115 ani de la inaugurarea liniei de cale ferată îngustă Satu Mare - Bixad

Căile ferate înguste au istoria lor, o istorie aparte, totul funcționând normal, dar la o scară mai mică. Locomotivele, vagoanele, liniile, semnalele de cale ferată îngustă par niște bijuterii, adevărate comori ale trecutului.
Dezvoltarea economică și socială în jurul anului 1990 în Transilvania și în zonele din Ținutul Sătmarului a prins un mare avânt. Și localitățile mai mici au prins din acest ritm de dezvoltare. Liniile de cale ferată îngustă au contribuit și ele la această dezvoltare. Ele au fost construite din interese locale, tocmai pentru a contribui la transpotul de marfă și de persoane din aceste zone, spre centru, spre orașul Satu Mare si de aici spre alte orașe, aducând beneficii locuitorilor, afacerilor, economiei din zona din împrejurimi.
Depresiunea Oașului este delimitată de munții care o înconjoară: Munții Oaș și Munții Gutâi cu ramificațiile lor. Este o zonă etno-culturală românească cu port popular și obiceiuri specifice cu istorie bogată și personalități pe măsură.
Asupra etimilogei zonei sunt mai multe păreri care toate par a se potivi:
-  numele unui voievod local, Oașu
-  „havaș” în limba maghiară înseamnă munte înzăpezit
-   avaș înseamnă și păduri vechi, seculare.
După Dictatul de la Viena, între 30 octombrie 1940 și până în  toamna anului 1944 această linie a fost   administrată din nou de M.Á.V., iar după retragera trupelor străine, linia a intrat în administrarea Căilor Ferate Române.                                           
Ținutul Oașului fiind o zonă muntoasă bogat împădutită dispunea de aurul verde, o bogație a cărei exploatare impunea legarea și a acestui ținut de Satu Mare cu o linie de cale fertă îngustă.
Linia în lungime de 51,60 km, a fost contruită între anii 1904 – 1906, de către Societatea C.F.I. Satu Mare – Bixad (antreprenor Pallos Armin)  cu un capital de 2 milioane de koroane, conform foii de concesiune  nr. 13023/06, cu chetuieli de 36,30 koroane/km.
Linia pornea din Satu Mare (altitudine de 120 m),  trecea pe/cu un rambleu numit Dâmbul Bixadului și un pod metalic cu de 9 m lungime, peste liniile de cale ferată Satu Mare – Baia Mare și Satu Mare – Halmeu. Mergând paralel cu soșeaua și trecând încă odată linia normală Satu Mare – Baia Mare     printr-o traversare la nivel în unghi drept - I / N,  linia ajungea în gara Botiz. Apoi linia urmărea Valea Turului, mic aluent al Tisei urcând până la stația Izvor  (altitudine 219 m) după care coboara în stația Negrești – Oaș (altitudine 170 m) și apoi la Bicsad  (altitudine 176 m). Pe trasu erau următoarele stații, halți și puncte de oprire: Botiz, Vânatorești, Dumbrăvița, Livada – Nouă, Livada, Tufoasa, Orașu Nou, Vama Turului, Izvor, Negrești Oaș și Bicsad.
Linia a fost construită cu șină și ramificații tip 13,75 pe traverse de lemn, cu raze de curbură între 80-100 m și o declivitate maximă de 18 mm/m, pentru o sarcină de 2,5 tone/osie și o viteză maximă de  30 km/h.
În perioada 1937 – 1938 s-a făcut refacția liniei cu șină tip 23,6 ulterior pe anumite porțiuni (în special în curbe) cu șină tip 34,5 și tip 40.  Linia de c.f.î. pornea din Piața Centrală a Gării Satu Mare, denumită și Grădina Romei. Ulterior s-a mutat în gara c.f.î. Sângeni unde erau: birou de mișcare, magazie de     mărfuri și Depul de locomotive de c.f.î., cu hală și linii de revizie și de reparații, dotată cu placă de întoarcere pentru locomotive, cu elevator de alimentare cu cărbune. Pe parcursul anilor pentru remorcarea trenurilor de călători și marfă se foloseau următoarele tipuri de locomotive: locomotive cu abur din seria 399, 490, 491,764, automotoare cu abur, fabricate la uzinele Ganz din Budapesta, iar  între anii 1968 – 1976 la remorcarea trenurilor s-au folsit și locomotive diesel L45H.
La costrucția liniei, stațiile erau pevăzute cu birouri de mișcare, cabine de acari, linii pentru manevră și  încrucisări de trenuri, magazii de mărfuri, cheiuri de vite, rampe pe încarcare - decărcare, erau asigurate cu semnale Banovici și încuietori cu chei fără bloc, iar din 1972 s-au utilizat semnale mecanice.
Dezvoltarea economică a zonei Țării Oașului, în special a orașului Negrești - Oaș a dus la ceșterea traficului de marfă și de persoane, a dus la necesitatea construcția unei linii ferate cu ecartament normal, care s-a și realizat între anii 1982 – 1987, inaugurarea liniei fiind pe data de 1 august 1987. La normalizarea liniei s-a respectat în general amplasamentul inițial a traseului, construindu-se stații noi, linii și clădiri de călători în Botiz, Livada, Orașu Nou, Negrești – Oaș. Proiectele liniei normale au fost
realizate de ISPCF București, de o echipă condusă de ing. Nicolae Costinean.
Între anii 2006 și 2014 linia a fost predată pentru întreținere și exploatare unui operator privat - Via Terra. Momentan circulația trenurilor de persoane este suspendată, circulă ocazional doar tren de marfă pe distanța pe distanța – Satu Mare – Livada.
Calea ferată cu ecartmament normal (1.435 mm) a fost construită cu șină tip 49 SB, ramificații tip 49,  pe traverse de beton. Linia în anul 1988 a fost sudată până la km 25 + 500, realizâd cale fără joante, restul liniei până la Bicsad fiind sudată în anul 1992.
Trenurile de cale ferarată îngustă, mocănițele de odiniară din zona Sătmarului, erau botezarte „Zsuzsi” în semn de apreciere și respect, o alintare din partea călătorilor și a locuitorilor din zonă. Azi pot fi considerate adevarate „Comori ale Sătmarului”.
Cu prilejul aniversării liniei au fost realizate un carton filatelic, trei plicuri aniversare și o ștampilă ocazională care va fi aplicată complementar pe corespondența expediată în data de 20 aprilie 2021 la oficiul poștal nr. 1 din Satu Mare.

                                                                    ing. Lőrincz Tiberiu – membru AFFR

180 de ani de la nașterea primului rege al României - Carol I

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Germania – d. 10 octombrie 1914, Castelul Peleș, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

125 de ani de la nașterea pictorului spaniol Joan Miró

Joan Miró (n. 20 aprilie 1893, Barcelona - d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor și sculptor spaniol, influențat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertății artistice, va rămâne un creator multidimensional și multilateral: pictează, dar și sculptează și stăpânește în aceeași măsură tehnica ceramicei. Forme frumoase și stranii, păsări și stele îl vor însoți în fiecare zi a vieții sale, închinate artei și libertății creatoare.
Joan Miró vine pe lume la 20 aprilie 1893 la Barcelona, tatăl lui este bijutier, iar bunicul din partea mamei este fabricant de mobilă. Micului Joan nu-i place școala, singurul lucru care îl interesează cu adevărat este desenul, desenează neobosit și cu multă precizie. Umple caiete întregi cu schițe după peisaje din Mallorca, desenează pești, umbrele, flori, broaște țestoase, caini si fluturi nu desenează însă niciodată chipuri omenești. În anul 1912 se înscrie la atelierul lui Francisco Gali, un pedagog excentric, care îl îndeamnă să picteze cu ochii acoperiți, pentru a-și forma memoria vizuală și abilitatea de a recunoaște obiectele numai după pipăit. Prima expoziție organizată în 1918 se dovedește un mare eșec. În consecință tânărul artist își schimbă stilul, din acest moment pictura lui va evolua în direcția suprarealismului.

Aniversări culturale 2018

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia cinsteşte marile valori culturale ale României prin emisiunea de mărci poştale Aniversări culturale 2018: Filarmonica „George Enescu” Bucureşti, 150 ani; Ateneul Român, 130 ani; Festivalul „George Enescu”, 60 ani. Seria de timbre va fi lansată vineri, 20 aprilie 2018, după cum aflăm din comunicatul de presă primit în urmă cu câteva minute.

Pe cele trei timbre ale emisiunii sunt reproduse portretele unor personalități care au contribuit la grandoarea muzicii clasice românești: George Enescu (1881-1955), cel mai cunoscut compozitor român, pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei, Eduard Wachmann (1836-1908), fondatorul Filarmonicii, pe timbrul cu valoarea nominală de 4,5 lei şi Albert Galleron (1846-1930), arhitectul Ateneului Român, pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.
Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca formă de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă + 2 manșete.