Expoziția Națională de Filatelie „CENTENARUL ASOCIAȚIEI FILATELIȘTILOR SIBIENI (1924-2024)”

Asociația Filateliștilor din județul Sibiu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Asociațiunea ASTRA, organizează Expoziția Națională de Filatelie „CENTENARUL ASOCIAȚIEI FILATELIȘTILOR SIBIENI (1924-2024)”. Evenimentul va avea loc între 6 și 8 septembrie 2024, în Holul Bibliotecii Județene ASTRA (Corp B) din Sibiu.
Expoziția este destinată membrilor asociațiilor filatelice din toată țara care expun colecții ce au obținut cel puțin o diplomă de medalie de argint la o expoziție interjudețeană sau națională. Fiecare expozant poate participa în clasa de competiție cu maxim două exponate. Sunt acceptate și exponate noi, pe baza unei recomandări scrise din partea asociației de care aparține expozantul, care să ateste calitatea exponatului.
Participarea trebuie solicitată în scris printr-o cerere tip, furnizată de organizatori, și aprobată de asociația din care face parte expozantul. Cererile, împreună cu copia planului exponatului, trebuie trimise Comitetului de organizare până pe 25 iunie 2024. Confirmarea participării pentru exponatele admise se va face până la 10 iulie 2024.
Exponatele trebuie trimise Comitetului de organizare până la 25 august 2024 la adresa: Salade Nicolae, Str. O. Goga nr. 45, 550490 SIBIU 6 sau pe e-mail la nicusalade@yahoo.com.
Exponatele din clasa tineret trebuie să ocupe minimum 3 fețe de panou, iar cele din clasa maturi minimum 5 fețe de panou, cu excepția exponatelor din clasa „UN PANOU”. Fiecare panou trebuie să aibă 16 file format A4 (30 x 21 cm) sau 8 file A3, protejate în folie de plastic transparentă. Fiecare filă trebuie numerotată pe verso, cu numărul panoului și al filei, titlul exponatului, numele expozantului și adresa. Fiecare exponat va fi însoțit de un inventar în două exemplare. Comitetul de organizare va asigura securitatea exponatelor pe durata expoziției.
Exponatele vor fi returnate în termen de 10 zile de la închiderea expoziției. În timpul expoziției, exponatele nu pot fi demontate și preluate decât cu acordul președintelui Comitetului de organizare.
Participarea la expoziție este gratuită. Cererile de participare trebuie trimise la adresa: Salade Nicolae, Str. O. Goga Nr. 45, 550490 Sibiu 6 sau pe e-mail la nicusalade@yahoo.com. Informații suplimentare pot fi obținute de la Salade Nicolae (e-mail: nicusalade@yahoo.com, telefon: 0764336313) sau Dejugan Ioan (e-mail: neludejugan@yahoo.com, telefon: 0721520910).
CLASELE DE PARTICIPARE:
CLASA DE ONOARE: pentru exponate care au obținut medalii de aur în ultimii 5 ani la expoziții internaționale sau care au fost invitate special de către Comitetul de organizare.
CLASA HORS CONCOURS: pentru exponate aparținând membrilor juriului și familiilor acestora sau pentru care s-a solicitat această opțiune.
CLASA COMPETIȚIE: pentru maturi și tineret, cu tematică generală la clasele: istorie poștală, filatelie tematică, cartofilie, maximafilie, aero și astrofilatelie, întreguri poștale, open, fiscale, „Un panou” și literatură filatelică.
Juriul expoziției va fi compus din 3-5 membri și un secretar fără drept de vot. Deliberările sunt secrete și deciziile finale. Președintele juriului va fi propus de Comitetul de organizare și aprobat de Comitetul Director al F.F.R.
Vor fi acordate diplome în rang de medalie: aur, vermeil mare, vermeil, argint mare, argint, bronz argintat, bronz și diplomă de participare. Juriul poate recomanda acordarea de premii speciale pentru cele mai bune colecții. Pentru exponatele din clasa „UN PANOU” se vor acorda diplome corespunzătoare punctajului obținut.
Prin participare, expozantul își exprimă acordul cu regulamentul expoziției. Comitetul de organizare va realiza catalogul și palmaresul expoziției, diploma expoziției, plicuri și ștampile speciale, insigna și medalia expoziției, toate distribuite gratuit expozanților, organizatorilor, juriului și oficialităților.
Fiecare expozant va primi un singur set de materiale, indiferent de numărul de exponate prezentate. Comitetul de organizare își rezervă dreptul de a modifica regulamentul, anunțându-i pe cei interesați.

Omagiu adus culturii și performanței

Situat în inima Deltei Dunării, Muzeul Ivan Patzaichin este o destinație culturală care celebrează viața și realizările unui dintre cei mai mari sportivi ai României. Inaugurat oficial pe data de 23 mai 2024, acest muzeu nu doar că onorează moștenirea sportivă a lui Ivan Patzaichin, dar și promovează cultura și tradițiile unice ale regiunii Deltei Dunării.

Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949 în satul Mila 23, (comuna Crișan) situat în Delta Dunării. De-a lungul carierei sale remarcabile, a câștigat patru medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice, precum și numeroase titluri mondiale și europene la canoe.

Patzaichin este cunoscut nu doar pentru abilitățile sale extraordinare, ci și pentru perseverența și dedicarea de care a dat dovadă pe parcursul carierei sale sportive.
Muzeul Ivan Patzaichin oferă vizitatorilor o varietate de expoziții care ilustrează atât cariera sportivă a lui Patzaichin, cât și tradițiile și viața de zi cu zi din Delta Dunării.

Printre principalele atracții ale muzeului se numără: galeria de trofee (include medaliile olimpice, mondiale și europene câștigate de Patzaichin, precum și alte distincții și trofee care i-au fost acordate de-a lungul carierei), expoziția de canoe (unde vizitatorii pot admira canoele autentice utilizate de Patzaichin în competiții, inclusiv faimoasa canoe cu care a câștigat aurul olimpic), viața în Deltă (o secțiune care prezintă aspecte ale vieții cotidiene din Delta Dunării, cu exponate de artizanat local, costume tradiționale și unelte de pescuit) precum și o zonă de interactivitate și educație (loc în care Muzeul include zone interactive unde vizitatorii pot experimenta și pot învăța despre importanța protejării mediului și a biodiversității din Deltă).

Muzeul Ivan Patzaichin servește nu doar ca un loc de omagiere a unui mare sportiv, ci și ca un centru educațional și cultural pentru comunitate.

Aici se organizează frecvent ateliere, seminarii și programe educative destinate atât copiilor, cât și adulților. Scopul acestor activități este de a inspira noile generații și de a le educa cu privire la importanța sportului, culturii și conservării mediului.

Muzeul Ivan Patzaichin este o destinație obligatorie pentru toți cei care doresc să descopere mai multe despre unul dintre cei mai mari campioni ai României și despre bogățiile culturale și naturale ale Deltei Dunării. Prin comemorarea realizărilor lui Ivan Patzaichin și promovarea valorilor locale, muzeul reușește să îmbine trecutul cu prezentul, inspirând astfel viitorul.

Recent, în urma unei colaborări între „Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23”, domnul Teodor Frolu și fotograful Mani Gutău, împreună cu Romfilatelia, a fost lansată pe 24 mai 2024, cu ocazia deschiderii oficiale a muzeului, emisiunea filatelică „Muzeul Ivan Patzaichin. Mila 23” (LP #2467). Machetată de Mihail Vămășescu, seria include o marcă poștală cu valoarea nominală de 13 lei, o coliță dantelată cu nominalul de 33 lei, un plic „prima zi” în 171 de exemplare și o carte poștală maximă în 170 de exemplare.

Părintele muzicii clasice estoniene și pionierul identității naționale

Rudolf Tobias a fost un compozitor estonian, născut la 29 mai 1873 în Käina, insula Hiiumaa, și decedat la 29 octombrie 1918 în Berlin, Germania. El este considerat primul compozitor de muzică clasică estoniană cu o carieră internațională și este adesea numit „părintele muzicii clasice estoniene”.

Tobias a studiat muzica la Conservatorul din Leipzig, Germania, și a fost influențat de stilul romantic târziu și de muzica lui Richard Wagner. El a compus în principal lucrări orchestrale, corale și de muzică de cameră, dar a scris și muzică corală religioasă și lieduri.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Oratoriul „Des Jona Sendung” (Misiunea lui Iona), compus între anii 1908 și 1911. Această lucrare impresionantă combină influențele muzicale romantice cu tradițiile corale estoniene și prezintă o poveste biblică într-un mod grandios și emoționant.
Rudolf Tobias a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea muzicii clasice estoniene și a fost un pionier în promovarea identității muzicale naționale estoniene. Lucrările sale au influențat generațiile ulterioare de compozitori estonieni și continuă să fie interpretate și apreciate în prezent.

 

Muzică și activism prin intermediul filateliei

Cântecul „La puerta violeta”, interpretat de Rozalén, pseudonimul cântăreței María de los Ángeles Rozalén Ortuño (născută în 1986), este prezent pe un timbru poștal. Artista a fost inclusă într-o emisiune filatelică dantelată din Spania în 2023 pentru contribuțiile sale de succes în lumea muzicii pop și a muzicii folk contemporane.
Cu cinci albume lansate, Rozalén a câștigat atenția publicului și a criticii de specialitate. Pe parcursul carierei sale, a obținut importante recunoașteri, devenind și o voce influentă în activismul social, folosind muzica pentru a sprijini drepturile minorităților și comunităților defavorizate. În timpul spectacolelor sale, este acompaniată de Beatriz Romero, interpretă a limbajului semnelor, contribuind astfel la promovarea incluziunii.
Timbrul poștal al emisiunii, cu valoarea nominală de 6,45 euro, face referire la piesa sa din 2017: „La puerta violeta” - un imn împotriva agresiunii sexiste. Videoclipul, accesibil prin intermediul codului QR de pe manșeta coliței, ilustrează vizual subiectul dureros al abuzului, folosind metafora ariei Segura din Albacete după incendiul devastator din acea vară. Aceasta este modalitatea prin care artista a ales să sprijine lupta împotriva violenței de gen și să evidențieze consecințele grave ale incendiilor asupra munților noștri. Mesajul esențial al acestei emisiuni filatelice este acela de a avea grijă de pământul nostru și de toți oamenii care îl locuiesc. Trebuie să ne pese de viață!

 

Don Lorenzo Milani: un educator și un reformator italian remarcabil

San Marino, 2017.

Don Lorenzo Milani este un nume de referință în istoria educației din Italia și în întreaga lume. A fost un preot, pedagog, și activist care a marcat profund sistemul educațional italian și a luptat pentru drepturile și educația copiilor defavorizați. Viața și opera sa au devenit un simbol al angajamentului social și al devotamentului față de o educație egalitară.

Italia, 2023.

Născut la 27 mai 1923 în Florența, Italia, Lorenzo Milani a urmat o cale neobișnuită în preoție. După absolvirea seminarului, a studiat filosofia și teologia și s-a căsătorit cu o profesoară. Această alegere neconvențională i-a atras critici din partea bisericii, dar a rămas fidel convingerilor sale.
Cea mai cunoscută contribuție a lui Milani la educație este Școala de la Barbiana (Scuola di Barbiana), o mică școală rurală în satul Barbiana, situat în Toscana. Aici, Milani a lucrat ca preot și educator, iar experiența sa la Barbiana a avut un impact semnificativ asupra viziunii sale despre educație. Școala era destinată copiilor săraci și necăjiți, care erau în mare parte excluși din sistemul educațional tradițional.

Vatican, 2017.

Milani a introdus o abordare pedagogică inovatoare, bazată pe dialog și compasiune. El a învățat copiii să gândească critic, să-și exprime ideile și să se angajeze activ în învățare. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este „Scrisoarea unei profesoare” (Lettera a una professoressa), o colecție de eseuri scrise de elevii săi care descriu experiența lor la Școala de la Barbiana. Această carte a devenit un text seminal în pedagogie și a atras atenția asupra nevoii de reformă a sistemului educațional italian.

San Marino, 2012 (ștampilă ocazională).

Un alt aspect semnificativ al contribuției lui Lorenzo Milani a fost accentul său pe drepturile civile și sociale. El a militat pentru eliminarea inegalităților în educație și a denunțat sistemul de clasă care discrimina copiii săraci. Într-o perioadă în care Italia era marcată de schimbări sociale și politice, Milani a devenit o voce puternică pentru justiție socială și egalitate.

San Marino, 2017 (ștampilă aniversară).

Don Lorenzo Milani a murit la vârsta de 43 de ani, pe data de 26 iunie 1967, lăsând în urmă o moștenire durabilă în domeniul educației și activismului social. El a rămas un simbol al devotamentului pentru dreptate și pentru o educație echitabilă, continuând să inspire educația modernă și pe cei care se implică în promovarea schimbării sociale. Opera sa a fost onorată prin diverse mijloace, inclusiv timbre poștale, care au imortalizat importanța sa în lumea educației și a luptei pentru egalitate. Lorenzo Milani rămâne o sursă de inspirație pentru toți cei care împărtășesc viziunea sa despre o societate mai echitabilă și educare ca mijloc de transformare socială.

Vatican, 2017 (ștampilă comemorativă).

 

40 de ani de la inaugurarea Canalului navigabil Dunăre - Marea Neagră

Canalul Dunăre - Marea Neagră este un canal navigabil aflat în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari, scurtând astefel drumul de la Marea Neagră spre portul Constanța cu aproximativ 400 km.
Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km.
Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 400 kilometri.

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX și au fost făcute mai multe încercări de realizare ale proiectelor propuse care însă au fost abandonate pe motive socio-politico-economice cu care se confrunta țara la vremurile respective.

În 1973 s-a reluat ideea construcției Canalului navigabil Dunăre-Marea Neagră, după un nou proiect realizat de IPTANA și ISPH, lucrările de bază fiind începute în 1976. Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către președintele României (R.S.R.) de la aceea vreme Nicolae Ceaușescu. S-au excavat 294 milioane m³ la canalul principal și alte 87 milioane m³ la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane m³ decât la Canalul Suez și cu 140 milioane m³ decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m³ de betoane.

Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea. Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, cu o lungime de 31,2 km, o adâncime de 5,5 m și o lățime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari.
La momentul inaugurării canalului, filiala Constanța a Asociației Filateliștilor din România a machetat o serie de plicuri speciale (cu ecluzele de la Agigea și Cernavodă) și o ștampilă aniversară pe care le redăm în imaginile alăturate. Cu prilejul aniversării a 40 de ani de navigație pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, Asociația Filateliștilor „Tomis” din Constanța a realizat și pus în circulație două plicuri aniversare și două ștampile ocazionale care au fost aplicate la oficiile poștale din Cernavodă și Agigea la data de 26 mai 2024.

Costumele populare și obiectele din ceramică și porțelan - punte de legătură între România și Maroc

Arta populară este un element esențial în păstrarea și transmiterea culturii și tradițiilor unui popor. Atât România, cât și Marocul, două țări aflate pe continente diferite, se mândresc cu o bogată tradiție în ceea ce privește costumul popular și obiectele din ceramică și porțelan. Deși la prima vedere aceste culturi par distincte, există asemănări remarcabile în ceea ce privește motivele decorative, tehnicile utilizate și importanța acestor artefacte în viața comunităților.

Costumele populare românești sunt renumite pentru broderiile complexe și colorate, care variază de la o regiune la alta. Fiecare zonă etnografică are specificul său, dar elementele comune includ utilizarea de motive geometrice, florale și animale. Culorile predominante sunt roșu, albastru, negru și alb, iar materialele utilizate sunt adesea naturale, precum inul și lâna.
Costumele tradiționale marocane, cum ar fi kaftanele și djellaba, sunt cunoscute pentru broderiile elaborate și materialele luxoase. Broderiile sunt adesea realizate manual și includ motive geometrice și florale, similare celor din România. Culorile sunt de asemenea vibrante, iar materialele variază de la bumbac și mătase la lână.

Atât în România, cât și în Maroc, costumele populare sunt decorate cu broderii minuțioase, care au rolul de a exprima identitatea culturală și regională. Ambele culturi folosesc motive geometrice și florale, iar culorile vii sunt un element comun. De asemenea, în ambele țări, aceste costume sunt purtate la ocazii speciale și sărbători tradiționale, subliniind rolul lor ceremonial și social.

Ceramica românească este faimoasă pentru diversitatea formelor și decorurilor. Centre tradiționale precum Horezu, Corund și Marginea sunt cunoscute pentru produsele lor ceramice distincte, decorate cu motive spirale, flori și elemente zoomorfe. Tehnicile tradiționale de modelare și ardere a lutului sunt păstrate cu sfințenie, iar produsele finale sunt utilizate atât pentru uz casnic, cât și decorativ.

Ceramica marocană, în special cea din orașe precum Fez, Meknes și Safi, este apreciată pentru designul său complex și coloritul viu. Motivele tradiționale includ forme geometrice, arabescuri și motive florale, adesea combinate într-un mod foarte elaborat. Tehnicile de glazurare și ardere sunt transmise din generație în generație, asigurând continuitatea meșteșugului.

Atât în România, cât și în Maroc, ceramica este decorată cu motive tradiționale care reflectă identitatea culturală a regiunii. Ambele culturi pun accent pe tehnici tradiționale de prelucrare și decorare, iar motivele geometrice și florale sunt omniprezente. De asemenea, în ambele țări, obiectele din ceramică nu sunt doar decorative, ci și funcționale, fiind utilizate în viața de zi cu zi.

Asemănările între arta populară din România și Maroc sunt un testament al modului în care cultura și tradițiile pot transcende granițele geografice. Costumele populare și obiectele din ceramică și porțelan din ambele țări reflectă o bogată moștenire culturală, caracterizată printr-o atenție deosebită la detalii și o profundă apreciere pentru meșteșugurile tradiționale.

Aceste artefacte nu doar înfrumusețează viața de zi cu zi, dar și consolidează identitatea culturală și oferă o punte de legătură între trecut și prezent. Acest lucru a fost imortalizat de către artistul plastic Faissal Ben Kiran care a machetat emisiunea filatelică comună România - Maroc intitulată „Artă populară” (LP #2466).

Pe cele două timbre ale emisiunii regăsim o ie din Vâlcea și un obiect al ceramicii de Horezu (pe marca poștală cu valoarea nominală de 4 lei) și un caftan „Khrib” tipic orașului Fes din Maroc și un obiect din porțelan de Fes (pe marca poștală cu valoarea nominală de 10 lei). Emisiunea este completată de 1 FDC realizat în 181 de exemplare.

O oază de verdeață și comunitate

În ultimele decenii, conceptul de grădini partajate a câștigat popularitate în întreaga lume, aducând un nou mod de a gândi spațiul verde și comunitatea. Aceste grădini reprezintă o sursă de biodiversitate și un loc unde rezidenții își unesc forțele pentru a cultiva, a învăța și a se conecta.
Conceptul a luat naștere în 1997, când a fost înființată o rețea informală sub numele de „Grădina în toate stările ei”. De asemenea, se încadrează într-o lungă tradiție, în special cea a grădinilor pe care abatele Jules-Auguste Lemire (1853-1928) le-a dezvoltat începând din 1896, dar există diverse exemple și în alte țări. Ele au cunoscut o nouă dezvoltare după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu toate acestea, creșterea lor s-a diminuat în anii '70.

În prezent grădinile partajate, cunoscute și sub denumirea de grădini comunitare sau grădini urbane, sunt spații verzi gestionate și cultivate de membrii comunității în comun. Ele pot lua diverse forme, de la mici parcele de pământ în cartierele urbane până la grădini mai mari și mai complexe. Un aspect cheie este faptul că aceste grădini sunt accesibile publicului și încurajează participarea activă a rezidenților.

Grădinile partajate nu sunt doar locuri pentru a cultiva legume și flori, ci și sursă de biodiversitate. Prin diversitatea plantelor cultivate și gestionarea sustenabilă a terenului, aceste spații contribuie la creșterea biodiversității locale. Ele pot atrage o varietate de insecte, păsări și alte viețuitoare, creând un ecosistem echilibrat în mijlocul orașului.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale grădinilor partajate este capacitatea lor de a întări legăturile comunitare. Participanții lucrează împreună pentru a planta, a îngriji și a recolta, ceea ce favorizează colaborarea și solidaritatea. Aceste spații devin adesea locuri de întâlnire și socializare, unde membrii comunității se cunosc mai bine și împărtășesc experiențe.

Recent, Franța a abordat în 2023 conceptul de grădini partajate printr-un timbru poștal special în valoare de 1,16 euro, realizat de artistul Stéphane Humbert-Basset. Acest timbru reprezintă recunoașterea impactului pozitiv pe care grădinile partajate îl au asupra comunității și mediului înconjurător.

Despre magia căilor ferate înguste din Harz

Situată în inima Germaniei, în regiunea pitorească a munților Harz, căile ferate înguste de aici au fost martorele unei istorii bogate și fascinante. Aceste căi ferate înguste nu numai că au servit ca mijloc de transport, dar au și captivat inimile turiștilor și pasionaților de locomotive cu abur din întreaga lume.
Istoria acestor căi ferate își are originile în secolul al XIX-lea, când nevoia de a conecta regiunea Harz, bogată în resurse minerale, a dus la construcția unei rețele feroviare. Căile ferate înguste au fost proiectate inițial pentru transportul materiilor prime, în special minereuri și lemn, pentru a susține industria înfloritoare din zonă. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, aceste căi ferate s-au transformat în atracții turistice și au devenit un simbol al frumuseții naturale și tehnologiei vechi.

Unul dintre aspectele distinctive ale căilor ferate înguste din Harz este utilizarea locomotivelor cu abur bine păstrate și funcționale, care încă străbat aceste trasee înguste începând cu anul 1887. Aceste locomotive, care par să fi fost aduse direct din paginile cărților de istorie, oferă călătorilor o experiență autentică de călătorie în timp. Pasagerii sunt transportați printr-un peisaj spectaculos, traversând păduri dese, văi adânci și orașe pitorești, oferind o panoramă captivantă a regiunii Harz.

În fiecare an, mii de turiști din întreaga lume vizitează aceste căi ferate înguste pentru a experimenta farmecul lor unic. Tururile oferite de către căile ferate înguste din Harz permit călătorilor să descopere nu numai frumusețea peisajelor naturale, ci și istoria și cultura locului. De la orașele medievale pline de farmec la legendele și poveștile locale, călătoria cu aceste căi ferate devine o incursiune fascinantă în patrimoniul cultural și natural al regiunii.

Pe lângă călătoriile obișnuite, căile ferate înguste din Harz organizează evenimente speciale, cum ar fi călătoriile tematice de Crăciun sau Festivalul Locomotivelor cu Abur, atrăgând entuziasmul și interesul iubitorilor de locomotive și al pasionaților de istorie.
Dacă vei ajunge să călătorești vreodată pe căile ferate înguste din Harz trebuie să știi că aceste căi ferate continuă să fascineze și să încânte vizitatorii, oferind o experiență de neuitat și păstrând viu spiritul vremurilor trecute în mijlocul uneia dintre cele mai frumoase regiuni din Germania.

 

Monument al sănătății și progresului medical din Muntenegru

În 1873, Prințul Nikola Petrović Njegoš a pus piatra de temelie a Spitalului „Danilo I”. Numele instituției a fost o onoare adusă predecesorului lui Nikola, Prințul Danilo, cunoscut pentru aducerea primilor medici în Cetinje în 1858, un pas crucial în introducerea medicinei științifice în Muntenegru.
Rolul acestui spital în cadrul sistemului de sănătate al Muntenegrului este de o importanță inestimabilă. Spitalul s-a dezvoltat pe principii științifice progresive, devenind un pilon esențial pentru evoluția serviciilor medicale și a culturii sanitare în țară în decursul decadelor ce au urmat.

Povestea tragică a pasiunii și jocurilor de noroc

Din dorința de a evidenția o capodoperă cinematografică emblematică a anilor '50, filmul „Montecarlo”, regizat de Samuel Taylor în anul 1956, s-a impus ca o creație memorabilă ce explorează intriga, pasiunea și dilemele legate de jocurile de noroc. Această producție italiano-americană îi aduce în prim-plan pe Vittorio De Sica și Marlene Dietrich în rolurile principale, captivând publicul prin povestea încâlcită a unui conte napolitan și a unei marchize franceze.
Povestea filmului este centrată în jurul unui conte din Napoli, interpretat de Vittorio De Sica, complet cufundat în lumea jocurilor de noroc, mai ales în cele din cazinoul din Montecarlo. Într-o încercare disperată de a-și recâștiga avere și prestigiul, contele pune la cale un plan meticulos pentru a seduce și a se căsători cu o marchiză franceză, crezută a fi extrem de bogată. Cu toate acestea, adevărul descoperit ulterior schimbă întreaga perspectivă asupra situației.
Regizorul Samuel Taylor a ilustrat cu pricepere conflictele interioare și complicatele strategii de viață ale personajelor, explorând teme precum decepția, iluzia, dar și adevărul crunt. Filmul oferă o incursiune în lumea jocurilor de noroc, dezvăluind obsesia și consecințele ei devastatoare asupra indivizilor.
De asemenea, performanțele actoricești ale celor doi actori, De Sica și Dietrich, aduc adâncime și autenticitate întregii povești, creând o tensiune dramatică palpitantă, imersând spectatorii într-o atmosferă plină de intrigă și suspans.
„Montecarlo” rămâne unul dintre acele filme clasice care atinge cordurile sensibile ale publicului, oferind o lecție despre capcanele tentației și ale excesului, punând sub lupă eterna luptă dintre iluzie și realitate în contextul jocurilor de noroc. Acest film reprezintă un reper în cinematografia anilor '50 și continuă să fie apreciat pentru povestea sa captivantă și pentru interpretările actoricești remarcabile ale protagoniștilor.

Bibliotecile universitare și filatelia

România, 2005.

Bibliotecile universitare reprezintă o comoară de cunoaștere și resurse pentru studenți, cercetători și pasionați de învățare. Ele joacă un rol crucial în dezvoltarea educației și a cercetării, oferind acces la o vastă colecție de cărți, reviste, documente istorice și multe altele. De-a lungul timpului, bibliotecile universitare au fost un subiect de interes în filatelie, reflectând importanța lor în lumea academică și culturală.

Bosnia și Herțegovina,
administrația sârbă, 2011.

Bibliotecile universitare servesc ca hub-uri de cunoaștere, promovând învățarea, cercetarea și descoperirea. Ele adăpostesc volume rare, manuscrise, arhive și colecții speciale care păstrează moștenirea culturală și științifică a unei națiuni. Prin urmare, aceste instituții sunt adesea onorate în filatelie, unde timbrele poștale ilustrează frumusețea și importanța acestor instituții.
Un exemplu notabil în acest sens este Biblioteca Națională Universitară din Torino, Italia, care a fost sărbătorită în anul 2023 printr-un timbru poștal.

Italia, 2023.

Acest lucru subliniază importanța acestei instituții pentru patrimoniul cultural și academic. Timbrul poștal prezintă simboluri ale bibliotecii, cum ar fi sigla și fațada clădirii, și oferă o modalitate de a comemora contribuția acesteia la educație și cercetare.
Filatelia, studiul timbrelor poștale, a servit ca mijloc de a ilustra și prezenta importanța bibliotecilor universitare din întreaga lume.

Finlanda, 1932.

De-a lungul timpului, s-au emis timbre care reprezintă diverse biblioteci universitare, evidențiind diversitatea culturală și științifică a acestor instituții. Aceste timbre pot include imagini ale clădirilor bibliotecii, simboluri specifice sau reprezentări ale unor cărți și manuscrise.

Germania, Saarland, 1953.

De asemenea, timbrele poștale cu tematică de bibliotecă universitară pot servi ca mijloc de a educa publicul cu privire la importanța resurselor pe care aceste instituții le oferă. Ele pot promova conștientizarea cu privire la valoarea cunoașterii și a învățării, încurajând oamenii să viziteze și să utilizeze bibliotecile universitare în beneficiul personal și al comunității.

Belgia, 2019.

Este important să reținem că bibliotecile universitare reprezintă veritabile comori de cunoaștere și cultură. Ele au fost și continuă să fie onorate în filatelie, subliniind importanța lor în dezvoltarea educației, cercetării și conservarea patrimoniului cultural. Timbrele poștale cu tematica bibliotecilor universitare sunt nu doar obiecte de colecție, ci și mijloace de a transmite mesajul că învățarea și cunoașterea sunt temelii esențiale ale dezvoltării noastre ca societate și individ.

Mărturie a istoriei și spiritualității armeniene

Armenia, o țară cu o istorie bogată și o cultură profund înrădăcinată, este cunoscută pentru numeroasele sale monumente religioase și istorice impresionante. Unul dintre aceste locuri sacre este Biserica Astvatsatsin din Odzun, o bijuterie arhitectonică care servește drept mărturie a credinței și a moștenirii armeniene.
Biserica Astvatsatsin, situată în satul Odzun, regiunea Lori, Armenia, este un monument deosebit de vechi, datând din secolul al V-lea. Numele său, „Astvatsatsin”, înseamnă „Fecioara Maria” în limba armeană, ceea ce subliniază importanța religioasă a acestei structuri. Biserica a fost construită pe locul unei vechi bazilici, iar această continuitate în locație atestă puterea spirituală a acestui loc.
Una dintre caracteristicile distinctive ale Bisericii Sfânta Fecioara Maria din Odzun este arhitectura sa unică. Biserica este o clădire tradițională armeană, cu un plan bazilical și un tavan boltit. Fațada bisericii este alcătuită din blocuri masive de piatră, care adaugă stabilitate și solemnitate structurii. De asemenea, există frumoase decorații sculptate în piatră, inclusiv cruci, motive geometrice și sculpturi în relief care ilustrează pasaje din Biblie.
Interiorul bisericii este la fel de impresionant, cu pereții săi acoperiți de fresce religioase. În timpul restaurării bisericii, au fost descoperite fresce vechi, care au adus la viață momente din istoria și credința armeană.
Biserica din Odzun nu este doar o destinație turistică, ci și un loc important de pelerinaj pentru creștinii armenieni. Această biserică reprezintă o parte semnificativă a patrimoniului cultural și religios al Armeniei și a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO în 1996.
Biserica este un simbol al continuității spirituale și culturale a poporului armean, care a rezistat de-a lungul secolelor, păstrându-și credința și identitatea în ciuda multor provocări istorice. Ea servește ca loc de rugăciune, de închinare și de reflecție pentru toți cei care o vizitează.