Constituția României reglementează organizarea și funcționarea Parlamentului, Guvernului și instanțelor judecătorești.
Parlamentul este format din două camere: Camera Deputaților și Senatul. Membrii ambelor camere sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Parlamentul are dreptul să adopte legi, să controleze activitatea Guvernului și să supravegheze respectarea Constituției.
Guvernul este condus de Prim-ministru și este responsabil în fața Parlamentului. Guvernul are dreptul să emită ordonanțe și să adopte hotărâri. Totodată, Guvernul este responsabil pentru politicile publice, implementarea programului legislativ și administrarea țării.
Instanțele judecătorești sunt independente și asigură protecția drepturilor și libertăților cetățenești, precum și aplicarea legii. În România există instanțe judecătorești de tipul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constituția României garantează separația puterilor în stat și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, inclusiv dreptul la un proces echitabil și la un apărător.
Pe data de 11 aprilie 2023, Romfilatelia a lansat o nouă emisiune de mărci poștale intitulată „Constituția României. Colaborarea loială a puterilor în stat” (LP #2143), cu scopul de a sublinia importanța celor trei instituții ale statului: Parlamentul, Guvernul și instanțele judecătorești. Emisiunea este compusă din trei timbre (48 x 33 mm), trei minicoli de cinci timbre, o vinietă și manșetă ilustrată (116 x 161 mm) și un plic prima zi (161 de exemplare).
Pe prima dintre cele două mărci poștale cu valoarea nominală de 2,90 lei este ilustrată Sala de Plen a Senatului României, iar pe cea de a doua este redată arhitectura edificiului Palatului Justiției. Pe marca poștală cu valoarea nominală de 11 lei este ilustrată arhitectura fațadei principale a Palatului Victoria, sediul Guvernului României. Emisiunea a fost tipărită într-un tiraj de 307.043 de timbre, fiind machetate de către Mihail Vămășescu.
Publicitate
Se afișează postările cu eticheta Constituția României. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constituția României. Afișați toate postările
11 aprilie 2023
27 martie 2023
Centenarul Constituției României Întregite
![]() |
| FDC-ul emisiunii (sursa: Romfilatelia). |
Pe cele trei timbre ale emisiunii se găsesc ilustrate imaginile Făuritorilor Constituției României Întregite din anul 1923 după cum urmează:
Timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei, care acoperă costul unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea de până la 50 de grame, prezintă imaginea Regelui Ferdinand I, supranumit Întregitorul, alături de coroana de oțel cu care a fost încoronat la Alba Iulia.
Timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei, care acoperă costul unei corespondențe recomandate neprioritare interne cu greutatea de până la 50 de grame, ilustrează imaginea prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, artizanul Legii Fundamentale și a altor momente importante ale istoriei României, împreună cu stema Regatului României.
Timbrul cu valoarea nominală de 11 lei, care acoperă costul unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până la 50 de grame, reproduce imaginea juristului liberal și senatorului Constantin G. Dissescu, raportorul Legii Fundamentale din 1923 și „creatorul ramurii dreptului constituțional și administrativ român”, împreună cu stema Senatului României.
În plus, timbrul coliței emisiunii cu valoarea nominală de 34 lei, care acoperă costul unei corespondențe prioritare externe cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame, prezintă în facsimil coperta volumului cu textul „Noii Constituțiuni”, înconjurată de două file ale actului de promulgare semnat de Regele Ferdinand I.
Tirajul total al acestei emisiuni a fost de 37.250 timbre.
05 aprilie 2019
Constituția României, garant al drepturilor cetățenilor români
Având drept obiectiv o tematică în premieră legată de Constituţia României, secţiunea drepturilor și libertăților fundamentale, Romfilatelia introduce în circulație, luni, 8 aprilie a.c., emisiunea de mărci poștale „Constituția României, garant al drepturilor cetățenilor români” (LP 2234), după cum aflăm de pe site-ul companiei.
Este o emisiune care stă sub semnul sărbătoririi Centenarului
României și a evenimentelor istorice naționale și internaționale care au
făcut posibilă unirea efectivă a tuturor românilor. De la 1918, Unirea
conferă tuturor posibilitatea de a se bucura de aceleași drepturi și
libertăți, indiferent de etnie, religie sau opțiuni ideologice, într-un
spațiu comun numit România.
Articolul 12 din Constituția României este reprezentat de timbrul cu valoarea nominală de 1,70 lei
și a fost selecționat pentru a ilustra simbolurile naționale care ne
reprezintă ca români: drapelul, ziua națională și imnul. Pe fundalul
timbrului se regăsesc harta și stema, astfel că România este spațiul
comun, identificabil prin apel la simboluri naționale, în care
drepturile fundamentale nu se negociază.
Articolul 32, referitor la „Dreptul la învățătură” din Constituție, este ilustrat pe timbrul cu valoare nominală de 1,80 lei.
Educația este esențială pentru dezvoltarea personală a individului și
formarea cetățeanului în societate. Statul este responsabil să asigure
furnizarea de servicii educaționale potrivit dreptului la învățătură.
Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Astfel, dreptului la
învățătură al copiilor și tinerilor – al tuturor cetățenilor – îi
corespunde obligația statului de a organiza sistemul de învăţământ
general obligatoriu, cel liceal și profesional, învăţământul superior,
precum și alte forme de instrucţie și de perfecţionare.
Dreptul la ocrotirea sănătății este un drept
fundamental al cetățeanului strâns legat de dreptul la sănătate și
bunăstare. Astfel, timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei este ilustrativ pentru articolul 34 din Constituție
care garantează cetățenilor români dreptul la ocrotirea sănătăţii,
statul fiind obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea igienei
și sănătății publice. Sănătatea reprezintă o stare pe deplin favorabilă
existenței și integrității fizice, psihice, individuale și sociale.
Accesul liber la justiţie este reprezentat grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei. Articolul 21 statuează
că justiția este un serviciu public căruia orice persoană i se poate
adresa liber pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor și a
intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea
acestui drept.
Articolul 35, ilustrat grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei, afirmă dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic. Acesta presupune,
în principiu, dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat, nedegradat de
activităţi care pot afecta mediul, sănătatea și bunăstarea oamenilor.
Libertatea de exprimare este un pilon al democrației și o condiție esențială pentru progresul intelectual și social. Reprezentarea articolului 30 din Constituție, aparţine timbrului cu valoarea nominală de 2,80 lei.
Libera circulație, garantată de articolul 25, este reprezentată grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei.
Libera circulație are o accepțiune mai largă în legătură cu ideea de
cetățean, în mod independent de diferențele individuale, activitatea
desfășurată sau zona de rezidenţă.
Articolul 24 – Dreptul la apărare este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei.
Acest drept are în vedere toate acele garanții oferite de lege și puse
la dispoziția oricărei persoane pentru a se putea apăra în cursul unui
proces.
Dreptul de a fi ales în Parlamentul European, stipulat de articolul 38, poate fi regăsit ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei. Acest drept este reprezentativ pentru statele Uniunii Europene. România a aderat la Uniunea Europeană în 2007.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


