María Eva Duarte de Perón (numită și Evita) (n. 7 mai 1919 – d. 26 iulie 1952) a fost soția președintelui Argentinei, Juan Perón. În anii '40 și '50 ai secolului XX, datorită ei, privirile întregii lumi s-au întors asupra orașului Buenos Aires și asupra Argentinei.
Eva Duarte se trăgea dintr-o familie săracă. La o vârstă încă fragedă, ea a devenit stea de cabaret. Viața sa s-a schimbat când soarta i l-a scos în cale pe Juan Perón. Din 1943, când îndeplinea funcția de ministru al muncii în guvernul juntei militare, Perón intenționa să introducă o revoluție "de sus în jos" a sistemului, pentru a îmbunătății soarta țăranilor și a muncitorilor. Elita aflată la putere a încercat să împiedice acest lucru, iar în anul 1945 Juan Perón a fost arestat. Atunci, Eva Duarte a mobilizat grupurile de muncitori și de soldați loiali lui Perón. Prin urmare, acesta a fost pus în libertate numai după 14 zile. Suporterilor săi, adunați în Plaza de Mayo, le-a promis să devină președinte al Argentinei. În 1946, a câștigat alegerile prezidențiale. Dar înainte de aceasta s-a căsătorit cu Eva Duarte, numită Evita, în aplauzele mulțimii. În anii care au urmat, Evita a fost foarte activă politic: în sala sa de audiențe primea cetățenii și se ocupa de problemele lor mici și mari. Deși fusese ales în mod democratic, Juan Perón a condus ca un dictator. Datorită sprijinului soției, el a câștigat și alegerile din 1951.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu