În urmă cu nouăzeci de ani, tâmplarul danez Ole Kirk Kristiansen a avut ideea de a produce mici jucării din lemn. În 1958, fiul său Godtfred a brevetat cărămida Lego cu sistemul de interblocare folosit și astăzi. Denumirea adoptată este o combinație a cuvintelor locale „leg godt” („joacă bine”) iar rezultatul – trebuie admis – îl validează. Cu disponibilitatea actuală, atunci, aproape orice se poate realiza: peisaje, figuri, clădiri și multe altele.
Construcția creativă a fost asociată și cu roata Ferris din Praterul din Viena. Acest lucru a determinat Austria, prin intermediul Österreichische Post, să onoreze atracția capitalei cu un timbru poștal (30 x 40 mm), machetat de Chris Booth. A fost pus în circulație pe data de 16 septembrie 2022 contra sumei de 1,20 €. Tirajul emisiunii a fost de 450.000 de exemplare, paginate în minicoli de câte 10 timbre (5 timbre x 2 rânduri).
Publicitate
29 octombrie 2022
Roata Prater Ferris din Viena din nou pe mărcile poștale austriece
02 martie 2022
150 de ani de la prima întâlnire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle
| O frumoasă maximă realizată de Suciu Petru după o grafică de Mihai Cătrună. |
Mihai Eminescu și Veronica Micle s-au cunoscut la Viena, în 1872, când amândoi aveau 22 de ani. El era student la filosofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii, venise pentru a-şi trata o boală de piele. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început timid, în capitala austroungară, o relaţie pasională, ce avea să dureze 17 ani, presărată cu despărțiri dureroase și împăcări.
El era un tânăr cu față ascuțită și ochi pătrunzători, iar ea un „înger blond” cu ochi albaștri, o femeie de o frumusețe deosebită pentru acele vremuri. Dragostea lor a rămas una dintre cele mai cunoscute povești de iubire, care au marcat literatura română.
După ce pe data de 1 martie 2022 Clubul Filatelic Turda a pus la dispoziția doritorilor în cadrul Oficiului Poștal nr. 1 din Turda o frumoasă ștampilă aniversară cu care s-au realizat și câteva frumoase maxime (una dintre ele, realizată de Petru Suciu din Turda, fiind reprodusă în deschiderea acestui material - pentru francare au fost utilizate timbre din emisiunea „Cupluri celebre. Poezia dragostei” pusă în circulație în anul 2020), este acum rândul Asociației Filateliștilor din Botoșani să ofere o altă ștampilă (amprenta ei este reprodusă în imaginea alăturată) care va fi disponibilă vineri, 18 martie 2022, la Oficiul Poștal nr. 1 din Botoșani. În cazul în care aveți posibilitatea, vă rog să îmi trimiteți și mie o vedere cu ștampila prezentată. Vă mulțumesc anticipat.
20 noiembrie 2020
215 ani de când singura operă a lui Beethoven, Fidelio, are premiera la Viena
Fidelio este singura operă lirică scrisă de Ludwig van Beethoven. Fidelio este o dramă în două acte, după libretul german al lui Joseph Sonleithner, care ilustrează triumful dragostei asupra tiraniei. În catalogul creațiilor muzicale ale lui Beethoven, Fidelio este notată Op. (Opus) 72.
Pe data de 20 noiembrie 1805, la Viena, are loc premiera operei, într-un cadru festiv.
Personajele principale sunt Leonora (interpretată în seara premierei de soprana Anna Milder) și soțul ei, Florestan (în interpretarea tenorului Friedrich Christian Demmer). Florestan este luat prizonier, iar din dragoste pentru el, Leonora se travestește într-un bărbat numit „Fidelio”. După mai multe aventuri, Leonora îl salvează pe Florestan din închisoare.
În afară de Corul prizonierilor, Beethoven a scris mai multe uverturi ale acestei opere. Ele sunt cunoscute ca Leonora nr. 1, nr. 2 și nr. 3 și sunt cântate deseori în concerte.
