de călătorie modernă și plăcută

IC Class 403 Electric Railcar este un tip de tren electric de pasageri utilizat pentru transportul la distanțe lungi în Germania. Acesta este produs de compania germană Siemens AG și este o versiune îmbunătățită a modelului de tren electric Clasa 403.

IC Class 403 este dotat cu o serie de caracteristici avansate, inclusiv sisteme de siguranță și de control al vitezei, precum și un sistem de suspensie pneumatică care oferă confort pasagerilor în timpul călătoriei. De asemenea, trenul este alimentat de la o linie de contact de 15 kV AC și poate atinge o viteză maximă de 230 km/h.

Trenul IC Class 403 are o configurație flexibilă, putând fi adaptat pentru a se potrivi diferitelor nevoi ale călătorilor. De exemplu, poate fi configurat pentru a include o zonă de relaxare sau o zonă de mese. De asemenea, este prevăzut cu prize pentru încărcarea dispozitivelor electronice și cu WiFi gratuit pentru pasageri.

IC Class 403 Electric Railcar este utilizat de compania feroviară Deutsche Bahn în serviciile sale Intercity, oferind călătorilor o opțiune rapidă și confortabilă pentru călătoriile la distanțe lungi în Germania.