Publicitate

18 noiembrie 2021

395 de ani de la sfințirea Bazilicii Sfântul Petru din Roma

Bazilica Sfântul Petru din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.
De-a lungul timpului edificiul a căpătat o mare importanță datorită pelerinajelor la mormântul sfântului, dar și datorită faptului că aceasta era biserica principală a papilor, succesorii lui Petru în conducerea Bisericii. Ceremoniile ce aveau loc aici erau impresionante, mai ales funerariile unui papă și investirea unuia nou. În ziua de Crăciun a anului 800, Carol cel Mare, regele francilor, a fost încoronat aici ca împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Leon al III-lea (795-816), punând bazele unei tradiții ce avea să dureze o mie de ani. În anul 846 Bazilica Sfântul Petru a fost jefuită și incendiată împreună cu Bazilica Sfântul Paul, în urma unei incursiuni arabe asupra Romei. Papa Leon al IV-lea (847-855) a fost nevoit să restaureze lăcașul și să construiască un zid protector.
În secolul al XV-lea, bazilica era în ruină din cauza incendiilor accidentale și a cutremurelor, fiind neglijată de papalitatea ce își mutase pentru o scurtă perioadă de timp sediul la Avignon. După reinstalarea lor înapoi la Roma, Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papă care s-a preocupat de restaurarea locașului. El a ordonat demolarea Colosseumului și folosirea materialului său pentru repararea bisericii. Până la moartea sa din anul 1455 au fost extrase aproximativ 2.522 de care cu material. În anul 1506 papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică și să construiască în locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecți, pictori și sculptori ai Renașterii, printre care Michelangelo sau Bernini au participat la construcția uriașei biserici. Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi. În anul 1626 bazilica a fost finalizată și sfințită de către papa Urban al VIII-lea. A rezultat cel mai mare locaș al creștinătății, conținând sute de opere de artă de o valoare inestimabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate