Pe data de 9 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Poștei. Această zi este aniversată încă din 1874, când a fost fondată la Berna (Elveția) Uniunea Generală Poștală, acum Uniunea Poștală Universală.
Pentru evenimentul din acest an UPU a pregătit o schiță a unei mărci poștale pentru țările care doresc să o adopte, purtând semnătura machetatorului Sonja Denovski. În funcție de caz, textul este în arabă, franceză, engleză, portugheză, rusă sau spaniolă. Colile finite pot conține șase, opt, nouă, zece, douăsprezece sau douăzeci de mărci poștale. Administrațiile poștale pot completa emisiunea cu un plic „prima zi” și o ștampilă, în format rotund sau pătrat.
Ca în cazul oricărei ediții, 235 de exemplare trebuie returnate la UPU pentru a fi distribuite operatorilor desemnați.
Publicitate
Se afișează postările cu eticheta Ziua Mondială a Poștei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Mondială a Poștei. Afișați toate postările
04 octombrie 2022
07 octombrie 2021
Ziua Mondială a Poştei la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare
În fiecare an, pe data de 9 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Poştei. Pentru a marca această zi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret l-a avut, în data de 7 octombrie, ca oaspete pe domnul inginer Alexandru Leonard Pop, care a evidenţiat importanţa poştei şi a timbrelor în comunicarea umană. Un colecţionar împătimit al timbrelor, acesta a dorit să împărtăşească copiilor preocuparea sa pentru filatelie. Astfel, cei mici au aflat că filatelia este pasiunea celor care colecţionează produse filatelice, în special a timbrelor. Timbrul, un adevărat izvor scris al istoriei, are valoare estetică, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi documentară, deoarece poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. La propunerea domnului director al Bibliotecii Judeţene, filatelistul băimărean va deschide şi un cerc de filatelie, găzduit de Bibliotecă.
„Lumea într-un clasor” a fost titlul expoziţiei de piese filatelice (timbre, plicuri ocazionale, cărţi poştale, întreguri poştale, maxime, FDC-uri etc) din colecţia personală, care poate fi admirată în perioada 7-22 octombrie.
„Lumea într-un clasor” a fost titlul expoziţiei de piese filatelice (timbre, plicuri ocazionale, cărţi poştale, întreguri poştale, maxime, FDC-uri etc) din colecţia personală, care poate fi admirată în perioada 7-22 octombrie.
Cu această ocazie, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret a pregătit expoziţia de cărţi poştale şi plicuri selectate din arhiva Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” „Cartea poştală de-a lungul vremii” şi expoziţia de carte şi reviste selectate din colecţiile Bibliotecii „Introducere în Filatelie”.
Primii admiratori ai acestor expoziţii au fost elevii clasei a IV–a A de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. prof. Măndiţa Baias), însoţiţi de profesor pentru învăţământ primar Carlota Oşan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


