Începând cu 1 mai 1931 (cu aplicare din 15 mai), Serviciul poștal românesc a introdus o obligație inedită: „taxa timbrului aviației”. Deși numele sugerează transport aerian, acest timbru nu avea nicio legătură cu suprataxa aeriană obișnuită. El se aplica în mod obligatoriu pe anumite categorii de corespondență (alături de taxele poștale ordinare) pentru a susține fondurile aviației.
La mai puțin de doi ani de la punerea lor în circulație, soarta acestor piese s-a schimbat brusc.
Retragerea bruscă și confuzia filatelică
Prin Decretul Regal nr. 113, publicat în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1933, Ministerul de Finanțe a anunțat o decizie radicală: toate valorile emisiunii „avion în zbor” din 1931 – cele de 50 de bani (verde-albăstrui, pentru cărți poștale simple, imprimate etc.), 1 leu (sepia, pentru scrisori și ilustrate) și 2 lei (albastru, pentru buletine de expediție) – își pierdeau valabilitatea după data de 1 februarie 1933.
Cu alte cuvinte, după acea dată, ele nu mai puteau fi folosite sub nicio formă la francare. S-a acordat totuși un termen de preschimbare a stocurilor rămase cu noua emisiune (tipul „Pilot”, apărută în 1932), valabil până la 1 martie 1933.
Misterul francaturii de la Brașov
În acest context strict reglementat, apare o piesă care ridică serioase semne de întrebare: o carte poștală simplă francată cu timbrul de aviație obligatoriu, expediată din Brașov Central la 6 iulie 1933 și ajunsă la destinație o zi mai târziu la Viștea via. Nădășel (jud. Cluj). Piesa din imagine am identificat-o întâmplător navigând pe site-ul Delcampe iar forma caracterelor (mai pronunțată) de pe ștampilă care acoperă timbrul mobil (în comparație cu ștampila de control) este cea care mi-a atras atenția.
Această dată este la șase luni distanță de termenul final de valabilitate. Faptul că piesa provine de la un oficiu poștal important dintr-un oraș mare, unde regulamentele ar fi trebuit să fie bine cunoscute și aplicate, sporește confuzia.
Se deschid, astfel, două ipoteze majore pentru colecționarul avizat:
Circulație târzie (sau tolerată): S-a aplicat timbrul vechi din eroare de către funcționarul poștal? Sau a existat o scurtă toleranță locală, deși decretul era limpede? (De reținut: o circulație târzie presupune că oficiul nu ar fi trebuit să accepte francatura, dar a făcut-o, iar piesa a parcurs circuitul poștal normal).
Fals filatelic (sau de francatură): A fost timbrul aplicat pe cartea poștală după expediere, ștampilat fraudulos, sau piesa a fost creată integral pentru a simula o eroare poștală rară și a fi vândută celor cu mai puține cunoștințe de istorie poștală pe diverse site-uri de comerț filatelic?
Existența acestei piese, la o jumătate de an după retragerea oficială, invită la o analiză atentă a ștampilei și a contextului poștal al vremii. Rămâne de elucidat dacă este vorba despre o eroare umană documentată – și, prin urmare, o raritate de circulație târzie – sau despre o încercare de a falsifica o francatură imposibilă.
Bibliografie:
Călin Marinescu - Tarifele, taxele și gratuitățile poștale în România 1841-2008, vol. 1, Editura Medro, 2008, ISBN 978-973-8487-29-1
Gheorghe Tudor - Mărcile poștale românești 1858-2009, București, 2009, ISBN 978-973-0-05451-4
Regatul României - Monitorul oficial, nr. 24/Luni, 30 ianuarie 1933
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu