Decizia de a sărbători, la 3 martie, Ziua Internaţională a Scriitorului, a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986. PEN Club a fost înfiinţat în anul 1921, la Londra. Denumirea acestei organizaţii, abrevierea PEN, se descifrează prin: Poets – poeţi, Essayists — eseişti, Novelists — romancieri. Ideea înfiinţării Clubului respectiv aparţine scriitoarei engleze C.A. Dawson Scott, iar primul preşedinte al PEN Club a fost John Galsworthy. PEN Clubul Român a fost creat in 1923 si l-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu. Războiul rece, dar si "păcile reci" survenite sporadic în anii comunismului au întrerupt activitatea PEN Clubului Român. După 1964, PEN Clubul a existat din nou, formal, fără a avea şi posibilitatea să funcţioneze. Preşedintele PEN Clubului Român in anii ’70 a fost poetul Geo Dumitrescu. La 11 septembrie 1990, Centrul PEN Român renăştea, într-o şedinţă la care au participat cei mai reprezentativi scriitori români. Poeta Ana Blandiana devenea preşedinta PEN Clubului Roman, afiliat Organizaţiei Internaţionale a Scriitorilor. Centrul PEN din România a refăcut legăturile cu marii scriitori din exil, încercând o completare a jumătăţilor rupte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu