Răsfoind astăzi în presa vremii am găsit un articol publicat în revista Gutinul (nr. 38/6 decembrie 1889), foarte interesant, privind mesajele subliminale ale timbrelor aplicate pe corespondență. Voi relua ideea articolului, încercând să-l adaptez zilelor noaste.
Un ziar nemțesc al epocii trecute explica cititorilor săi următorul limbaj al timbrelor de poștă: lipirea unui timbru pe un plic are pentru damele din Berlin o semnificare auxiliară.
De exemplu, când este aplicat în colțul de sus, din partea dreaptă, are următoarele semnificații:
- când timbrul este drept, cu capul în sus: „doresc prietenia dumitale”,
- în lateral: „mă iubești?”,
- cu capul în jos: „să nu-mi mai scrii”
- aplecat: „scrie-mi numai decât”.
Când timbrul este aplicat în colțul de jos, în partea dreaptă: „iubirea ta mă încântă”.
În colțul stâng, superior, cu capul în sus: „te iubesc!”; în lateral: „mi-am dat inima altuia”; iar cu capul în jos: „ce mai faci, dragă?”.
În colțul stâng, inferior, cu capul în sus: „credința ta va fi răsplătită”; orizontal: „să nu mă părăsești în durerea mea”; cu capul în jos: „ești triumfător”.
Când timbrul este în linie cu numele destinatarului, semnifică, fiind lipit drept: „primește amorul meu”; în lateral: „ard de dorința de a te vedea”; cu capul în jos: „nu sunt liberă”.
Oare astăzi mai au aceeași însemnătate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu