O călătorie filatelică la Roma

Era o dimineață liniștită de vară când, răscolind printr-un dosar prăfuit de plicuri filatelice, am dat peste un întreg poștal ce mi-a atras imediat atenția. Nu doar prin cromatica sa caldă sau prin arhitectura nobilă a clădirii ilustrate, ci mai ales prin povestea pe care o șoptea discret, de parcă aștepta să fie rostită cu voce tare. Era întregul poștal românesc cod 251/2002, dedicat Accademiei di Romania din Roma.

Privindu-l, m-am simțit parcă invitat la o călătorie spirituală, cu plecare de pe meleagurile românești și popas în inima Italiei, acolo unde cultura română își are un bastion de lumină și identitate. Pe fundalul plicului, se înalță impozantă clădirea Accademiei di Romania, un edificiu elegant care adăpostește de zeci de ani visele, creațiile și cercetările românilor din diaspora academică și artistică.
În colțul din dreapta sus al plicului, o prezență impunătoare: chipul lui Nicolae Titulescu, diplomat de marcă și figură emblematică a politicii externe interbelice. Timbrul fix în valoare de 3.000 lei nu este doar o simplă francatură, ci un simbol – legătura dintre diplomație, cultură și Europa unită. Numele lui Titulescu este gravat vertical, ca o coloană de sprijin între trecut și prezent, iar portretul său în uniformă evocă rigoarea și noblețea unei epoci în care România căuta cu înverșunare să își afirme locul printre națiunile civilizate.
Pe lateral, cu litere verticale albastre, stă mărturie Fundația Europeană Titulescu, una dintre instituțiile care au făcut posibilă apariția acestui întreg poștal – o punte între valorile naționale și idealurile europene.
Sub titlul bilingv „Accademia di Romania de la Roma”, acest plic ne reamintește că limba, cultura și spiritul românesc au fost și rămân vii chiar și departe de hotarele țării. Nu e un simplu plic filatelic, ci o declarație de apartenență, un simbol al continuității și al prezenței culturii române în context internațional.
Această piesă, apărută în 2002, poate fi ușor trecută cu vederea de către colecționarii neavizați. Dar pentru cei care știu să asculte poveștile tăcute ale întregurilor poștale, ea reprezintă o filă esențială din istoria dialogului cultural româno-italian. De altfel, cine ar putea ignora forța tăcută a unei clădiri din Roma și imaginea unui diplomat vizionar, alăturate pe un modest plic poștal?
Poate că, într-o zi, acest întreg poștal va fi expus în vitrina unei expoziții tematice despre diplomație și cultură. Până atunci însă, își păstrează cu discreție frumusețea și mesajul, în mapele filateliștilor pasionați.
Așa că, dacă-l aveți în colecție, deschideți din când în când albumul și priviți-l nu doar cu ochii, ci și cu sufletul. Veți auzi ecoul pașilor unor tineri artiști români pe treptele Academiei, poate chiar o voce care recită Eminescu într-o sală romană ori șoaptele ideilor rostite cândva de Titulescu la Liga Națiunilor.
Un întreg poștal – o lume întreagă.

Centenarul Ambasadei Mexicului din Italia

Ambasada țării Americii Centrale la Roma (situată în Via Spallanzani nr. 16) a împlinit în această vară 100 de ani. Cu prilejul aniversării centenarului, pe data de 28 iulie 2022 a fost pusă în circulație un timbru cu valoarea nominală „B”, aferente zonei 2.
Plata a 3,90 € vă permite să trimiteți o scrisoare obișnuită între douăzeci și cincizeci de grame cu destinația: Africa, America și Asia, cu excepția Mediteranei care are un cost mai mic. Tirajul a fost de 500.000 de exemplare autoadezive paginate în coli de câte patruzeci și cinci de mărci. Macheta timbrului a fost realizată de Tiziana Trinca, acesta reproducând clădirea ambasadei.
Subiectul este o clădire Art Nouveau dobândită la 2 iulie 1922. Până în 1987 a fost folosit ca sediu și reședință, apoi această din urmă funcție a fost desființată. Acolo au lucrat treizeci și opt de deținători de misiune, inclusiv politicieni, diplomați, juriști, filozofi, romancieri, istorici. În acestă clădire „continuăm să scriem trecutul, prezentul și viitorul jurnalului diplomatic bilateral, desfășurat într-un context de respect reciproc și recunoaștere a valorilor împărtășite în favoarea celor mai bune cauze ale umanității”, avea să declare ambasadorul Mexiului la Roma, Carlos García de Alba, cu prilejul lansării emisiunii filatelice.

395 de ani de la sfințirea Bazilicii Sfântul Petru din Roma

Bazilica Sfântul Petru din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.
De-a lungul timpului edificiul a căpătat o mare importanță datorită pelerinajelor la mormântul sfântului, dar și datorită faptului că aceasta era biserica principală a papilor, succesorii lui Petru în conducerea Bisericii. Ceremoniile ce aveau loc aici erau impresionante, mai ales funerariile unui papă și investirea unuia nou. În ziua de Crăciun a anului 800, Carol cel Mare, regele francilor, a fost încoronat aici ca împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Leon al III-lea (795-816), punând bazele unei tradiții ce avea să dureze o mie de ani. În anul 846 Bazilica Sfântul Petru a fost jefuită și incendiată împreună cu Bazilica Sfântul Paul, în urma unei incursiuni arabe asupra Romei. Papa Leon al IV-lea (847-855) a fost nevoit să restaureze lăcașul și să construiască un zid protector.
În secolul al XV-lea, bazilica era în ruină din cauza incendiilor accidentale și a cutremurelor, fiind neglijată de papalitatea ce își mutase pentru o scurtă perioadă de timp sediul la Avignon. După reinstalarea lor înapoi la Roma, Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papă care s-a preocupat de restaurarea locașului. El a ordonat demolarea Colosseumului și folosirea materialului său pentru repararea bisericii. Până la moartea sa din anul 1455 au fost extrase aproximativ 2.522 de care cu material. În anul 1506 papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică și să construiască în locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecți, pictori și sculptori ai Renașterii, printre care Michelangelo sau Bernini au participat la construcția uriașei biserici. Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi. În anul 1626 bazilica a fost finalizată și sfințită de către papa Urban al VIII-lea. A rezultat cel mai mare locaș al creștinătății, conținând sute de opere de artă de o valoare inestimabilă.