O viață între catedră și lupta pentru libertate

Francisco Pereira de Moura (17 aprilie 1925 – 4 aprilie 1998) a fost una dintre vocile intelectuale marcante ale opoziției față de regimul dictatorial Estado Novo din Portugalia. Economist și profesor universitar, a fondat Comisia Electorală Democratică, nucleul viitorului MDP/CDE, și a plătit pentru convingerile sale cu arestarea, excluderea din mediul academic și supravegherea permanentă din partea poliției politice PIDE.
După Revoluția Garoafelor din 1974, a deținut funcții ministeriale în mai multe guverne provizorii și a obținut mandate parlamentare pentru formațiunea sa politică. A revenit apoi în mediul universitar, unde a continuat să contribuie semnificativ la dezvoltarea gândirii economice. Pentru întreaga sa activitate, a fost distins cu importante ordine naționale portugheze.

O pasăre de bronz și o rugăciune de aur

Nu mi-am imaginat vreodată că o simplă privire aruncată peste o știre filatelică ar putea să mă poarte într-o călătorie imaginară atât de profundă, atât de personală. Dar exact asta s-a întâmplat în momentul în care am descoperit emisiunea EUROPA 2025 lansată de Finlanda – o pereche de timbre care, dincolo de frumusețea artistică, spun o poveste despre timp, credință și identitate.
Tema comună a acestui an, stabilită de PostEurop, este „Descoperiri arheologice naționale”. Un titlu sobru, aproape academic. Dar Finlanda a reușit, cumva, să îi dea o delicatețe emoțională pe care rar o simți în filatelie. Timbrele lor nu înfățișează monumente impunătoare sau situri arheologice faimoase. În schimb, au ales două obiecte mici, fragile, dar încărcate de sens: un pandantiv din bronz în formă de pasăre, datând din Epoca Fierului (800–1050), și un inel de aur „Ave Maria”, din Evul Mediu (1150–1500).
Am închis ochii și m-am imaginat în pădurile adânci din Mikkeli, locul unde a fost descoperit pandantivul. Poate că, acum o mie de ani, o femeie îl purta la gât ca pe un talisman. Poate era o amuletă, poate un simbol al unei credințe uitate. M-am întrebat ce i s-a întâmplat. A fost pierdut? A fost ascuns? Sau a fost uitat, așa cum timpul uită lucrurile care nu mai sunt utile?
Apoi, gândul m-a purtat spre Pyhtää. Un sat mic, aproape de mare, unde inelul de aur gravat cu „Ave Maria” a fost găsit. Ce poveste putea ascunde acest cerc subțire de metal prețios? Era un dar de logodnă? O promisiune de credință? Sau poate o protecție spirituală, purtată în vremuri tulburi, când rugăciunea era singura certitudine?
Machetatorul timbrelor, Anssi Kähärä, a avut o misiune grea. Să transforme două artefacte mărunte în simboluri naționale. Să le dea voce, formă și emoție. A spus într-un interviu că a parcurs mii de imagini din arhiva Agenției Patrimoniului din Finlanda, alegând în final obiecte care nu doar aparțineau unor epoci diferite, ci care „funcționau vizual” pe suprafața restrânsă a unui timbru. Ba mai mult, a optat pentru o tipografie ușor imperfectă, cu un aer de vechi și de autentic – o decizie care a adăugat profunzime întregii compoziții.
Când am primit imaginile timbrelor, le-am privit ca pe niște relicve. Nu doar ilustrate, ci păstrate în cadre mici, aurite cu grijă, pregătite să treacă dintr-o colecție în alta, dintr-un suflet de colecționar în altul. Aceste timbre nu doar că transmit o poveste națională, dar construiesc o punte între mileniile tăcute și vocile noastre contemporane.
Și așa, într-o seară de primăvară, am fost – preț de câteva pagini și câteva gânduri – în Finlanda. Nu în cea modernă, cu trenuri rapide și orașe curate, ci în Finlanda ancestrală, unde o pasăre de bronz zbura deasupra lumii și o rugăciune era gravată într-un cerc de aur.
Aceasta este puterea filateliei – de a ne transporta, fără pașaport, fără bagaje, în adâncul istoriei și al umanității.

Povestea câinilor de la Curte

Pe 24 iulie 2025, o poveste cu blană catifelată și priviri devotate a fost așezată, cu eleganță, pe suport filatelic. Sub titlul inspirat „Devotament regal” (LP #2525), Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică cu totul aparte, care ne invită să descoperim o latură mai puțin cunoscută a familiei regale a României: relația profundă și tandră cu prietenii lor necuvântători – câinii.

Departe de fastul ceremoniilor și de rigorile protocolului, Regele Ferdinand I, Regina Maria, Regele Mihai I și Regina Ana au găsit adesea alinare în apropierea companionilor loiali, patrupezi care le-au fost martori tăcuți ai bucuriilor și încercărilor vieții. Noua emisiune poștală, compusă din patru timbre, un plic „prima zi”, patru cărți maxime și o mapă filatelică în tiraj limitat, surprinde exact această legătură discretă, dar profundă.
Pe timbrul cu valoarea de 3 lei, Regele Ferdinand apare înconjurat de calmul unui moment de familie, alături de câinele său. 

Regina Maria, reprezentată pe marca de 6,50 lei, este înfățișată într-o scenă care ar putea oricând înmuia inima unui colecționar: zâmbitoare, mângâindu-și companionul cu o afecțiune vizibilă. Regele Mihai, copil înconjurat de responsabilități prea mari pentru vârsta sa, este imortalizat pe timbrul de 11 lei alături de un cățel atent, parcă gata să-i țină piept, împreună, lumii întregi. Iar pe timbrul de 14 lei, Regina Ana apare alături de cel care, în tăcere, i-a fost mereu aproape în exil și în întoarcerea la istorie: un câine devotat.

Un număr de 3.200 de timbre pentru fiecare valoare nominală din această remarcabilă serie vor călători spre toate colțurile lumii, grație achiziției făcute de Poșta Română pentru francarea corespondenței. Astfel, chipurile regale și prietenii lor necuvântători vor deveni mesageri tăcuți ai unei povești de devotament și noblețe, purtate pe aripile scrisorilor.
Completând această galerie afectivă, plicul „prima zi” aduce o imagine de colecție: Regina-mamă Elena și Regele-copil Mihai I, însoțiți de patrupedul familiei – o fotografie care vorbește, fără cuvinte, despre fragilitate, încredere și echilibru.

Emisiunea, realizată grafic de George Ursachi, are și o componentă interactivă: prin scanarea codului QR de pe minicolile de timbre, puteți accesa povestea completă a acestei apariții filatelice, un adevărat omagiu adus loialității și discreției celor care au fost martori tăcuți ai istoriei regale.
Câinele nu a fost niciodată doar un animal la curtea regală. A fost confesor, prieten, paznic al secretelor și uneori... singurul confident. Iar acum, prin „Devotament regal”, este și protagonist filatelic.
O emisiune care nu vorbește doar despre trecutul regal al României, ci și despre o emoție universală: iubirea sinceră dintre om și câine.

Astăzi s-ar fi împlinit 60 de ani de la lansarea vaporașului „Firiza”

În vara anului 1965, lacul de acumulare Firiza devenea scena unui eveniment aparte: lansarea la apă a navei de agrement „Firiza”, o mică bijuterie care urma să aducă farmec și bucurie în inima Maramureșului timp de aproape două decenii. Fabricat la șantierele navale din Galați, vasul avea o greutate de 35 de tone, un motor puternic de 300 CP și putea transporta peste 50 de pasageri, oferind publicului larg oportunitatea unor plimbări de neuitat pe luciul apei.
Ziua de 28 iulie 1965 a marcat debutul său oficial, când, sub comanda căpitanului Pecheanu Constantin, vaporașul a efectuat primele croaziere de agrement. Succesul a fost imediat și impresionant: peste 2.000 de persoane s-au bucurat în acea zi de o plimbare pe apele Firizei, semn că noua atracție răspundea unei dorințe vii de recreere și aventură.

Modest în aparență, dar plin de personalitate, „Firiza” a devenit rapid un simbol al lacului, împletind simplitatea construcției sale cu frumusețea peisajului montan. Ani de-a rândul, vaporașul a purtat mii de pasageri în incursiuni pline de farmec, fiind martor al verilor însorite, al serilor liniștite și al poveștilor rostite pe puntea sa.
Soarta vaporașului „Firiza” nu a fost, din păcate, una prea fericită. După aproape două decenii de activitate pe luciul apei barajului Firiza, marcate de perioade de întrerupere cauzate de diverse probleme, vasul a fost, în cele din urmă, retras din serviciu. Pentru o scurtă vreme, a fost mutat pe malul lacului Mogoșa, însă de acolo i s-a pierdut urma. Potrivit unor mărturii, se pare că destinația finală a fost... fierul vechi.
Totuși, din anul 2022, spiritul său renaște pe lacul de acumulare Firiza. Un nou vaporaș, modern și complet electric, îi poartă cu mândrie numele și continuă să ofere turiștilor plimbări de neuitat, păstrând vie amintirea celei mai frumoase perioade din istoria lacului.
Astăzi, la împlinirea a 60 de ani de la lansarea vaporașului Privind în urmă, cu sufletul plin de nostalgie, ne amintim de vremurile în care vaporașul „Firiza” aducea zâmbete pe chipurile copiilor, liniște în inimile adulților și promisiunea unei evadări în mijlocul naturii. Pentru a cinsti această amintire prețioasă, Cercul filatelic al Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare a realizat o carte poștală și un plic aniversar, în ediție limitată de doar 25 de exemplare. Prin această modestă, dar sinceră inițiativă, ne dorim ca vechiul vaporaș „Firiza” să rămână vie în memoria colectivă — ca simbol al lacului și ca o filă luminoasă din istoria locurilor noastre.

Povestea din gheață: copilul mumie de la Qilakitsoq și timbrul care păstrează tăcerea unei lumi dispărute

Era o zi obișnuită de vânătoare în Groenlanda anului 1972. Doi localnici urcau printre stâncile reci ale nord-vestului insulei, în apropiere de așezarea abandonată Qilakitsoq, fără să bănuiască faptul că aveau să rescrie o filă din istoria omenirii. Acolo, în inima gheții, îngropate de secole, îi aștepta o descoperire care avea să uimească lumea: opt mumii inuit, conservate aproape perfect, stăteau culcate într-o liniște de gheață, așteptând parcă să fie regăsite.
Dintre ele, una a stârnit o emoție deosebită — un copil învelit cu grijă în piei de animale, cu trăsături fine, ochii ușor închiși și o expresie senină, ca și cum ar fi adormit. Avea în jur de șase luni când a murit, iar poziția trupului său arăta câtă grijă i s-a oferit în acel ultim gest de iubire. Era însoțit de femei — mama? bunica? mătușa? Nimeni nu știe sigur, dar legăturile de rudenie confirmate mai târziu prin teste moderne indică o mică familie inuită, trei generații, o poveste tăcută a unei comunități care și-a îngropat morții cu respect și ritual.
Această descoperire arheologică remarcabilă, astăzi una dintre cele mai importante din istoria Groenlandei, a oferit cercetătorilor o fereastră autentică spre viața de acum aproximativ 500 de ani. Îmbrăcămintea din piele, tehnica de înmormântare, structura familială – toate au contribuit la înțelegerea profundă a culturii inuit din acea perioadă. Copilul, alături de celelalte mumii, a fost adus la lumina cunoașterii, dar și a omagierii.
În 2025, Posta Groenlandei a ales să cinstească această descoperire printr-un timbru EUROPA cu tema „Descoperiri arheologice naționale” având valoarea nominală de 25 de coroane. Imaginea copilului-mumie, învelit în blănuri, apare pe timbrul cu un fundal glaciar, în nuanțe discrete de alb și albastru – o imagine care nu caută să impresioneze prin dramă, ci prin tăcerea profundă a trecutului.
Această emisiune filatelică este mai mult decât un simplu timbru – este o ancoră culturală, un mod prin care istoria prinde viață în colecții, cataloage și expoziții. Prin gestul miniatural al obliterării, colecționarul intră într-un dialog tăcut cu acea lume pierdută. Un dialog care începe cu un plic, o ștampilă, o imagine... și o poveste despre un copil uitat de timp, dar readus în memoria colectivă prin filatelie.
Uneori, cele mai prețioase comori nu sunt cele din aur, ci cele din piele și tăcere.
Iar filatelia – așa cum ne arată și această emisiune – știe să le păstreze.

O greșeală care a devenit comoară

Pe 13 mai 2025, în sala de licitații a casei Kelleher Auctions din Danbury, Connecticut, s-a scris un nou capitol în povestea pasionantă a filateliei chineze. Sub ochii vigilenți ai colecționarilor și experților din întreaga lume, o piesă aproape legendară și-a făcut apariția: timbrul chinezesc de 2 dolari din 1941, tipărit în albastru și negru, cu portretul lui Dr. Sun Yat-sen... inversat.
La prima vedere, poate părea o simplă greșeală de tipar. Dar în lumea filateliei, astfel de erori devin adevărate bijuterii, iar acest exemplar este una dintre cele mai râvnite comori din Asia. Neuzat, cu gumă originală și fără urme de șarnieră, timbrul (cunoscut în cataloagele Scott sub numărul 461a) impresionează prin contrastul dintre negrul intens al medalionului central și albastrul adânc al cadrului — o armonie cromatică tulburată doar de portretul inversat, o ironie involuntară a istoriei imprimate pe hârtie.
Potrivit celor de la Kelleher and Rogers Ltd., se crede că această eroare a apărut într-o singură coală de 50 de timbre. Faptul că doar atât ar fi fost tipărite, și că foarte puține au supraviețuit în stare perfectă, transformă fiecare exemplar într-un artefact aproape unic. Cel licitat în această primăvară (Lot 3136) a fost estimat între 280.000 și 400.000 de dolari HK (echivalentul a 36.000–51.500 USD), iar competiția a fost pe măsură: prețul final de adjudecare a fost de 200.000 dolari HK, adică aproximativ 25.750 USD.
În catalogul Scott Standard, timbrul este evaluat la 180.000 de dolari SUA, dar valoarea sa este scrisă cu italice — un semn că piața nu oferă suficiente date recente pentru o cotare fermă. Și totuși, tocmai lipsa acestor date alimentează misterul și dorința colecționarilor de a deține o asemenea piesă.
Ce-l face atât de special? Nu doar raritatea, ci și personajul reprezentat. Dr. Sun Yat-sen, părintele fondator al Republicii Chineze, este una dintre cele mai respectate figuri din istoria modernă a Asiei. A-l vedea „cu capul în jos”, dintr-o greșeală de tipar, pe un timbru oficial emis în timpul unei perioade tensionate din istoria Chinei adaugă o dimensiune simbolică neașteptată: chiar și în confuzie, imaginea lui rămâne vie, prezentă, puternică.
Această licitație ne reamintește că filatelia nu este doar un hobby al trecutului, ci o punte vie între erori umane și eternitatea hârtiei. O coală greșită, o decizie grăbită la tiparniță și... o capodoperă se naște.
Și poate, undeva, în alt colț al lumii, un alt timbru din aceeași coală își așteaptă rândul să iasă la lumină. Cine știe? Poate chiar în colecția vreunui pasionat care îl privește acum fără să-i știe povestea.

Misterul prădătorului care se cațără în copaci

Vulpea gri (Urocyon cinereoargenteus) este o specie de vulpe cunoscută pentru blana sa distinctivă de culoare gri și abilitatea remarcabilă de a se cățăra în copaci, lucru neobișnuit pentru membrii familiei Canidae.

Este răspândită în principal în America de Nord și Centrală, având o adaptabilitate impresionantă la diverse habitate.
Vulpea gri are o lungime medie de aproximativ 76 - 112 cm, incluzând coada sa stufoasă, care poate măsura între 27 și 44 cm. Greutatea variază între 3 și 7 kg. Blana sa este predominant gri-argintie pe spate, cu părți laterale roșcate și un abdomen albicios. Coada este stufoasă și adesea prezintă o linie neagră pe partea superioară.

Această specie preferă pădurile dese, zonele stâncoase și chiar habitatele de tufișuri sau câmpii cu vegetație deasă. Se adaptează bine în regiuni montane, dar și în zonele de coastă sau chiar apropierea așezărilor umane, dacă există surse de hrană disponibile.
Vulpea gri este omnivoră, hrănindu-se cu o varietate de alimente, inclusiv mici mamifere, păsări, insecte, fructe și vegetație. Flexibilitatea sa în ceea ce privește hrana contribuie la supraviețuirea sa în medii diverse.

Este o specie solitară, activă în principal noaptea (nocturnă) sau în amurg (crepusculară). Deosebit de interesant este comportamentul său arboricol; vulpea gri se cațără în copaci pentru a scăpa de prădători sau pentru a se hrăni cu fructe.

Perioada de reproducere variază în funcție de regiune, dar de obicei are loc primăvara. Femelele dau naștere la 3 până la 5 pui după o perioadă de gestație de aproximativ 53 de zile.
Deși populațiile de vulpi gri sunt considerate stabile în majoritatea arealului lor, pierderea habitatului și vânatul excesiv pot reprezenta amenințări locale. În general, specia nu este considerată în pericol de dispariție.

Vulpea gri este un animal fascinant prin adaptabilitatea sa, comportamentul arboricol și aspectul său deosebit. Studierea și protejarea acestei specii pot oferi informații valoroase despre echilibrul ecologic al habitatelor în care trăiește.

Ilulissat – acolo unde gheața spune povești

Există locuri pe harta lumii care nu se lasă doar vizitate – ele se simt. În tăcerea lor aproape solemnă, îți șoptesc povești vechi de milenii, sculptate de vânt, apă și timp. Un astfel de loc este Ilulissat, orașul din vestul Groenlandei, aflat la marginea unuia dintre cele mai spectaculoase fiorduri de gheață din lume. Acolo, la granița dintre real și fantastic, arhitectura modernă a ales să prindă rădăcini într-un peisaj ancestral, dând naștere unei construcții care pare mai degrabă visată decât construită: Centrul Fiordului de Gheață (Ilulissat Icefjord Centre).
Inaugurat în 2021, Centrul Fiordului de Gheață nu este doar o clădire – este o punte între om și natură. Cu o formă inspirată de mișcarea gheții și realizată din materiale menite să reziste capriciilor nordului arctic, centrul pare o balenă albă adormită pe zăpadă, contemplând veacurile. Aici, vizitatorii nu doar privesc – ei învață, simt, trăiesc. Povestea gheții este spusă prin instalații multimedia, exponate științifice și mărturii culturale care reflectă viața poporului inuit în mijlocul acestui colos înghețat.
Dar ce legătură poate avea un asemenea loc cu filatelia?
Răspunsul a venit în 2025, când Groenlanda – prin Tusass Greenland – a decis să marcheze tema anuală a SEPAC (Small European Postal Administrations Cooperation) dedicată arhitecturii, printr-un timbru special: o reproducere artistică a Centrului Fiordului de Gheață, realizată de artista și arhitecta Naja Rosing-Asvid.
Este un timbru care nu doar documentează, ci imortalizează. Cu logo-ul SEPAC discret încorporat în design, această piesă filatelică este o celebrare a armoniei dintre natură și creația umană, dintre trecut și viitor. Ea reunește în câțiva centimetri pătrați tăcerea nordului, curajul arhitecturii contemporane și respectul pentru un patrimoniu natural protejat de UNESCO.
Pentru colecționarul de rând, acest timbru este rar, dar esențial. El deschide un nou raft în colecția de povești filatelice despre locuri unde gheața nu este doar materie, ci memorie. Despre Groenlanda nu se scrie ușor, dar se poate visa ușor, mai ales când un timbru reușește să-ți redea senzația de vânt polar pe obraz și lumina blândă a soarelui care nu apune niciodată deasupra banchizei.
Și iată cum, dintr-un colț de lume unde tăcerea e aproape absolută, se naște o voce clară în filatelie – o piesă care nu doar ilustrează, ci inspiră.
Pentru cei care urmăresc timbrele SEPAC, pentru iubitorii de arhitectură neconvențională și, mai ales, pentru cei care cred că filatelia este o formă de a călători fără bagaje, acest timbru devine un veritabil bilet spre nordul etern. Și, cine știe, poate într-o zi veți ajunge la Ilulissat nu doar cu gândul, ci și cu pașii.
Până atunci, păstrați acest timbru într-un loc aparte – el nu topește gheața, ci o transformă în poveste.

O călătorie prin Aragon în timbre și arome

Cu seria filatelică „Gastronomia Spaniei în 19 preparate”, Correos – serviciul poștal spaniol – ne poartă, periodic, prin bogăția culinară a fiecărei comunități autonome. În aprilie 2025, Aragonul și-a etalat una dintre cele mai emblematice rețete: puiul al chilindrón. O tocană modestă, dar plină de caracter, care reflectă fidel spiritul auster și autentic al bucătăriei tradiționale din Valea Ebro.
Imortalizat pe timbre, acest preparat devine ambasador cultural, transmițând prin imagine și culoare parfumul ardeilor copți, dulceața roșiilor și savoarea șuncii din Teruel. Puiul – ingredientul principal – nu este doar carne, ci simbolul curții rurale aragoneze, crescut în tihnă, cu gust intens și consistență autentică.
Chilindrónul nu are origini străvechi, căci ardeii și roșiile au sosit în Europa abia după descoperirea Americii. Cu toate acestea, rețeta s-a înrădăcinat profund în cultura regiunii Huesca, unde este nelipsită de pe mesele festive de Sfântul Laurențiu (San Lorenzo), sărbătorit pe 10 august.
Filatelia ne oferă, în acest caz, mai mult decât un simplu timbru – o fereastră către istorie, gust și identitate. Fiecare piesă din această serie gastronomică este o invitație la descoperire: a gusturilor locale, a tradițiilor și a poveștilor care dau gust unei națiuni. Iar puiul al chilindrón, cu origini modeste și gust nobil, își găsește perfect locul în această galerie de artă culinară... pe hârtie gumată.

Poetul culorii

Într-o zi liniștită de vară, în iulie 2025, din atelierele Romfilatelia a prins contur o nouă poveste vizuală. Nu pe pânză, ci pe hârtie gumată – acolo unde pictura se întâlnește cu timbrul, iar memoria devine colecție. 

Sub titlul „Pictori impresioniști. Ion Andreescu” (LP #2524), filateliștii primesc în dar o emisiune dedicată unuia dintre cei mai sensibili și profunzi artiști români ai secolului XIX.

Ion Andreescu nu a trăit mult – doar 32 de ani – dar în scurta sa viață a reușit să lase o amprentă delicată, aproape melancolică, asupra artei plastice românești. Pictura lui nu strigă, nu epatează. Ea șoptește, contemplă, reține în tăcere mișcarea luminii pe frunze, tăcerea unei după-amiezi, chipul unui tânăr cufundat în gânduri.
Romfilatelia a ales să reproducă în cele patru mărci poștale lucrări din trei muzee care păstrează vie amintirea pictorului: „Cusătorese în pădure” (MNAR) – 8 lei; „Ulcică cu tufănele” (MNAR) – 11 lei; „Cap de tânăr” (Muzeul Municipiului București) – 6 lei și „Ghiveci cu garoafe” (Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus”) – 5 lei. 

Compania Națională Poșta Română a achiziționat pentru francarea corespondenței câte 2.000 de timbre din fiecare valoare nominală.
Plicurile „prima zi” (191 de seturi) completează atmosfera, cu fundaluri inspirate din „Câmp în amurg” și „Târg la Buzău” – picturi de patrimoniu, tipărite și în anii ’70 pe mărci poștale clasice. Acum, în 2025, ele se leagă subtil de două autoportrete ale artistului, reluate ca fir de continuitate filatelică.

Machetate cu finețe de artistul Mihai Criste, aceste timbre sunt mai mult decât simple ilustrări. Sunt ferestre către o lume pierdută, în care pictorul vedea poezia acolo unde alții vedeau doar realitate. O lume în care Andreescu își picta sufletul pe un ulcior cu tufănele sau în chipul unui tânăr necunoscut.
Această emisiune ne reamintește că filatelia nu înseamnă doar istorie sau colecționare, ci și conservarea tainică a frumuseții. Iar când frumusețea poartă semnătura lui Ion Andreescu, cu atât mai mult merită pusă… în clasor.

 

Povestea unui crez cultural

Era o zi liniștită de toamnă în Budapesta, iar bătrânul profesor răsfoia cu grijă paginile unui manuscris, așezat la biroul său. Trecuseră decenii de când rostea primele sale cuvinte în fața studenților sau regiza scene în lumina reflectoarelor studiourilor de film. Numele lui: István Nemeskürty, o figură emblematică a culturii maghiare din secolul XX.
Scriitor, istoric literar și cinematografic, eseist, profesor și... visător. A fost, poate, unul dintre ultimii mari intelectuali care a reușit să lege arta de conștiința națională. Nu întâmplător, Poșta Maghiară i-a dedicat un timbru comemorativ la centenarul nașterii sale, în 2025, ca semn de recunoștință pentru opera sa complexă și influența profundă asupra filmului, teatrului și literaturii.
În anii '80, Nemeskürty a fost sufletul din spatele marilor producții istorice maghiare, dar și liderul discret al mișcărilor culturale care încercau să reînvie spiritul național. A condus studiouri de film, a modelat generații întregi de artiști și a gândit până în cele mai mici detalii sărbătorile mileniului Ungariei, propunând, simbolic, un Steag al Mileniului pentru fiecare localitate.
Pe timbrul aniversar, chipul său contemplativ este însoțit de acest steag, un ecou al idealurilor sale: memorie, identitate, continuitate.
Filatelia ne oferă, din nou, o lecție de istorie. Dintr-un mic dreptunghi de hârtie, privim în ochii unui om care a scris, a creat și a inspirat. Un timbru, o poveste. Povestea lui István Nemeskürty.

Povestea unei Regine

Într-o zi de vară, în anul 1858, la Iași, sub egida Poștei Domnești a Principatului Moldovei, apărea timid, dar hotărât, primul timbru poștal românesc – celebrul Cap de bour. Era 15 iulie, iar acel mic pătrat de hârtie nu știa încă ce drumuri va deschide și ce conștiințe va uni. Astăzi, prin Legea nr. 62/2024, această zi este recunoscută oficial ca Ziua Mărcii Poștale Românești – un prilej anual de a sărbători nu doar istoria poștei, ci și spiritul identitar al națiunii noastre.

Dar anul acesta, 15 iulie capătă un sens aparte. Romfilatelia a ales să spună povestea unei femei care a iubit România nu ca pe o țară adoptivă, ci ca pe un destin personal: Regina Maria a României, de la a cărei naștere se împlinesc 150 de ani. Emisiunea filatelică dedicată acestei ocazii poartă cu sine ecoul unei vieți trăite cu demnitate și dăruire.

Marca poștală (14 lei), colița filatelică (30 lei) și plicul „prima zi” reconstituie prin imagine chipul tinerei Principese Maria, înainte ca destinul să o încoroneze Regină. Iar în blocul special din mapa filatelică, chipul, monograma și semnătura Reginei sunt imprimate cu folio-aur, simbol al nobleței și al veșniciei.
Regina Maria nu a fost doar o suverană. A fost soldat pe front, diplomat fără titlu, mamă a răniților și ctitoriță a României Mari. Povestea ei – de la Eastwell Park, Kent, până la Pelișor – este o filă de istorie națională și un model de patriotism neclintit. Cu fiecare timbru care îi poartă chipul, regăsim o lecție de curaj, sacrificiu și speranță.
Astfel, Ziua Mărcii Poștale Românești devine mai mult decât o aniversare filatelică. Devine un omagiu în imagini și culoare, un gest de recunoștință în fața trecutului și un îndemn pentru generațiile viitoare să înțeleagă, să iubească și să prețuiască valorile care ne definesc.

Jocul cu zaruri de la Frankenburg – o lecție de istorie pe timbre

Există momente în istorie care, deși par desprinse dintr-o piesă de teatru, s-au petrecut cu o duritate greu de imaginat. Unul dintre acestea este așa-numitul Joc cu zaruri de la Frankenburg, un episod tulburător din anul 1625, care ne vorbește despre credință, trădare și cruzime, dar și despre forța memoriei colective. Iar în 2025, la 400 de ani de la acele întâmplări, filatelia alege să marcheze din nou, după două decenii, acest eveniment printr-un timbru cu profundă încărcătură simbolică.
Totul a început într-un sat din Austria Superioară, Frankenburg am Hausruck, într-o perioadă de tensiuni religioase accentuate. Comunitatea locală, în mare parte protestantă, a primit vestea că va fi impus un preot catolic. Cei din sat s-au răzvrătit. Dar rebeliunea a fost repede înăbușită, iar guvernatorul bavarez, într-un gest de aparentă clemență, le-a promis iertare. Apoi a pus zarurile pe masă.

Trei duzini de bărbați au fost forțați să își joace viața la propriu. Într-o scenă de o cruzime calculată, doi câte doi au aruncat zarurile: câștigătorul era grațiat, învinsul era spânzurat. A fost un spectacol sinistru al pedepsei și al supunerii, care a provocat indignare și a rămas ca simbol al nedreptății instituționalizate.
Dar povestea nu s-a oprit acolo.
Timpul a trecut, iar comunitatea din Frankenburg nu a uitat. Din 1925, din doi în doi ani, această tragedie este reconstituită pe o scenă în aer liber, cu aproape 1.000 de actori amatori, chiar în locul unde a avut loc tribunalul sângeros. Este una dintre cele mai mari reconstituiri istorice din Europa Centrală, o formă de a transforma trauma în lecție și de a reda un sens demnității pierdute.
În acest context, apariția unui timbru comemorativ dedicat celor 400 de ani de la Jocul cu zaruri de la Frankenburg este mai mult decât un omagiu. Este o invitație la reflecție. Imaginea gravă, cu zarurile în prim-plan, și fundalul evocator al piesei de teatru devenită tradiție, transformă micul dreptunghi de hârtie într-o punte între istorie și prezent.
Pentru colecționarii filatelici, acest timbru nu este doar un suvenir. Este un simbol. Un memento al faptului că, în fața nedreptății, oamenii pot uita pentru o vreme, dar nu iartă cu adevărat decât când istoria este asumată, transmisă și comemorată. Iar filatelia, prin limbajul său vizual, devine martor și povestitor tăcut al acestor momente.
Astfel, Jocul cu zaruri de la Frankenburg nu mai este doar un episod sângeros dintr-un manual de istorie, ci o poveste vie, pusă în circulație printr-un timbru, gata să ajungă în colecții, în albume și în conștiința celor care aleg să-și amintească.

Zepter Quartz – piatra tăcută care spune povestea Pământului

Unele timbre ne aduc în față chipuri, clădiri sau momente istorice. Altele, mai rare, par să vorbească despre lucruri profunde și nemișcate, despre tăcerea din adâncurile planetei. Așa este timbrul recent emis de Poșta Mostar, care celebrează cristalul Zepter Quartz, având o frumusețe aparte, descoperit în regiunea Busovača din inima Bosniei și Herțegovinei.
Mai mult decât un simplu mineral, Zepter Quartz este expresia rafinamentului natural – o creație perfectă a Pământului, modelată fără nicio intervenție omenească. Claritatea, luminozitatea și structura sa amintesc de pietrele prețioase, dar ceea ce îl face cu adevărat special este ordinea matematică a atomilor care îl compun. Fiecare cristal devine astfel o arhivă tăcută a istoriei geologice, o mărturie a mileniilor trecute.
În 2025, cu prilejul Zilei Pământului, autoritățile poștale din Bosnia și Herțegovina – regiunea Mostar – au ales să omagieze natura prin acest simbol mineral. Alegerea este grăitoare: Zepter Quartz, rar și spectaculos, reflectă perfect tema acestei zile – conștientizarea bogățiilor ascunse ale planetei și responsabilitatea față de mediul înconjurător. Timbrul dedicat nu doar reproduce vizual cristalul, ci deschide o fereastră către misterele geologiei.
În spatele emisiunii filatelice se află și pasiunea unor oameni dedicați studiului mineralelor. Asociații precum „Kreševski citrin” din Kreševo sau Societatea Croată de Geologie și Minerit din Mostar promovează constant știința și educația, protejând totodată acest patrimoniu natural deosebit.
Pentru colecționari, acest timbru este mai mult decât o imagine elegantă – este un prilej de reflecție, un început de călătorie prin straturile invizibile ale Pământului. Într-o lume grăbită, în care uităm prea ușor de ceea ce ne susține viața, o simplă piesă filatelică poate deveni lecție, emoție și poveste.

Un eseu poștal aerian românesc inedit din 1923 – martor al unei emisiuni neadoptate

Filatelia românească interbelică mai oferă încă surprize deosebite, iar una dintre acestea a fost recent adusă în atenția colecționarilor de casa de licitații David Feldman din Elveția. Este vorba despre o piesă rară și valoroasă – un eseu fotografic realizat în 1923 de prestigioasa tipografie britanică Waterlow & Sons, destinat unei emisiuni poștale aeriene românești care nu a mai fost adoptată oficial.
Această piesă unică a fost inclusă în lotul 20713 al licitației desfășurate în perioada 26 mai – 1 iunie, având un preț de pornire de 300 de franci elvețieni (echivalentul a aproximativ 321 de euro) și care a fost adjudecat pentru 650 de franci. Provenind din renumita colecție Sassower, eseul are o valoare atât istorică, cât și filatelică considerabilă.
Tipărită fotografic, fără perforații, piesa reprezintă valoarea nominală de 6 lei și este marcată cu inscripția „Duplicate”, fiind datată cu cerneală „25 august 1923”. În colțul stânga sus apare litera „C”, iar în partea de jos se regăsește mențiunea manuscrisă cu creionul: „Original retouched”, semn că imaginea a fost retușată manual pe baza unei variante anterioare. Aceste detalii indică faptul că piesa a fost realizată ca probă de prezentare, înaintea unei posibile aprobări oficiale.
Deși prezintă ușoare urme de murdărie, aspectul nu diminuează raritatea și valoarea sa documentară. Eseurile poștale de acest tip sunt extrem de rare, mai ales când provin din atelierele Waterlow & Sons, renumite pentru calitatea gravurilor și a tiparului utilizat în producția timbrelor din întreaga lume.
Această piesă oferă o veritabilă fereastră către intențiile nefinalizate ale administrației poștale românești din anii ’20, într-o perioadă în care transportul aerian câștiga tot mai mult teren, iar România începea să exploreze modernizarea serviciilor sale poștale. Din păcate, emisiunea pe care acest eseu o prefigura nu a fost niciodată realizată, fapt care transformă piesa într-un document istoric de excepție.
Pentru colecționarii pasionați de poșta aeriană, istoria timbrelor românești neemise sau eseurile poștale rare, acest fragment de istorie reprezintă o completare valoroasă și rafinată a oricărei colecții tematice.

O retrospectivă filatelică a misiunii spaţiale Apollo 11

România, 1969 (FDC).

În vara anului 1969, omenirea a asistat la unul dintre cele mai remarcabile evenimente din istoria sa - momentul când un om a pășit pentru prima dată pe suprafața Lunii. Misiunea spațială Apollo 11 a fost o realizare extraordinară a tehnologiei umane și a curajului exploratorilor săi.

St. Kitts, 1989 (coliță dantelată).

Această reușită științifică și tehnică nu numai că a schimbat perspectivele noastre asupra spațiului cosmic, dar a inspirat și o serie de reacții creative, printre care și filatelia.
Apollo 11 a fost o misiune emblematică pentru Statele Unite ale Americii, dar a captat și atenția întregii lumi. Cei trei astronauți - Neil Armstrong, Edwin „Buzz” Aldrin și Michael Collins - au devenit eroi internaționali, iar fiecare pas făcut pe suprafața Lunii a fost urmărit cu emoție și admirație de miliarde de oameni de pe Terra.

Gabon, 1969 (timbru de aur).

Misiunea Apollo 11 a fost nu doar un salt tehnologic, ci și o victorie a imaginației și a curajului uman. Pentru a comemora această realizare istorică, multe țări din întreaga lume au emis timbre poștale speciale care ilustrează momente cheie ale misiunii spațiale și chipurile eroilor care au făcut parte din această călătorie cosmică.

Yemen, 1969 (coliță nedantelată).

În filatelie, timbrele care celebrează Apollo 11 au devenit obiecte de colecție extrem de căutate și apreciate. Ele nu sunt doar simple piese de hârtie cu valoare poștală; ele reprezintă o fereastră către un moment deosebit din istoria omenirii. Imaginile de pe timbre ne arată rachetele Saturn V care au lansat naveta spațială, chipurile astronauților și, desigur, primul pas al lui Neil Armstrong pe sol lunar, împreună cu celebra sa exclamație: „Acesta este un mic pas pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

Paraguay, 1973.

Pe lângă frumusețea lor estetică, timbrele Apollo 11 au și o valoare simbolică profundă. Ele marchează o etapă importantă în explorarea spațiului cosmic și în evoluția umanității ca specie. Aceste mici piese de hârtie sunt legături tangibile cu o epocă în care visurile și ambițiile umane au fost purtate dincolo de limitele cunoscutului.

Ciad, 1971.

În plus, filatelia a avut un rol important în conservarea și transmiterea memoriei misiunii Apollo 11 către generațiile următoare. Timbrele poștale sunt păstrate în colecții private, muzee și arhive, servind ca mărturii ale unui moment definitoriu în istoria omenirii.

Cehoslovacia, 1969
(timbru cu vinietă atașată).

Aceste dovezi scrise ale istoriei oferă o modalitate tangibilă de a înțelege și de a aprecia contribuția extraordinară a oamenilor de știință, inginerilor și aventurierilor care au făcut posibilă această călătorie spațială epică.
Din păcate spațiul editorial nu ne permite să ilustrăm acest articol decât cu o mică parte dintre piesele filatelice emise pe această temă. Să reținem așadar că misiunea Apollo 11 a fost nu doar un salt în spațiul cosmic, ci și un moment definitoriu în evoluția umanității. Importanța sa nu poate fi subestimată, iar modul în care a fost reflectată în filatelie demonstrează puterea inspirației pe care explorarea spațiului o exercită asupra imaginației umane. Timbrele Apollo 11 nu sunt doar mici obiecte de colecție, ci și simboluri ale dorinței umane de a ajunge mai departe, de a descoperi noi tărâmuri și de a îndrăzni să visăm către stele.

Coreea de Sud, 1969 (ștraif).

 

Soarele, Oceanul și timbrul care le unește – o poveste de la capătul Europei

Există locuri în care pământul vorbește. Nu cu cuvinte, ci cu pietre așezate în tăcere de mii de ani, cu ruine ce poartă ecoul unor rugăciuni uitate, cu altare care, chiar dacă au fost îngropate de timp, nu și-au pierdut nici sensul, nici sacralitatea. Un astfel de loc este Alto da Vigia, în Sintra, pe coasta atlantică a Portugaliei, unde trecutul se întâlnește cu prezentul pe un timbru din emisiunea EUROPA 2025.
Pe un promontoriu bătut de vânturi, chiar la nord de Cabo da Roca – cel mai vestic punct al Europei continentale – romanii au ridicat, în secolul I d.Hr., un templu închinat Soarelui, Lunii și Oceanului necunoscut (ignotus oceanus). Nu era un simplu loc de rugăciune, ci un spațiu de reflecție cosmică, în care omul antichității căuta să înțeleagă universul prin forțele lui fundamentale.
Sute de ani mai târziu, în secolul al XI-lea, același promontoriu avea să găzduiască un ribat musulman – un complex religios și militar, martor al unei noi epoci, dar construit cu respect peste urmele celei vechi. Aici, spiritualitatea nu s-a stins niciodată, ci s-a metamorfozat, reflectând transformările culturale și religioase ale Europei de la marginea lumii cunoscute.
În 2025, acest loc încărcat de simboluri a fost adus în prim-planul filateliei europene. Un fragment de altar roman, păstrat astăzi în Muzeul Arheologic din São Miguel de Odrinhas (Sintra), a fost ales să ilustreze una dintre mărcile poștale din emisiunea portugheză EUROPA – Descoperiri arheologice.
Timbrul nu este doar o imagine frumoasă, ci o invitație la călătorie. Prin el, pătrundem în lumea romană, simțim fiorul exploratorilor care priveau cu uimire spre imensitatea Atlanticului și descoperim cum portughezii Renașterii, precum Francisco d’Holanda, au redescoperit și reevaluat acest altar ca simbol al legăturii dintre om și cosmos.
Pentru colecționarul pasionat, acest timbru este mai mult decât o piesă într-un clasor. Este o fereastră către o lume în care granițele religioase și culturale nu despărțeau, ci se suprapuneau, se completau. Reprezintă redescoperirea valorilor clasice într-o epocă modernă, și recunoașterea unui loc unde istoria nu a fost uitată, ci redescoperită strat cu strat, ca într-o corespondență filatelică trimisă peste secole.
Într-o epocă în care ne dorim să fim conectați cu trecutul, timbrul cu altarul de la Alto da Vigia ne oferă un fir de legătură discret, dar trainic. Este un mic fragment de piatră imprimat pe hârtie, dar care spune o poveste cât un continent.

Bijuteria cu pene a apelor reci

Printre numeroasele specii de rațe care populează apele din emisfera nordică, Ochi-auriu comun (Bucephala clangula) se remarcă nu doar prin frumusețea sa vizuală, ci și prin comportamentul său interesant și adaptabilitatea la habitate variate.

Această rață de talie medie este un vizitator frecvent al lacurilor și râurilor din nordul Europei și Asiei, dar și un oaspete de iarnă pe apele dulci sau ușor salmastre din România.

Masculul este ușor de recunoscut datorită penajului său contrastant: alb imaculat pe piept și flancuri, negru lucios pe spate și capul cu reflexii verzui, acompaniat de o pată albă distinctă în zona obrajilor. Femela are un aspect mai sobru, cu nuanțe de gri-maro și un cap brun, dar păstrează ochiul galben strălucitor – trăsătura care a inspirat numele popular al speciei: „Ochi-auriu”.

Corpul este compact, cu o lungime de aproximativ 40–50 cm și o greutate care variază între 500 și 1.200 g. Aripile, relativ scurte, permit zboruri rapide, iar sunetul produs de acestea în timpul zborului este caracteristic – un şuierat metalic, de unde și denumirea științifică „clangula”.

Fiind o specie migratoare, cuibărește în regiuni nordice împădurite, în apropierea apelor dulci – lacuri, râuri, mlaștini. Cuiburile sunt adesea amplasate în scorburi de copaci, ceea ce face ca această specie să fie dependentă de pădurile bătrâne sau de cutiile cuib artificiale, în zonele unde arborii seculari lipsesc.

Pe timp de iarnă, migrează spre sud, ajungând până în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, unde poate fi observată pe lacuri mai mari, ape curgătoare neînghețate sau în delta Dunării.
Această rață este o excelentă scufundătoare.

Se hrănește preponderent cu nevertebrate acvatice – insecte, moluște, crustacee –, dar consumă și pești mici sau vegetație acvatică. Vânătoarea subacvatică este o adevărată demonstrație de agilitate, fiind capabilă să se scufunde la adâncimi considerabile în căutarea hranei.

În perioada nupțială, masculii execută un dans elaborat de curtare, cu mișcări rapide ale capului și emisii sonore distincte, atrăgând atenția femelelor.
Specia este considerată, în prezent, ca fiind de minimă îngrijorare (LC – Least Concern) pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Totuși, habitatul său natural este în pericol în unele regiuni, mai ales din cauza defrișărilor masive și a poluării apelor.

Instalarea de cuiburi artificiale în pădurile din apropierea lacurilor a avut un efect benefic asupra populațiilor de ochi-auriu, mai ales în zonele unde arborii bătrâni, cu scorburi, au fost înlocuiți de păduri tinere sau plantații.
Deși nu este la fel de celebră precum alte rațe ornamentale, Ochi-auriu comun este o apariție elegantă și rafinată în peisajul avifaunistic. Observarea acestei specii, mai ales în timpul dansului nupțial sau în zbor, reprezintă o experiență deosebită pentru pasionații de natură și fotografie.
Protejarea habitatelor acvatice și menținerea zonelor umede curate sunt esențiale pentru ca și generațiile viitoare să se poată bucura de prezența acestei minunate rațe cu ochi de aur.