Frumusețea portocalie a primăverii

Olanda, 2013 (maximă).

Fluturele Anthocharis cardamines, cunoscut și sub numele de fluturele portocaliu de primăvară, este una dintre cele mai distinse și vizibile specii de fluturi întâlnite în Europa și Asia de Nord. Acest fluture elegant este admirat pentru culorile sale vibrante și pentru faptul că este un semn al venirii primăverii, fascinant prin frumusețea sa delicată.
Apariția sa timpurie în sezonul de primăvară face ca acest fluture să fie una dintre primele apariții în peisajul natural. Adesea, zboară în parcuri, grădini și pășuni deschise, adăugând o notă vibranta de culoare în peisajul înflorit. Masculii sunt ușor de recunoscut datorită culorii lor portocalii aprinse și a petelor negre distinctive de pe aripi. Femela este mai palidă, cu pete gri și albe pe aripi.

România, 1969.

Specia Anthocharis cardamines este cunoscută pentru comportamentul său de zbor agil și rapid, zburând agale pe câmpuri în căutare de flori de care să se hrănească. În căutarea nectarului, acești fluturi vizitează o varietate de plante, cum ar fi hameiul sălbatic, garoafa și alte flori cu nectar bogat. Se spune că masculii zboară în jurul fetelor în timpul împerecherii, iar acest dans al lor în aer este un spectacol minunat pentru observatorii de natură.

Tadjikistan, 2002.

Ciclul de viață începe odată cu depunerea ouălor pe plantele gazdă, de obicei, pe genul de plante Brassicaceae. Ouăle se transformă în larve care se hrănesc cu frunzele acestor plante și formează coconii în care se pupă. După perioada de tranziție în stadiul de pupă, fluturii adulți ies din coconi și încep să zboare.
Această specie de fluture adaugă un farmec aparte sezonului de primăvară și reprezintă un indicator al începutului anotimpului cald. Prezența lor în peisajele naturale reprezintă nu numai o atracție estetică, ci și o reflectare a ciclului natural al vieții și a importanței lor în ecosistemul natural. Admirându-i grăbiți spre flori sau zburând agil în soarele primăvăratic, fluturii Anthocharis cardamines reprezintă o frumoasă parte a bogăției naturale a lumii noastre.

 

Antonio Locatelli – erou al aviației și pionier al zborurilor transatlantice

Antonio Locatelli a fost un aviator, explorator și militar italian, cunoscut pentru curajul său în timpul Primului Război Mondial și pentru expedițiile aeriene ambițioase din perioada interbelică. De-a lungul vieții sale, a realizat numeroase zboruri riscante și a participat la misiuni aeriene periculoase, devenind una dintre cele mai respectate figuri din aviația italiană a începutului de secol XX.

Născut în Bergamo, Italia, în anul 1895, a fost atras de aviație încă din tinerețe, iar la izbucnirea Primului Război Mondial, s-a înrolat în armata italiană, fiind repartizat într-o unitate aeriană. În 1915, și-a obținut licența de pilot, devenind unul dintre aviatorii de elită ai Italiei.
În timpul războiului, Locatelli a efectuat peste 500 de misiuni de zbor, multe dintre ele fiind deosebit de periculoase. Una dintre cele mai îndrăznețe acțiuni ale sale a avut loc în 1918, când a efectuat un zbor de recunoaștere peste Viena, pe teritoriul inamic, o misiune extrem de riscantă pentru acea perioadă.
Datorită curajului și abilităților sale de pilot, Locatelli a fost decorat cu Medaglia d’Oro al Valor Militare, cea mai înaltă distincție militară a Italiei.
După încheierea războiului, Locatelli nu și-a abandonat pasiunea pentru aviație. În 1919, a stabilit un record istoric, devenind primul pilot care a traversat Munții Anzi pe calea aerului, de la Argentina la Chile, atingând o altitudine impresionantă de 6.500 de metri.
În anii 1920, s-a implicat în explorarea unor rute aeriene transatlantice, având în vedere potențialul zborurilor comerciale între Europa și America. Astfel, în 1924, a pornit într-o expediție aeriană ambițioasă, la bordul unui hidroavion Dornier Wal, cu scopul de a evalua posibilitatea unei rute aeriene între Italia și Statele Unite.
Una dintre escalele expediției a fost în Insulele Feroe, unde Locatelli a aterizat în golful Tórshavn pe 15 august 1924. Evenimentul a fost întâmpinat cu uimire de localnici, care nu mai văzuseră până atunci un avion de asemenea dimensiuni.
Din Insulele Feroe, Locatelli a continuat spre Islanda, iar pe 21 august, a pornit spre Groenlanda. Din păcate, expediția a întâmpinat probleme grave: din cauza ceții dense, aeronava a fost nevoită să aterizeze forțat pe mare. Avionul a fost grav avariat și a rămas în derivă pe ocean timp de trei zile, până când a fost salvat de crucișătorul american Richmond. Deși Locatelli și echipajul său au supraviețuit, misiunea sa s-a încheiat cu un eșec.
După aventura transatlantică, Locatelli a continuat să fie activ în domeniul aviației și a avut o carieră scurtă în politică, fiind membru al Partidului Fascist. În anii 1930, s-a alăturat Forțelor Aeriene Italiene, iar în 1936, a participat la campania militară a Italiei în Etiopia, unde a fost pilot de bombardier.
În timpul unui raid aerian, Locatelli a fost doborât de apărarea antiaeriană etiopiană și a murit la vârsta de 41 de ani.
Antonio Locatelli rămâne o figură emblematică a aviației italiene și internaționale. A fost un pionier al zborurilor de lungă distanță, un explorator îndrăzneț și un erou militar. De-a lungul vieții sale, a demonstrat o pasiune extraordinară pentru aviație și un spirit de aventură care l-a făcut să își asume riscuri imense.
Astăzi, numele său este onorat în orașul natal Bergamo, unde i-au fost dedicate străzi și monumente, iar în lumea aviației, rămâne un exemplu al curajului și inovației.

O incursiune filatelică în istoria poștei pneumatice, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare

Începând cu 1 aprilie 2025, pasionații de filatelie și de istoria comunicațiilor sunt invitați să exploreze expoziția de studiu filatelic „O retrospectivă filatelică asupra poștei pneumatice”, găzduită de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare. Exponatul, realizat de Alexandru Leonard Pop, coordonator al Cercului Filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, aduce în prim-plan un aspect mai puțin cunoscut al sistemelor de transmitere a corespondenței din secolele trecute.
Vernisajul expoziției va avea loc în holul central al universității, la etajul I, oferind vizitatorilor o călătorie vizuală prin istoria și evoluția poștei pneumatice. Expoziția reunește o colecție de timbre, cărți poștale și documente poștale ce ilustrează utilizarea acestui sistem de corespondență în marile orașe europene precum Paris, Roma, Milano, Praga și Viena.
Poșta pneumatică, un mijloc revoluționar de transport al mesajelor în secolele XIX și XX, utiliza tuburi presurizate și capsule speciale pentru a transmite rapid documente între diverse puncte din marile centre urbane. Deși astăzi acest sistem a fost înlocuit de tehnologii moderne, impactul său asupra dezvoltării serviciilor poștale și a telecomunicațiilor rămâne semnificativ.
Alexandru Leonard Pop, filatelist dedicat și cercetător al patrimoniului poștal, aduce în atenția publicului o perspectivă documentată și ilustrată asupra poștei pneumatice, subliniind rolul său în evoluția comunicațiilor moderne. Expoziția este o oportunitate valoroasă pentru colecționari, istorici, studenți și pasionați ai domeniului să descopere detalii inedite despre această metodă ingenioasă de transmitere a mesajelor.
Evenimentul este deschis publicului larg și poate fi vizitat gratuit până la sfârșitul lunii octombrie 2025.
Pentru informații suplimentare, cei interesați îl pot contacta pe autor la adresa de e-mail: timbrufilatelic@yahoo.com.

Cea de-a 118-a ediție a turneului de tenis Rolex Monte-Carlo Masters

În perioada 5-13 aprilie 2025, lumea tenisului își îndreaptă atenția către superbul decor al Monte-Carlo Country Club, unde se va desfășura cea de-a 118-a ediție a prestigiosului turneu Rolex Monte-Carlo Masters. Acest eveniment de clasă mondială, parte a circuitului ATP Masters 1000, marchează startul sezonului european pe zgură și atrage an de an cei mai buni jucători ai lumii.

Cu o istorie bogată ce datează din 1897, turneul de la Monte-Carlo este unul dintre cele mai vechi și prestigioase evenimente din tenis. De-a lungul anilor, a fost dominat de mari campioni, printre care legendarul Rafael Nadal, care deține un record impresionant de 11 titluri.
Organizat într-un cadru spectaculos, pe malul Mării Mediterane, turneul oferă nu doar tenis de cea mai înaltă calitate, ci și o atmosferă de lux și rafinament, caracteristici definitorii ale Principatului Monaco.
Ediția din acest an promite să fie una deosebit de competitivă, având pe tabloul principal cei mai în formă jucători ai momentului. Se așteaptă prezența liderilor mondiali, inclusiv a campionului en-titre și a principalilor rivali ai acestuia.

Pentru a marca acest eveniment, așa cum ne-a obișnuit încă de la edițiile anterioare, administrația poștală monegască a pus în circulație încă din data de 4 februarie 2025, o marcă poștală, cu valoarea nominală de 2,78 euro, paginată în coli de câte 10 mărci poștale (2 x 5) cu tabs-uri diferite.
Tinerii jucători, care au impresionat în ultimele sezoane, vor încerca și de data aceasta să își facă loc printre greii circuitului, făcând din fiecare meci un adevărat spectacol pentru fani.

Rolex Monte-Carlo Masters este primul mare test pe zgură înaintea celor două turnee importante de la Madrid și Roma, dar mai ales înaintea celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros. Performanțele de aici pot oferi indicii valoroase despre forma și pregătirea jucătorilor pentru cel mai important eveniment al sezonului de zgură.

Pe lângă competiția sportivă, turneul din Monte-Carlo este cunoscut și pentru eleganța sa. Evenimentul atrage numeroase personalități din sport, modă și business, fiind unul dintre cele mai exclusiviste turnee din circuitul ATP.
Cu o combinație perfectă între tenis de elită, peisaje spectaculoase și un aer de glamour, Rolex Monte-Carlo Masters 2025 promite să fie un turneu memorabil. Fanii tenisului din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare acest eveniment care marchează începutul unui sezon palpitant pe zgură.

 

Giganții blânzi cu ochi albaștri

Pisicile Ragdoll (Felis silvestris catus) sunt printre cele mai iubite și populare rase de pisici datorită aspectului lor elegant, temperamentului docil și afecțiunii pe care o oferă stăpânilor. Cu blana mătăsoasă, ochii albaștri impresionanți și o personalitate prietenoasă, aceste feline sunt ideale pentru familii și iubitorii de animale care caută un companion liniștit și loial.

Rasa Ragdoll a fost creată în anii 1960 în Statele Unite de către Ann Baker, o crescătoare de pisici din California. Ea a dorit să dezvolte o pisică cu un temperament calm și o înfățișare atrăgătoare. Rasa provine din încrucișări selective între pisici domestice cu blană lungă și exemplare cu un temperament blând. Rezultatul a fost o pisică de talie mare, cu o fire afectuoasă și un comportament relaxat.
Pisicile Ragdoll sunt printre cele mai mari rase de pisici domestice, având o greutate care variază între 4 și 9 kilograme, masculii fiind de obicei mai mari decât femelele.

Blana lor este semi-lungă, mătăsoasă și nu are un substrat de puf dens, ceea ce face ca năpârlirea să fie moderată și mai ușor de gestionat comparativ cu alte rase cu blană lungă.

Printre trăsăturile distinctive ale acestei specii se numără:

• Ochii mari și albaștri – un semn distinctiv al rasei, indiferent de culoarea blănii.
• Blana moale și mătăsoasă – deși este semi-lungă, nu se încâlcește ușor.
• 
  Culorile variate – pot avea mai multe modele și nuanțe, inclusiv colorpoint, mitted și bicolor. Cele mai comune culori sunt seal, albastru, ciocolatiu și liliachiu.

Pisicile Ragdoll sunt extrem de afectuoase și prietenoase, fiind adesea descrise ca „pisici-câini” datorită tendinței lor de a-și urmări stăpânii prin casă și de a interacționa activ cu aceștia. Sunt pisici docile, liniștite și foarte tolerante, ceea ce le face potrivite pentru familii cu copii sau alte animale de companie.
Un aspect interesant al acestei rase este faptul că își lasă corpul moale atunci când sunt ridicate, asemănător unei păpuși de cârpă („ragdoll” în engleză), de unde și numele lor.

Deși au blana lungă, aceste pisici nu necesită o îngrijire excesivă. Este recomandat un periaj de două-trei ori pe săptămână pentru a preveni încâlcirea blănii și a reduce năpârlirea. În plus, aceste pisici au nevoie de o dietă echilibrată și de controale veterinare regulate pentru a menține o stare de sănătate optimă.

Rasa este, în general, sănătoasă, dar poate fi predispusă la anumite afecțiuni, precum: Cardiomiopatia hipertrofică felină (HCM) – o boală cardiacă comună la pisici, sau probleme renale – unele exemplare pot dezvolta afecțiuni renale ereditare.
Dacă îți dorești o pisică prietenoasă, liniștită și care adoră compania umană, Ragdoll este alegerea ideală. Această rasă este perfectă pentru persoanele care petrec mult timp acasă și doresc un companion blând și afectuos.

Pisicile Ragdoll se adaptează ușor la viața de apartament, nu sunt excesiv de active și nu au tendința de a mieuna excesiv, ceea ce le face potrivite pentru un mediu relaxat.
După cum se poate observa și din selecția de piese filatelice cu care am ilustrat acest articol, pisicile Ragdoll sunt adevărați giganți blânzi ai lumii feline.

Cu ochii lor albaștri hipnotizanți, blana mătăsoasă și caracterul docil, aceste pisici sunt perfecte pentru cei care își doresc un companion loial și iubitor. Dacă ai nevoie de o pisică care să te întâmpine cu afecțiune și să îți ofere momente de liniște și relaxare, Ragdoll este alegerea ideală!

 

Julie-Victoire Daubié: pioniera jurnalismului și a educației feminine

Într-o epocă în care educația superioară era predominant rezervată bărbaților, Julie-Victoire Daubié a strălucit ca un far al schimbării și al perseverenței. Ea este recunoscută drept prima femeie din lume care a obținut o diplomă de licență, deschizând astfel drumul pentru femeile din întreaga lume către învățământul superior și profesii pe care le erau anterior interzise. Născută pe 26 martie 1824, în Bains-les-Bains (Franța), Daubié și-a dedicat viața luptei pentru drepturile femeilor și pentru o educație egală și accesibilă pentru toți.
Încă de la o vârstă fragedă, Daubié a manifestat o sete neobosită de cunoaștere și o voință puternică de a-și urma pasiunea pentru învățare. Cu toate că sistemul de învățământ superior era rigid și închis pentru femei în secolul al XIX-lea, Julie-Victoire nu s-a lăsat descurajată. Ea și-a concentrat eforturile asupra studiilor, demonstrând o inteligență și un devotament remarcabile.

Momentul definitoriu al vieții sale a venit în anul 1861, când Daubié a devenit prima femeie care a obținut o diplomă de licență. Această realizare excepțională a fost un punct de cotitură nu doar în viața sa personală, ci și în istoria educației și a emancipării femeilor. Prin curajul și determinarea ei, Daubié a deschis ușa pentru multe alte femei care aspirau să-și urmeze pasiunile academice și să-și clădească cariere de succes.
Pe lângă succesul său academic remarcabil, Julie-Victoire Daubié a fost și o jurnalistă respectată și influentă. Ea a folosit puterea cuvântului scris pentru a promova drepturile femeilor și pentru a evidenția problemele sociale ale vremii. Prin articolele sale, ea a încurajat emanciparea femeilor și a militat pentru egalitatea de gen într-o societate care încă era profund marcată de inegalitate.
Moartea lui Daubié survenită pe 26 august 1874 în Fontenoy-le-Château a fost o pierdere profundă pentru mișcarea feministă și pentru lumea jurnalistică. Cu toate acestea, moștenirea ei continuă să inspire și să influențeze generații întregi de femei în căutarea cunoașterii și a drepturilor egale. Julie-Victoire Daubié rămâne un simbol al curajului și al determinării, un exemplu viu al capacității umane de a depăși obstacolele și de a schimba lumea în bine.

Simbolul iubirii și al memoriei

Floarea de Nu-mă-uita (Myosotis), cunoscută și sub denumirea populară de „floarea dorului”, este o plantă delicată, apreciată atât pentru frumusețea sa simplă, cât și pentru semnificațiile sale simbolice.
Nu-mă-uita este o plantă perenă sau bienală, ce face parte din familia Boraginaceae.

Se recunoaște ușor după florile sale mici, de obicei albastre, cu un centru galben, dar există și varietăți cu flori roz sau albe. Tulpina subțire și ușor păroasă, împreună cu frunzele verzi, lanceolate, completează aspectul gingaș al acestei plante.
Această floare crește în zone umede, pe marginea râurilor, în păduri și pajiști montane. Se găsește în mod natural în Europa, Asia și America de Nord, fiind și o plantă ornamentală populară în grădini.
Numele său provine din expresia germană Vergissmeinnicht, care înseamnă „nu mă uita”.

Conform unei legende medievale, un cavaler și iubita sa se plimbau pe malul unui râu când el a încercat să-i culeagă aceste flori. Din nefericire, a alunecat și, înainte de a fi luat de ape, i-a strigat iubitei: „Nu mă uita!” Astfel, floarea a devenit un simbol al iubirii eterne și al amintirii.

În afară de valoarea sa ornamentală, Nu-mă-uita este adesea folosită în aranjamente florale pentru a exprima dorul, fidelitatea și prietenia sinceră. De asemenea, este asociată cu diverse cauze umanitare și organizații care susțin memoria celor dragi.
Gingașă și plină de semnificații, floarea de Nu-mă-uita rămâne un simbol al iubirii, loialității și al amintirii celor dragi. Indiferent de locul unde crește, frumusețea sa discretă cucerește inimile celor care o admiră.

 

130 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată îngustă Ardusat – Șomcuta Mare

Astăzi aniversăm un moment semnificativ din istoria transportului feroviar din nord-vestul României: 130 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată îngustă Ardusat – Șomcuta Mare. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, această linie a avut un rol esențial în dezvoltarea economică și socială a regiunii, facilitând transportul de mărfuri și pasageri între localitățile din Maramureș și Sătmar.
Realizată în contextul extinderii rețelei feroviare austro-ungare, linia a fost pusă oficial în funcțiune în anul 1895. Principalul său scop a fost conectarea zonelor rurale la rețeaua principală de cale ferată, asigurând transportul eficient al produselor agricole, al lemnului și al altor resurse locale către piețele mai mari.
Timp de mai multe decenii, această infrastructură feroviară a fost un pilon al transportului regional, facilitând mobilitatea comunităților izolate și contribuind la dezvoltarea economică a zonei. Cu toate acestea, odată cu modernizarea transportului și extinderea rețelei rutiere, importanța sa a scăzut treptat, iar în a doua jumătate a secolului XX, linia a fost dezafectată.
În prezent, la 130 de ani de la inaugurare, linia îngustă Ardusat – Șomcuta Mare rămâne un simbol al progresului tehnologic și al interconectării economice dintre comunitățile locale. Pasionații de istorie feroviară au întreprins diverse inițiative pentru a păstra memoria acestei linii, printre care realizarea unei ștampile ocazionale la Cercul Filatelic din Satu Mare, a unei colițe în ediție privată (cu timbru fără valoare), a unui carton filatelic și a mai multor plicuri aniversare filatelice, concepute de inginerul Lőrincz Tiberiu, căruia vă puteți adresa pentru a intra în posesia unor exemplare din piesele dorite.
Această aniversare oferă, încă o dată, oportunitatea de a reflecta asupra moștenirii infrastructurii feroviare din secolul al XIX-lea și asupra impactului său asupra dezvoltării economice și sociale a regiunii de-a lungul timpului.

 

Acordul global pentru natură

Acordul ONU privind biodiversitatea, cunoscut sub numele de Cadrul Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal (GBF), a fost adoptat în decembrie 2022 cu scopul de a opri și inversa pierderea biodiversității. Acesta include patru obiective principale și 23 de obiective secundare, la care toate statele semnatare ale Convenției privind Diversitatea Biologică s-au angajat să contribuie până în 2030.

Obiectivele principale ale acordului sunt: protejarea a 30% din ecosistemele terestre și acvatice ale lumii, restaurarea a 30% din zonele naturale degradate și asigurarea unei conservări reprezentative și echitabile a naturii.

De asemenea, acordul prevede crearea unui fond internațional, la care țările mai dezvoltate vor contribui, pentru a sprijini eforturile de conservare în statele mai puțin dezvoltate. Scopul este ca până în 2030 să se ajungă la o contribuție anuală de 200 de miliarde de dolari. În plus, se va reduce cu 500 de miliarde de dolari valoarea subvențiilor dăunătoare mediului, iar pentru facilitarea schimbului de informații genetice, va fi înființată o bancă genetică.
Acordul mai include și măsuri importante pentru reducerea risipei alimentare globale cu 50%, precum și o scădere semnificativă a deșeurilor și supraconsumului. În același timp, documentul subliniază că, fără acțiuni urgente, extincția speciilor va continua să se intensifice într-un ritm alarmant.

Vulpea – un simbol al agilității și inteligenței

Vulpea este unul dintre cele mai fascinante mamifere, cunoscută pentru inteligența sa, agilitatea și adaptabilitatea la diferite medii. Face parte din familia Canidae, ordinul Carnivora, alături de lupi și câini, iar cea mai cunoscută specie este vulpea roșie (Vulpes vulpes), răspândită în Europa, Asia, America de Nord și Africa de Nord.

Vulpile sunt animale de talie medie, având o lungime a corpului de aproximativ 45-90 cm și o coadă stufoasă ce poate ajunge până la 50 cm. Blana lor variază în funcție de specie și habitat, de la roșcat aprins la gri, alb sau chiar negru. Urechile ascuțite și botul subțire le oferă un aspect distinctiv.

Aceste animale sunt recunoscute pentru inteligența lor remarcabilă și abilitatea de a se adapta la diferite medii. Deși sunt înrudite cu lupii, vulpile nu trăiesc în haite, ci duc un stil de viață solitar. Sunt active mai ales noaptea, având un auz și un miros extrem de bine dezvoltate, ceea ce le ajută să își găsească hrana cu ușurință.

Vulpile pot fi găsite în păduri, stepe, tundre, dar și în zone urbane, unde s-au adaptat să trăiască în apropierea oamenilor. Ele sunt omnivore, consumând o gamă largă de alimente, inclusiv rozătoare, păsări, insecte, fructe și resturi alimentare. Această dietă variată le permite să supraviețuiască în diferite condiții.

Vulpile se împerechează de obicei iarna, iar gestația durează aproximativ 50 de zile. Femela naște între 3 și 6 pui, pe care îi crește într-o vizuină săpată în pământ. Puii rămân alături de mamă timp de câteva luni, învățând să vâneze și să supraviețuiască.
În multe culturi, vulpea este văzută ca un simbol al vicleniei și istețimii. În basmele europene, este adesea portretizată ca un personaj șiret, în timp ce în mitologia japoneză (kitsune), vulpea este considerată un spirit protector, capabil să se transforme în om.
Patru dintre cele mai cunoscute specii de vulpi – fenecul, vulpea polară, vulpea gri și vulpea roșie – sunt protagonistele unei recente emisiuni filatelice realizate de Romfilatelia, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și intitulată „Vulpi” (LP #2507).
Proiectul, ilustrat de artistul George Ursachi, include patru mărci poștale, tipărite în 34.380 de exemplare, alături de patru cărți maxime (190 de seturi), o mapă filatelică cu un produs special în ediție limitată de 227 exemplare și un plic „prima zi” în doar 201 unități.
Timbrele, cu dimensiunea de 36 x 33 mm, au valori nominale de 4, 6,50, 9 și 25 lei. Pentru utilizare poștală, Poșta Română a achiziționat câte 3.200 de exemplare din fiecare nominal. Această emisiune filatelică nu doar celebrează frumusețea și diversitatea vulpilor, ci și subliniază importanța conservării acestor fascinante animale.
Deoarece este un animal impresionant, capabil să se adapteze la medii variate și să supraviețuiască în condiții dificile, este admirată pentru frumusețea sa, temută pentru istețimea sa sau studiată pentru comportamentul său complex, vulpea rămâne un simbol al agilității și inteligenței în lumea animalelor.

Păstrătorul moștenirii culturale jersieze

Născut pe 22 martie 1867, Guy Fortescue Burrell de Gruchy a fost un om remarcabil și un membru distins al Societății Jersiaise. Contribuțiile sale semnificative în domeniul culturii și istoriei au lăsat o amprentă durabilă asupra moștenirii jersieze.
De Gruchy s-a implicat activ în Societatea Jersiaise, una dintre cele mai prestigioase organizații culturale din Jersey. El a fost un susținător dedicat al promovării și conservării patrimoniului insulei și a adus o contribuție valoroasă prin cercetările sale și implicarea sa activă în activitățile societății.
În calitate de membru al Societății Jersiaise, de Gruchy a fost un cercetător pasionat al istoriei insulei Jersey și al tradițiilor locale. El a contribuit la documentarea și înțelegerea bogatei moșteniri culturale a insulei prin intermediul studiilor sale și al publicațiilor sale. Lucrările sale au oferit informații prețioase despre istoria, folclorul și tradițiile jersieze, contribuind astfel la păstrarea și transmiterea acestora către generațiile viitoare.
Guy Fortescue Burrell de Gruchy a fost, de asemenea, un colecționar pasionat de obiecte și artefacte legate de istoria și cultura jersieze. El a adunat o colecție impresionantă de documente, fotografii și obiecte vechi, care au servit drept mărturii ale trecutului și au ilustrat viața și tradițiile insulei Jersey. Colecția sa a devenit o resursă valoroasă pentru cercetători și pentru toți cei interesați să înțeleagă istoria și cultura jersieze.
Pasiunea lui de Gruchy pentru moștenirea culturală jersieză nu se rezumă doar la colectarea și cercetarea artefactelor. El a contribuit și la organizarea de expoziții și evenimente culturale, aducând astfel în prim-plan patrimoniul insulei și oferind publicului oportunitatea de a se conecta cu istoria și tradițiile locale.
Guy de Gruchy a fost un pionier în conservarea și promovarea moștenirii culturale jersieze. Angajamentul său față de Societatea Jersiaise și munca sa în cercetarea și colectarea artefactelor au avut un impact semnificativ asupra înțelegerii și păstrării identității culturale a insulei Jersey.
Moștenirea lui Guy Fortescue Burrell de Gruchy rămâne o sursă de inspirație pentru cei care se străduiesc să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural. Contribuțiile sale au deschis drumul pentru cercetarea și înțelegerea mai profundă a istoriei și culturii insulei Jersey, asigurând că această moștenire valoroasă este transmisă și apreciată de generațiile viitoare.

Eleganță și culoare în zborul primăverii

Andora, 1994 (FDC).

Vanesa de primăvară (Aglais urticae), cunoscută sub numele de Fluturele roșu, Coaja țestoasă mică sau Vulgara, este o specie fascinantă de fluture răspândită în Europa, Asia și Africa de Nord. Acest fluture face parte din familia Nymphalidae și este recunoscut pentru culorile sale vibrante și pentru prezența sa în diverse habitate, de la grădini și păduri la zone urbane.

Insulele Aland, 2024.

Fluturele este adesea asociat cu plantele de urzică, deoarece larvele sale se hrănesc cu frunzele acestora. Aripile adultului prezintă o varietate de culori, de la nuanțe de portocaliu intens la maro și negru, cu pete și linii caracteristice care îi conferă un aspect distinctiv.

Umm al-Qiwain, 1972.

Reprezentarea fluturelui Aglais urticae în filatelia mondială este una deosebit de interesantă și diversificată. Acest fluture a fost adesea ales ca subiect pentru timbre poștale din diferite țări, datorită frumuseții sale și a simbolismului său cultural. Imaginile fluturelui roșu, atât în formă adultă, cât și în stadiile sale de larvă și pupă, au fost prezentate pe o varietate de emisiuni filatelice, ilustrând diversitatea lumii naturale și fascinația pe care o exercită asupra oamenilor.

Bosnia și Herțegovina,
administrația sârbă, 2014.

În plus, acest fluture a fost adesea asociat cu simboluri de transformare și regenerare în diferite culturi și tradiții. Ciclul său de viață, de la stadiul de ou până la cel de fluture adult, a fost interpretat ca o metaforă pentru procesele de creștere, schimbare și înnoire care au loc în viața umană și în natură în general.
Într-o lume în care diversitatea biologică și conservarea habitatelor naturale devin din ce în ce mai importante, reprezentarea fluturelui Aglais urticae în filatelia mondială servește și ca un apel la protejarea și conservarea speciilor și ecosistemelor naturale. Timbrele poștale cu imagini ale acestui fluture oferă o oportunitate de a aduce natura mai aproape de oameni și de a promova conștientizarea și aprecierea frumuseții și importanței lumii naturale în care trăim.

Belgia, 2013 (maximă).

 

Floarea mistică a pajiștilor

Scabioza-diavolului (Succisa pratensis), cunoscută și sub denumirea de „iarba-diavolului” sau „șopârlița”, este o plantă erbacee perenă din familia Caprifoliaceae, apreciată atât pentru frumusețea florilor sale, cât și pentru proprietățile sale medicinale. Crește în mod natural în pajiști umede, margini de pădure și terenuri mlăștinoase din Europa și Asia.
Scabioza-diavolului se remarcă prin florile sale globuloase, de un albastru-violet intens, uneori roz sau albastre, care înfloresc din iunie până în septembrie.

Tulpina este erectă, înaltă de 30-80 cm, iar frunzele sunt lanceolate, de un verde închis. Rădăcina sa pare „mușcată”, ceea ce a dus la asocierea sa cu diverse legende populare.
Denumirea populară, „scabioza-diavolului”, provine dintr-o veche legendă europeană conform căreia diavolul, invidios pe beneficiile medicinale ale plantei, i-ar fi mușcat rădăcina pentru a-i slăbi puterea vindecătoare.

Cu toate acestea, planta continuă să crească și să înflorească, dovedindu-și rezistența.
Șopârlița preferă solurile umede și acide, fiind adesea întâlnită în zonele de deal și munte. Este o floare importantă pentru biodiversitate, atrăgând albine, fluturi și alte insecte polenizatoare, inclusiv fluturele albastru al pajiștilor (Phengaris alcon), care depinde de această plantă pentru ciclul său de viață.
În medicina tradițională, planta a fost folosită pentru tratarea bolilor de piele, tusei, febrei și afecțiunilor digestive. Ceaiul din scabioza-diavolului era utilizat ca tonic general și remediu împotriva infecțiilor.

Iată și câteva curiozități:

• în trecut, planta era folosită în ritualuri de protecție și purificare;
• este adesea cultivată în grădinile sălbatice pentru a susține biodiversitatea;
• 
  este o sursă esențială de nectar pentru albine și fluturi, contribuind la echilibrul ecosistemului.

Scabioza-diavolului nu este doar o floare impresionantă, ci și o componentă importantă a naturii, simbolizând rezistența și frumusețea ascunsă a plantelor sălbatice. Ea poate fi admirată pe mărcile poștale emise de Austria, Liechtenstein, Jersey și Insula Man.