Georg Friedrich Händel (scris uneori și Haendel, iar în engl. George Frideric Handel, n. 23 februarie 1685, Halle/Saale - d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.
Haendel se orientează spre compoziția de oratorii pe teme laice și spre muzica instrumentală, în tradiția muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel dă la iveală oratoriile „Athalia” (1733) și „Saul” (1739) și compune concerte pentru orgă și orchestră (1736), precum și cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). În 1742 realizează celebrul oratoriu „Messiah”, executat în premieră la Dublin, rămas exemplar în acest gen până astăzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute și mai des executate bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt: „Israel în Egipt” (1739), „Samson” (1743), „Iuda Maccabeul” (1747) și „Solomon” (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în 1748, Haendel compune bucata „Foc de artificii” care, împreună cu „Muzica apelor” compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron a regelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la compoziția oratoriului „Jephta” (1751), Haendel își pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri în „Colțul Poeților” din Westminster Abbey.
Opera lui Georg Friedrich Haendel reprezintă, împreună cu creațiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenționale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor și părților corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven sau Felix Mendelsohn Bartoldy.
Haendel se orientează spre compoziția de oratorii pe teme laice și spre muzica instrumentală, în tradiția muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel dă la iveală oratoriile „Athalia” (1733) și „Saul” (1739) și compune concerte pentru orgă și orchestră (1736), precum și cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). În 1742 realizează celebrul oratoriu „Messiah”, executat în premieră la Dublin, rămas exemplar în acest gen până astăzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute și mai des executate bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt: „Israel în Egipt” (1739), „Samson” (1743), „Iuda Maccabeul” (1747) și „Solomon” (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în 1748, Haendel compune bucata „Foc de artificii” care, împreună cu „Muzica apelor” compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron a regelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la compoziția oratoriului „Jephta” (1751), Haendel își pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri în „Colțul Poeților” din Westminster Abbey.
Opera lui Georg Friedrich Haendel reprezintă, împreună cu creațiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenționale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor și părților corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven sau Felix Mendelsohn Bartoldy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu