Cresc tarifele la corespondența internă. Din nou. Fără nici o păcăleală! Începând cu 1 aprilie 2019, Poșta Română s-a gândit să ne facă o bucurie de Paște și să crească tarifele la trimiterile poștale interne, după cum aflăm de pe site-ul companiei. Astfel corespondența simplă neprioritară de până în 50 de grame va fi tarifată cu 1,70 lei în loc de 1,50 lei cât e în prezent. Sunt foarte curios cum vom trimite vederile de Paște cu noile timbre care apar mâine care au nominalul de 1,50 lei. Personal n-am mai văzut timbre de 20 de bani de foarte-foarte mult timp. Sau această emisiune e dedicată doar pentru extern? Unde la 1,50 mai pui ceva (adică 3,50) să scoți de 5 să-i spui „fratelui tău de dincolo de gard”: „Paște fericit!”. Vorba unui prieten: „încă o dată se demonstrează
buna comunicare între cei care prestează serviciul postal și cei care ar
trebui, ca la cererea poștei, să tipărească timbre”. Zici că Poșta Română și Romfilatelia sunt ca șoarecele și pisica sau provin dintr-un film de cascadorii râsului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu