Publicitate

Se afișează postările cu eticheta 11 mai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 11 mai. Afișați toate postările

23 octombrie 2022

Să fie pace!

Războiul rusesc în Ucraina durează deja de opt luni și, chiar dacă lucrurile par să fie favorabile în aceste clipe pentru Ucraina în acest moment, țara rămâne prinsă într-o invazie rusă, care continuă să provoace pagube imense atât Ucrainei cât și a altor țări europene (în mod indirect) afectate, economic și social, de acest război care pare a nu se mai sfârși.
Ucraina a primit, încă de la început, un sprijin incredibil din partea țărilor din întreaga lume - atât în ​​ceea ce privește ajutorul militar pentru a-și proteja invadatorii, cât și în ceea ce privește ajutorul umanitar pentru evitarea catastrofei. O serie de țări au emis, de asemenea, timbre în sprijinul Ucrainei, unele dintre timbre menite să arate sprijinul pentru lupta ucraineană, iar altele oferind o parte din valoarea timbrului ca sprijin monetar direct pentru Ucraina.
În decursul timpului am prezentat câteva serii de timbre frumoase emise în sprijinul Ucrainei. Revin astăzi cu propunerea Luxemburgului, emisă pe data de 11 mai 2022. Marcile poștale (48 x 32 mm) sunt concepute în culorile ucrainene acum binecunoscute - albastru și galben - și reproduce, pe verticală, cuvântul pace (peace), împreună cu o reprezentare a unui porumbel al păcii în zbor. Simbolismul este foarte clar, iar macheta timbrului este simplă, însă are un mesaj puternic și clar. Toate încasările din vânzarea acestor timbre (cu valorile nominale de 80 de eurocenți și 1,40 euro) au fost donate de „POST Luxembourg” către „LUkraine asbl”, o organizație non-profit care reprezintă comunitatea ucraineană din Luxemburg, pentru a le sprijini în acțiunile lor în favoarea refugiaților din Ucraina.

11 mai 2020

410 ani de la moartea misionarului Matteo Ricci

Matteo Ricci (n. 6 octombrie 1552, Macerata, Italia – d. 11 mai 1610, Beijing, Dinastia Ming) a fost un călugăr iezuit italian, astronom și matematician, unul din primii misionari creștini din China.
Ricci a sosit la Macao în 1582, de unde a început activitatea misionară. A fost primul european care a obținut permisiunea de a intra în Orașul Interzis din Beijing în 1601, la invitația împăratului Wanli, interesat de asemenea de astronomie.
Ricci a tradus Elementele lui Euclid în chineză și scrieri confucianiste în latină. Mai mulți înalți oficiali chinezi s-au convertit la creștinism în urma întâlnirii cu Ricci.
A murit la Beijing. 


11 mai 2019

160 de ani de la nașterea inventatorului slovac Aurel Stodola

Aurel Boreslav Stodola (n. 11 mai 1859, Liptovský Mikuláš, d. 25 decembrie 1942, Zürich) a fost un inginer, fizician și inventator slovac, cunoscut ca întemeietor de școală în domeniul turbinelor cu abur.
Între anii 1877 - 1880 urmează cursurile tehnice ale universităților din Budapesta și Zürich. În următorii doi ani își face practica la o întreprindere de construcții de mașini din Budapesta. În anul 1883 își continuă studiile tehnice la Universitatea Tehnică din Berlin (Charlottenburg), iar în 1884 la Paris, Sorbona. Până în anul 1892 lucrează la Uzina Mecanică Rushton & Co din Praga. În 1892 este invitat la universitatea din Zürich, actuala Eidgenössische Technische Hochschule (ETH - Universitatea Tehnică Federală din Elveția), unde rămâne profesor.
În anul 1903 scrie tratatul Die Dampfturbinen (Turbinele cu abur), o carte de referință în domeniu, care avea să apară până în 1924 în 6 ediții. În afară de aspectele de termodinamică, cartea tratează curgerile, vibrațiile, calculul solicitărilor paletelor, carcaselor și discurilor în rotație, concentratorii de efort în dreptul găurilor și filetelor.
În anul 1922 scrie tratatul Dampf- und Gas-Turbinen (Turbine cu abur și cu gaze), tradus în limba engleză în 1927 și reeditat de câteva ori până în 1945. Cartea a fost baza constructorilor de turbine cu gaze, inclusiv în SUA.

13 aprilie 2019

75 de ani Universitatea de Vest din Timișoara - 1944-2019

Universitatea de Vest din Timișoara va împlini în zilele care urmează 75 de ani de la înființare, ne informează Poșta Română pintr-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei. Cu acest prilej membrii Asociației Filateliștilor Timișoara au realizat o ștampilă aniversară care va avea rolul de a oblitera complementar corespondența expediată vineri 17.05.2019 de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara - cod poștal 300790.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Expo Canis Timișoara

Dintr-un comunicat de presă postat pe site-ul Poștei Române aflăm că membrii Asociației Filateliștilor Timișoara au realizat o ștampilă ocazională cu prilejul expoziției canine din acest an care va avea loc în orașul de pe Bega. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată sâmbătă 11.05.2019 de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara - cod poștal 300790.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Publicitate

Persoane interesate