Publicitate

26 mai 2019

531 de ani de la construirea bisericii „Sf. Gheorghe" de la Voroneț, ctitoria lui Ștefan cel Mare

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate