Publicitate

Se afișează postările cu eticheta 1931. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1931. Afișați toate postările

30 ianuarie 2026

Timbrul de pledoarie din 1931: o capodoperă fiscală la răscrucea istoriei și a colecției

Timbre de pledoarie aplicate pe un act de întăbulare 
a unui drept de proprietate pe un pământ 
(colecția Nica Gabriel).

În lumea colecționarilor, timbrul fiscal reprezintă adesea o zonă de specializare fascinantă, fiind o mărturie directă a mecanismelor administrative și sociale ale unui stat. Iar în istoria fiscalității românești, data de 1 iunie 1931 marchează un moment de referință: apariția primei emisiuni de timbre de pledoarie.
Această marcă fiscală specializată nu trebuie confundată cu timbrul poștal; scopul său era exclusiv acela de a certifica plata unor taxe profesionale vitale pentru corpul avocaților.

Baza legală a solidarității
Apariția timbrului de pledoarie în 1931 nu a fost un eveniment izolat, ci o consecință directă a nevoii de reglementare și finanțare a profesiei de avocat în efervescenta perioadă interbelică. Deși a fost pus în circulație la 1 iunie 1931, cadrul său legal a fost consolidat prin Legea pentru organizarea Corpului de Avocați din 28 decembrie 1931 (Decretul nr. 4221 publicat în Monitorul Oficial nr. 301, art. 275). Prin această lege, timbrul de pledoarie a devenit un instrument esențial pentru perfecționarea organizării Barourilor și a Uniunii Avocaților. Sumele colectate prin aplicarea sa pe cererile, acțiunile, apelurile, recursurile și alte acte de procedură erau direcționate către fondurile de ajutor și pensii ale avocaților, asigurând astfel o formă de sprijin financiar intern. Practic, fiecare timbru anulat pe un act juridic susținea solidaritatea corpului de avocatură.
Trebuie menționat faptul că plata acestor timbre se făcea de către avocați din venitul lor personal. În cazul în care avocații pretindeau plata acestor timbre de la clienți, intrau sub sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 212 al legii.
Timbrele de pledoarie erau depuse de avocați și erau anulate de către președintele instanțelor. Partea din stânga se lipea pe documentul depus, iar partea din dreapta a timbrului se atașa un alt document aflat la institutia din care facea parte acel avocat.

Detalii tehnice și cromatică

Emisiunea din 1931, având un design care punea accentul pe claritate, prezenta inscripția distinctivă „TIMBRU DE PLEDOARIE” alături de valoarea nominală. Seria inițială a fost compusă din 11 valori (9 valori inițiale, la care s-au adăugat ulterior două supratipărite). Din punct de vedere tehnic, aceste mărci aveau un format de 40 x 27 mm, cu un clișeu de 34 x 22 mm și o dantelură de 14¼ : 14 unități. Cu excepția ultimelor două valori, timbrele au fost tipărite în heliogravură pe hârtie velină, albă, cu filigran CC, în coli de 50 de bucăți fără margini, fiind perforate pe verticală, excentric spre dreapta. Inscripția „FABRICA DE TIMBRE” apare scrisă pe verticală în colțul din dreapta jos.
Nominalele care compun seria sunt: 2 lei (roșu) timbru care se aplica la acțiuni penale înaintea judecătoriei de ocol, 5 lei (brun-roșcat) pentru acțiuni civile înaintea judecătoriei de ocol, 10 lei (portocaliu) înaintea tribunalului ca instanță de apel sau recurs sau la autentificarea actelor cu o valoare de până la 1 milion de lei, 20 lei (lila) înaintea tribunalului ca primă instanță în litigii penale și în cele civile și comerciale de valoare sub un milion lei, precum și pentru autentificarea actelor cu o valoare de peste 1 milion de lei, 30 lei (violet) în litigii civile și comerciale de valoare superioară sau înaintea Curții de apel în procesele penale, 40 lei (gri) în procesele civile, comerciale, fiscale înaintea Curții de apel, 50 lei (albastru) înaintea Înaltei Curți de casație și la Curtea de jurați, 60 lei (verde-închis) și 100 lei (brun-închis).

Supraviețuirea prin reforme: mărturia supratipăririi
Aceste timbre au continuat să circule, supraviețuind modificărilor legislative majore, precum Decretul-Lege nr. 2574 din 30 iulie 1940, care, deși viza restructurări ale profesiei de avocat, a stat la baza punerii în circulație a celei de-a doua emisiuni de timbre de pledoarie.
Cea mai mare provocare a venit însă odată cu Stabilizarea Monetară din 18 august 1947. Această reformă drastică, destinată să pună capăt inflației galopante, a obligat la supratipărirea și revalorizarea tuturor mărcilor fiscale. Astfel, valorile de 10 lei și 20 de lei ale emisiunii originale de timbre de pledoarie au fost adaptate noii unități monetare, fiind supratipărite cu textul „STABILIZAT”. Aceste supratipare oferă colecționarilor varietăți spectaculoase, devenind piese deosebit de valoroase pentru colecțiile de fiscalitate.

Piesa supremă de colecție
Pentru filatelistul specializat în fiscalitate, emisiunea de la 1.06.1931 nu este doar o simplă bucățică de hârtie; este o fereastră către istoria dreptului și a economiei României interbelice. Piesele cu supratipar 1947 reprezintă o legătură tangibilă cu cea mai importantă reformă monetară din istoria recentă.
Totuși, piesa de colecție supremă o reprezintă timbrele ștampilate sau anulate pe fragmente de documente juridice. Acestea oferă contextul autentic al utilizării lor, atestând faptul că documentul juridic împreună cu timbrul anulat pe el era piesa originală care justifica plata taxei.
Așadar, deși nu au călătorit pe plicuri poștale, Timbrele de Pledoarie din 1931 au purtat o misiune la fel de importantă: susținerea justiției și a corpului de avocați, devenind astăzi o piesă de colecție care îmbină istoria legislativă cu pasiunea filatelică.

Mulțumiri
În încheiere, doresc să adresez mulțumiri distinse domnilor Ioan-Luca Vlad și Gabriel Nica pentru contribuția esențială și suportul documentar furnizat referitor la prezenta emisiune.

Bibliografie:
ing. Mihai Cojocar - Catalogul timbrelor fiscale și a vignetelor românești, București, 2011, ISBN 978-973-0-10207-9
C. Hamangiu - Codul General al României - Legi noi de unificare, vol. XIX, 1931, Ed. Libr. „Universală”, Alcaly & Co, București - Legea pentru organizarea corpului de avocați din 28 decembrie 1931 cu completarea din 6 aprilie 1932 - ediție on-line disponibilă pe site-ul www.digibuc.ro, accesată la data de 10.11.2025 la resursa https://www.resurse.net/mo/1931/1931.pdf

25 decembrie 2025

Fals sau circulație târzie? Enigma Timbrului de Aviație din 1933

Începând cu 1 mai 1931 (cu aplicare din 15 mai), Serviciul poștal românesc a introdus o obligație inedită: „taxa timbrului aviației”. Deși numele sugerează transport aerian, acest timbru nu avea nicio legătură cu suprataxa aeriană obișnuită. El se aplica în mod obligatoriu pe anumite categorii de corespondență (alături de taxele poștale ordinare) pentru a susține fondurile aviației.
La mai puțin de doi ani de la punerea lor în circulație, soarta acestor piese s-a schimbat brusc.

Retragerea bruscă și confuzia filatelică
Prin Decretul Regal nr. 113, publicat în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1933, Ministerul de Finanțe a anunțat o decizie radicală: toate valorile emisiunii „avion în zbor” din 1931 – cele de 50 de bani (verde-albăstrui, pentru cărți poștale simple, imprimate etc.), 1 leu (sepia, pentru scrisori și ilustrate) și 2 lei (albastru, pentru buletine de expediție) – își pierdeau valabilitatea după data de 1 februarie 1933.
Cu alte cuvinte, după acea dată, ele nu mai puteau fi folosite sub nicio formă la francare. S-a acordat totuși un termen de preschimbare a stocurilor rămase cu noua emisiune (tipul „Pilot”, apărută în 1932), valabil până la 1 martie 1933.

Misterul francaturii de la Brașov
În acest context strict reglementat, apare o piesă care ridică serioase semne de întrebare: o carte poștală simplă francată cu timbrul de aviație obligatoriu, expediată din Brașov Central la 6 iulie 1933 și ajunsă la destinație o zi mai târziu la Viștea via. Nădășel (jud. Cluj). Piesa din imagine am identificat-o întâmplător navigând pe site-ul Delcampe iar forma caracterelor (mai pronunțată) de pe ștampilă care acoperă timbrul mobil (în comparație cu ștampila de control) este cea care mi-a atras atenția.
Această dată este la șase luni distanță de termenul final de valabilitate. Faptul că piesa provine de la un oficiu poștal important dintr-un oraș mare, unde regulamentele ar fi trebuit să fie bine cunoscute și aplicate, sporește confuzia.
Se deschid, astfel, două ipoteze majore pentru colecționarul avizat:
Circulație târzie (sau tolerată): S-a aplicat timbrul vechi din eroare de către funcționarul poștal? Sau a existat o scurtă toleranță locală, deși decretul era limpede? (De reținut: o circulație târzie presupune că oficiul nu ar fi trebuit să accepte francatura, dar a făcut-o, iar piesa a parcurs circuitul poștal normal).
Fals filatelic (sau de francatură): A fost timbrul aplicat pe cartea poștală după expediere, ștampilat fraudulos, sau piesa a fost creată integral pentru a simula o eroare poștală rară și a fi vândută celor cu mai puține cunoștințe de istorie poștală pe diverse site-uri de comerț filatelic?
Existența acestei piese, la o jumătate de an după retragerea oficială, invită la o analiză atentă a ștampilei și a contextului poștal al vremii. Rămâne de elucidat dacă este vorba despre o eroare umană documentată – și, prin urmare, o raritate de circulație târzie – sau despre o încercare de a falsifica o francatură imposibilă. 

Bibliografie: 
Călin Marinescu - Tarifele, taxele și gratuitățile poștale în România 1841-2008, vol. 1, Editura Medro, 2008, ISBN 978-973-8487-29-1 
Gheorghe Tudor - Mărcile poștale românești 1858-2009, București, 2009, ISBN 978-973-0-05451-4 
Regatul României - Monitorul oficial, nr. 24/Luni, 30 ianuarie 1933

22 mai 2020

Scrisoare filatelică „Expoziția cercetășească” din 1931

La cea de a 47-a ediție a licitațiilor Christoph Gärtner din Germania, Lotul 11724 D oferă amatorilor o frumoasă scrisoare filatelică echipată cu toate cele cinci mărci poștale ale emisiunii „Expoziția cercetășească” pusă în circulație la data de 8 iunie. Expediată la doar 22 de zile de la apariția lor, plicul este francat suplimentar cu timbrul de 4 lei din emisiunea de uzuale „Carol II” necesar completării tarifului unei scrisori recomandate externe (20 lei). Plicul ar putea prezenta interes și amatorilor de istorie filatelică feroviară deoarece poartă pe verso ștampila feroviară „Breslau-Beuthen Zug 42”. Prețul de pornire pentru această piesă este de 160 de euro, iar doritorii pot licita până pe data de 16 iunie 2020.


Publicitate

Persoane interesate