Publicitate

28 iulie 2021

România, 65 de ani în UNESCO. Delta Dunării, 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO

Chiar dacă a fost programată înițial pentru ultima parte a lunii septembrie, Romfilatelia a introdus în circulație, marți, 27 iulie 2021, emisiunea de mărci poștale România, 65 de ani în UNESCO. Delta Dunării, 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO (LP #2332) alcătuită din 4 timbre, o coliță dantelată și două plicuri „prima zi”.
Cele patru timbre ale emisiunii, machetate de Mircea Cantor și Mihail Vămășescu, prezintă specii de păsări și mamifere întâlnite în Delta Dunării. Unele sunt reprezentative pentru această regiune, în vreme ce altele sunt mai larg răspândite, existând și în Deltă, ca și în alte zone ale țării noastre. Toate își au importanța lor în ecologia Deltei Dunării, contribuind la biodiversitatea remarcabilă a acestei regiuni.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este ilustrată barza neagră (Ciconia nigra). Este o specie rară, solitară, ce populează regiunile din apropierea lacurilor, râurilor sau a terenurilor mlăștinoase. În Delta Dunării este prezentă în perioada de migrație.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei este reprezentat pănțărușul (Troglodytes troglodytes).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei este înfățișat castorul european sau brebul (Castor fiber).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este reprezentat pelicanul creț (Pelecanus crispus).
Pe colița dantelată a emisiunii sunt reprezentate, într-o grafică modernă, animale și plante din Delta Dunării, ilustrațiile fiind realizate de apreciatul artist Mircea Cantor, originar din România.
Pe cele două plicuri „prima zi” a emisiunii este reprezentat un peisaj specific Deltei Dunării, ce evocă prezența umană în regiune și o îndeletnicire tradițională a localnicilor – pescuitul. Emisiunea este însoțită de o mapă filatelică realizată într-un tiraj limitat de 246 exemplare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate