Ziua Europei, 9 mai, coincide cu punerea în circulație a unei noi emisiuni de timbre emise de către Romfilatelia, intitulată „Bine ați venit în România!” (LP #2239). Din cele 7 valori ale emisiunii, 42.600 timbre (din totalul de 116.130) sunt destinate cu precădere fracării corespondenței prin intermediul CNPR, unde au ajuns sub formă de coli finite a 20 de timbre fiecare. Bineînțeles că și proporția valorilor nominale este diferită, Poștei Române fiindu-i destinate câte 20.000 timbre din valoarea nominală de 1,60 lei, câte 4.000 de timbre din valorile nominale de 1,80, 1,90 și 8,50 lei, 3.200 de timbre cu valoarea nominală de 5 lei, 7.200 de timbre cu valoarea nominală de 12 lei, precum și 250 de colițe dantelate cu valoarea nominală de 28,50 lei.
Diferența de tiraj este destinată comercializării prin intermediul Romfilateliei, filateliștilor fiindu-le puse la dispoziție mărcile poștale și sub formă de minicoli de timbre + 1 vinietă (8.016 minicoli), blocuri de 6 timbre nedantelate (3.900 blocuri) și 3.400 colițe dantelate.
Macheta este semnată de către Mihail Vămășescu, iar timbrele au dimensiunea de 52 x 42 mm. Emisiunea este însoțită de 2 FDC-uri (225 seturi) numerotate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu