Considerată una dintre cele mai frumoase din lume, Scara Bramante de la ieșirea din Muzeele Vaticanului este în realitate opera inginerului și arhitectului italian Giuseppe Momo (1875–1940).
Numele i-a fost dat, însă, în memoria celui care l-a inspirat pe Momo, pictorul și arhitectul Donato Bramante (1444 - 1514). La cererea Papei Julius al II-lea (5 decembrie 1443 – 21 februarie 1513), Bramante a realizat în 1512 o revoluționară scară în spirală ce făcea legătura între Vila Belvedere a acestuia și Vatican.
Patru secole mai târziu, în 1932, Momo a preluat modelul scării lui Bramante, desăvârșindu-l și oferind lumii o veritabilă capodoperă. Au trecut de atunci 90 de ani, iar celebra scară apare pe câteva dintre mărcile poștale emise de Poșta Vaticanului (precum cea din 1972 - reprodusă în imaginea alăturată și 2014 - emisă cu prilejul comemorării a 500 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului Donato Bramante).
Publicitate
05 mai 2022
Scara Bramante de la Vatican
04 mai 2022
Maria Tănase - o legendă adevărată
În urma colaborării dintre Muzeul Olteniei - Secția de Etnografie și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, expoziția itinerantă „Maria Tănase - o legendă adevărată” a ajuns pe meleaguri maramureșene și va fi vernisată joi, 5 mai 2022, de la ora 15:00, în Clădirea Pavilionară. Expoziția își propune să surprindă ipostaze din viaţa, preocupările culturale, umane şi sociale ale Mariei Tănase, ce transpar din piesele de port popular deținute în cadrul Colecției Maria Tănase, documente, fotografii, scrisori, tablouri și alte obiecte personale.
În cadrul expoziției temporare vor putea fi admirate piese de valoare din colecția personală a artistei Maria Tănase, pe care, „Indiferent unde o ascultăm... ea înseamnă România, pentru că a reușit să ducă acel tip de valoare autentică. Maria Tănase a fost un mesager, a fost o MĂIASTRĂ. Ea a fost trup și suflet. În sine era un patrimoniu.” (Doina Ișfănoni)
La vernisaj va fi prezentă și Maria - Casandra Hauși, o băimăreanca zămislită, crescută și educată într-o familie de artiști. Ea câștigat în anul 2009 Marele Premiu și Trofeul Festivalului „Maria Tănase”.
Expoziția poate fi vizitată până în luna iulie 2022, de marți până duminică între orele 10:00-17:30, ne-a informat muzeograful Gabriela Filip.
Bornholm - tărâmul de legende al Danemarcei
Niciun alt loc din Danemarca decât Bornholm nu are o tradiție atât de puternică în ceea ce privește legendele și poveștile legate de lumea supranaturală. Pentru emisiunea EUROPA 2022 „Povești și mituri” administrația poștală a Danemarcei, PostNord, a pregătit un bloc coliță cu trei mărci dantelate cu valorile nominale de 12 coroane (două dintre ele) și 36 de coroane, machetată de către Ane Cecilie Mogensen. De menționat este faptul că doar pe timbrul cu valoarea nominală de 36 de coroane este tipărită sigla emisiunii „EUROPA”.
03 mai 2022
Zeul Apollo și nimfa Daphne
Apollo și Daphne este o sculptură barocă în marmură la dimensiunea vieții, a artistului italian Gian Lorenzo Bernini (7 decembrie 1598 – 28 noiembrie 1680), executată între 1622 și 1625. Găzduită în Galleria Borghese din Roma, lucrarea prezintă punctul culminant al poveștii lui Apollo și Daphne din Metamorfozele lui Ovidiu. Pe data de 20 noiembrie 1980, Poșta Italiei pune în circulație marca poștală (Michel IT 1737) cu valoarea nominală de 520 lire cu o reproducere a sculpturii în viziunea lui T. Mele. Timbrul, având dimensiunea de 40 x 49 mm, a fost tipărit în 6 milioane de exemplare face parte din cea de a șaptea serie filatelică dedicată artei Italiene.

