Publicitate

03 aprilie 2018

Concluzii poștalo-filatelice după luna martie 2018

Și a trecut și luna lui Marte și a ușurat buzunarele filateliștilor cu nu mai puțin de 134,5 lei sub forma a 18 valori nominale în 4 emisiuni poștale. Din această paletă coloristică, Poștei Române i-au revenit spre francarea corespondenței 764.000 timbre având valori nominale de 1,30 lei (2 mărci poștale), 2,20 lei (1), 2,50 lei (2), 2,70 lei (1), 3,50 lei (1), 4 lei (2), 4,50 lei (1), 8 lei (2), 12 lei (1), 15 lei (2) și 16 lei (3). De la începutul anului și până în prezent au fost emise 39 de timbre diferite într-un tiraj remis Poștei Române de 886.800 exemplare (click pe imagine pentru mărire).

Luna Aprilie 2018 ne pregătește nu mai puțin de 4 emisiuni, dintre care cea cu Poduri, sub egida Europa 2018, se anunță a fi cea mai așteptată. Spre deosebire de alte administrații poștale (care publică din timp informații tehnice privind noile emisiuni precum și macheta), noi la această oră nu cunoaștem din câte valori se compun emisiunile acestei luni, care sunt valorile nominale prevăzute și cum vor arăta viitoarele timbre. Dacă la această oră tarifele cele mai uzuale ale Poștei Române sunt 1,30 lei și 3,50 lei, iar din 2 mai 2018 se adaugă și cele de 1,50 lei și 2,60 lei, sunt curios câte dintre acestea se vor regăsi pe noile timbre.
Până una-alta vă doresc tuturor Sărbători Luminate!

Un comentariu:

  1. Cantităţile distribuite pentru consum poştal sunt insignifiante, ele determină clar statutul de produse speculative potrivit codului deontologic al Federaţiei Internaţionale de Filatelie.

    RăspundețiȘtergere

Publicitate

Persoane interesate