Ziua mondială a broaştelor ţestoase (World Tortoise Day) se marchează la 23 mai. A fost iniţiată în 2000, de către American Tortoise Rescue (ATR) pentru a sărbători aceste reptile nobile şi pentru a încuraja oamenii în luarea de măsuri pentru a proteja atât ţestoasa comună de companie, cât şi ţestoasele marine pe cale de dispariţie.
ATR este o societate non-profit înfiinţată în 1990 pentru a asigura protecţia tuturor speciilor de broască ţestoasă. Oferă adăpost permanent pentru broaşte ţestoase abandonate şi pierdute, precum şi pentru cele care sunt confiscate ca urmare a aplicării legii şi necesită locuinţe temporare. American Tortoise Rescue a salvat peste 4.000 de broaşte ţestoase de apă sau de uscat, de la începuturile activităţii sale, potrivit www.tortoise.com.
Ţestoasele sunt reptile ce aparţin ordinului Chelonieni (Testudines), care trăiesc pe Terra de aproximativ 220 milioane de ani, cu mult dinaintea dinozaurilor. Au corpul închis într-o carapace osoasă şi sunt împărţite în trei grupe: de uscat, de apă dulce şi marine.
Au o forţă de adaptare extraordinară, dar din păcate au ajuns o specie pe cale de dispariţie, din cauza faptului că au nevoie de condiţii speciale de viaţă, care se regăsesc din ce în ce mai greu, la ora actuală, în lume.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu