Carl Emil Paul Lincke (7 noiembrie 1866 – 3 septembrie 1946) a fost un compozitor și dirijor de teatru german. Este considerat „părintele” operetei berlineze. Compozițiile sale binecunoscute includ „Berlin Luft” („Berlin Air”), imnul neoficial al Berlinului , din opereta sa Frau Luna; și „Viermele strălucitor”, din opereta sa Lysistrata. Lincke s-a născut la 7 noiembrie 1866 în districtul Jungfernbrücke din Berlin. Era fiul magistratului August Lincke și al soției sale Emilie. Tatăl său a cântat la vioară în mai multe orchestre mici. Când Paul avea doar cinci ani, tatăl său a murit. Emilie s-a mutat cu cei trei copii ai săi la Adalbertstaße, iar mai târziu la Eisenbahnstraße, lângă Lausitzer Platz. Primele înclinații muzicale ale lui Lincke au fost spre muzica militară. Mama lui l-a trimis după terminarea învățământului secundar la Wittenberge. Aici el a fost antrenat în Wittenberg City Band sub Rudolf Kleinow ca fagotist. De asemenea, a învățat să cânte la corn tenor, la tobe, la pian și la vioară.
În cadrul proiectului „Păstrarea patrimoniului cultural al orașului Baia Mare”, care a debutat pe data de 11 martie 2021, ne-am propus să identificăm o scurtă istorie filatelică a orașului de pe malul Râului Domnițelor. Indexând piesele care n-au fost aduse la cunoștință am constat că în această săptămână se împlinesc 70 de ani de atestare filatelică a orașului nostru. Astfel, în perioada 7 – 17 noiembrie 1951, în Baia Mare a fost organizată prima expoziție filatelică din acest oraș, totodată fiind și cea de a doua expoziție din țară după cea de la Constanța desfășurată în luna iulie. La succesul expoziției și-au adus contribuția Ioan Vancu (directorul regional P.T.T.), Elisabeta Hirni (Oficiul P.T.T. Regional Baia Mare) și filateliștii Marian Ambrosie și I. Șachirov. Timbrele au fost expuse pe 81 de panouri în localul clubului P.T.T. din Baia Mare, situat atunci în centrul orașului. Cu această ocazie a fost editat și un plic ocazional de către Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor prin Oficiul P.T.T. Regional Baia Mare. Pentru realizarea acestei piese filatelice, prima cu această temă abordată în județul nostru, a fost utilizată imaginea folosită la realizarea plicului „prima zi” (First Day Cover – FDC) al emisiunii „Ziua minerului” apărut pe 12 august 1951. De data aceasta culoarea tiparului utilizat a fost roșie, fiind schimbate și legendele. Ștampila expoziției, de formă rotundă, aplicată în tuș negru, având ca element grafic central ciocanul și dalta – simboluri ale mineritului, a obliterat timbrele emisiunii „Ziua minerului” (LP #285) și valoarea de 2 lei (cărbuni) din emisiunea „Planul Cincinal” (LP #292). Pentru a marca acest eveniment am machetat un plic pentru corespondență în care am insertat mai multe date aniversare din cele șapte decade filatelice locale. Mai multe informații despre istoria filateliei băimărene veți putea afla răsfoind lucrarea „Elemente de patrimoniu filatelic al municipiului Baia Mare”, autori Leonard Alexandru Pop, Bogdan Vasile Cioruța și Gabriela Pop, aflată în curs de apariție la Editura Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Ferenc Erkel (n. 7 noiembrie 1810, Giula, Ungaria – d. 15 iunie 1893, Budapesta, Austro-Ungaria) a fost compozitor, dirijor și pianist maghiar. Este considerat părintele operei maghiare, scrisă în principal pe teme istorice, operele sale fiind încă interpretate adesea în Ungaria. A compus, de asemenea, muzica imnului național al Ungariei, Himnusz, adoptat în 1844. Ferenc Erkel s-a născut la Gyula, într-o familie de șvabi dunăreni, fiind fiul lui Joseph Erkel, muzician. Mama sa a fost Klára Ruttkay din Ungaria. Libretele primelor sale trei opere au fost scrise de Béni Egressy. Pe lângă operele sale, pentru care este cel mai bine cunoscut, a scris piese pentru pian și cor, precum și o maiestuoasă Uvertură de sărbătoare. L-a întâlnit pe Hector Berlioz cu melodia Marșul Rákóczi, pe care Berlioz a folosit-o în Damnarea lui Faust. A condus Orchestra Filarmonicii din Budapesta (fondată în 1853). De asemenea, a fost director și profesor de pian al Academiei de Muzică din Ungaria până în 1886. În 1884 a fost deschisă Opera Ungară de Stat din Budapesta, devenind directorul muzical al acesteia. În 1839, s-a căsătorit cu Adél Adlers. Patru dintre fiii lui au participat la compunerea operelor sale ulterioare: Gyula (4 iulie 1842, Pest – 22 martie 1909, Újpest ), Elek (2 noiembrie 1843, Pest – 10 iunie 1893, Budapesta), László (9 aprilie 1844, Pest – 3 decembrie 1896, Pozsony / Bratislava) și Sándor (2 ianuarie 1846, Pest – 14 octombrie 1900, Békéscsaba).
Abū Muḥammad ʿAlī ibn Aḥmad ibn Saʿīd ibn Ḥazm (n. 7 noiembrie 994 - d. 15 august 1064) a fost un poet, jurist, filosof și teolog din Andaluzia, născut la Córdoba. Ibn-Hazm este considerat printre primii savanți care s-a adancit în domeniul religiei comparative. Acesta a rămas în istorie drept un scriitor prolific care ar fi scris peste 400 de cărți, dintre care doar 40 au supraviețuit, însă aceste cifre nu pot măsura contribuția sa în domeniul filosofiei.
Ibn Hazm s-a născut într-o familie andaluză, despre care se presupune a fi fost un amestec între creștini și musulmani. Se bănuiește că stră-bunicul acestuia s-ar fi convertit la islam, urmând ca bunicul său să se mute la Cordoba, capitala prosperă din acea vreme a califatului.
Precum mulți alți tineri precoce, acesta era un observator înfocat al lumii înconjuratoare și un elev bun și pasionat. Pentru că tatăl său deținea o poziție importantă la curtea guvernatolurui, Al-Mansur iar mai apoi Al-Muzaffar, Ibn Hazm avea acces la palatul califal, unde beneficia des de oportunități educaționale excelente. Deși mediul în care trăia era unul destul de conservator, acesta a avut posibilitatea de a cerceta amănunțit oameni cu o anume putere și autoritate, acumuland în timp o varietate largă de experiențe din care acesta a învățat lecții importante atât despre viața palpabilă, cât și despre cea spirituala - corpul și sufletul.
Ibn Hazm a dezvoltat de-a lungul timpului un scepticism adând privind natura umană și capacitatea omului de a înșela și parveni, ajungând să considere că oamenii erau capabili exclusiv de corupție.
Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, - d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța) a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1957 „...pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră”.
Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.
