165 de ani de la moartea poetului polonez Adam Mickiewicz

Adomas Bernardas Mickevičius a fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale.
În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Orașul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism la romantism. acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 și 1823 la Vilnius. După absolvira Universității Imperiale din Vilnius, obține o bursă din partea instituției pentru a studia la Kaunas între 1819–1823.
În 1840, Mickiewicz a fost numit profesor la nou înființata secție de literatură și limbi slave din cadrul prestigioasei instituții de învățământ superior Collège de France, unde a predat până în 1844. Influențat de mesianismul filozofului polonez Andrzej Towiański, devine un promotor al misticismului religios. Lecțiile lui Adam devin un amestec de politică și religie, ceea ce atrage antipatia guvernului francez. Elementul mesianic intră de asemenea în conflict cu învățăturile Bisericii Romano-Catolice, iar câteva cărți îi sunt interzise, deși atât Mickiewicz, cât și Towiański sunt încurajați să participe la slujbele religioase. O selecție a prelegerilor susținute în acea perioadă sunt publicate în patru volume, evidențiind vastele sale cunoștințe de literatură rusă, poloneză, cehă, sârbă.
Împreună cu alți doi profesori celebri de la Collège de France din acea perioadă și anume Jules Michelet (titularul catedrei de „Istorie și morală”) și Edgar Quinet (titularul catedrei de „Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale”, în cadrul căreia acesta a susținut primul curs de literatură comparată din lume), Adam Mickiewicz a întregit o ilustră triadă, supranumită de contemporani „cele trei catedre de democrație”, care a avut o influență semnificativă asupra efervescenței revoluționare premergătoare Revoluției de la 1848. În 1845, în semn de protest față de suspendarea cursului lui Adam Mickiewicz, tineretul studențesc a scos o medalie cu efigiile celor trei profesori democrați (Michelet, Quinet și Mickiewicz) și a organizat o nouă manifestație de simpatie în favoarea acestora.
În următorii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugrăvită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frédéric Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp în urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.
În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Razboiului Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Împreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wawel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.

190 de ani de la moartea revoluționarului Simón Bolívar

Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783, Caracas, Venezuela - d. 17 decembrie 1830, Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”.
Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.
Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui „rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.
Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera. Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este „marele bărbat” dar se înșală; expediția eșuează.
Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.
Moare de tuberculoză la vârtsa de 47 de ani pe data de 17 decembrie 1830 (Santa Marta, Gran Colombia) fiind înmormântat la Cathedral of Santa Marta.

70 de ani de la moartea scriitorului danez Johannes Vilhelm Jensen

Johannes Vilhelm Jensen (n. 20 ianuarie 1873 – d. 25 noiembrie 1950) a fost prozator, poet și eseist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1944 „...pentru neobișnuita forță și fecunditate a imaginației sale poetice care este îmbinată cu o curiozitate intelectuală de largă cuprindere și cu un stil curajos și proaspăt”.
A fost unul dintre creatorii literaturii daneze moderne. A scris povestiri remarcabile prin acuitatea percepției și expresivitatea stilului. A formulat o teorie, ce s-a dovedit contestabilă, a superiorității așa-zisei rase gotice și aceasta pornind de la evoluționismul darwinist.
Adversar fățiș al creștinismului, Johannes Jensen ar fi vrut să reînvie serbările epocii păgâne, volumul său Anotimpuri cuprinzând și câteva cânturi menite să substituie cânticele bisericești. Printre operele sale cele mai originale se numără micile eseuri în proză reunite sub titlul Mituri, din care nouă culegeri se succed între anii 1907 și 1940.
După ce, între 1940 și 1943, în anii întunecoși ai războiului, Premiul Nobel pentru literatură nu se atribuie, primul care va fi distins cu această supremă recunoaștere internațională odată cu ivirea zorilor pacifici, în 1944, este Johannes Jensen. Moare în 1950. 

Nuduri în pictura românească (II)

Romfilatelia continuă seria de emisiuni dedicate picturii românești și introduce în circulație, miercuri, 25 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Nuduri în pictura românească” (LP 2308), în care sunt ilustrate opere de acest gen aparținând lui Theodor Pallady. Aceasta este cea de a doua serie dedicată nudurilor din pictura românească, prima parte fiind lansată în urmă cu un an, pe data de 15 februarie.
Pe primul timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 2,20 lei (1.600 de timbre pentru Poșta Română în vederea francării unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), este reprodusă lucrarea Toujours du Baudelaire, un omagiu dedicat de Theodor Pallady marelui poet simbolist. Compoziția este îndrăzneață. Pictura înfățișează două nuduri de tinere femei – prima odihnindu-se pe canapea, iar a doua așezată pe un covor cu motive geometrice, sprijinindu-se în mâini – într-o ipostază relaxată, pline de senzualitate și dezinvoltură.
Al doilea timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 3,30 lei (5.600 de timbre în contul Poștei pentru o recomandată internă neprioritară cu greutatea de până în 50 de grame), ilustrează tabloul Femeie nud. Compoziția strânge mănunchi, în mijlocul ei, silueta tinerei femei și buchetul de flori, între care pare că se țese un tainic dialog.
Tabloul Femeie pe canapea, ilustrat pe cel de-al treilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 5 lei (10.400 timbre dedicate cu precădere francării corespondenței externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame), face parte din ciclul de nuduri cu șosete gri și înfățișează o tânără femeie culcată pe o canapea, cu capul sprijinit pe brațul acesteia și un picior îndoit peste faldurile unei draperii verzi. Femeia este surprinsă într-o postură relaxată, care emană senzualitate și feminitate.
Pictura intitulată Nud la mare, care înfățișează o tânără femeie așezată pe plajă, la malul mării, este redată pe ultimul timbru al seriei, având valoarea nominală de 19 lei (1.600 de timbre comandate de CNPR pentru francarea unei recomandate externe prioritară cu greutatea de până în 50 de grame). Tânăra este redată într-o ipostază destinsă, ținându-și palma deasupra ochilor și scrutând melancolică zarea.
Pe cele două plicuri prima zi a emisiunii (202 seturi) este reprodusă pictura Odaliscă, ce înfățișează un nud de turcoaică tânără, stând turcește și fumând din narghilea. Silueta tinerei, extrem de expresivă, emană senzualitate, feminitate și dezinvoltură. 

Timbrele au fost machetate de către Mihail Vămășescu și au dimensiunile de 52 x 42 mm fiind paginate în coală de 20 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată. Tirajul complet al emisiunii a fost de 40.640 de mărci.