Se împlinesc, în primăvara aceasta, 110 ani de la naşterea pedagogului şi scriitorului Petre Dulfu. A fost unul dintre modeştii, dar entuziaştii dascăli ardeleni care, porniţi de la ţară, au contribuit prin grai şi scris la culturalizarea poporului român. Scriitorul care, inspirându-se din tezaurul folcloric al poporului, ne-a fermecat copilăria cu poveştile, baladele, legendele şi snoavele lui versificate. S-a născut la 10 martie 1856, în satul Tohat, din raionul Cehul Silvaniei. A urmat liceul în Baia Mare. Foaia matricolă din 1872/75 îl califică ca element „excepţional, cu laude şi sârguincios”. La Universitatea din Cluj şi-a luat doctoratul în filosofie.
În urmă cu 40 de ani, în 1981, cu prilejul aniversării a 125 de la nașterea scriitorului român, Biblioteca Județeană Maramureș din Baia Mare, care astăzi îi poartă numele, în colaborare cu gruparea filatelică locală au realizat o serie de patru plicuri ilustrate și o ștampilă aniversară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu