În era abundenței de falsuri în filatelie, autoritățile erau mereu vigilente, iar colecționarii trebuiau să fie extrem de atenți. Erau necesare precauții pentru a evita supratiparurile scumpe, care erau falsificate în masă, ștampilele poștei care erau relativ ușor de contrafăcut, exemplarele rare care erau reproduse și chiar și exemplarele comune care erau tipărite în coli întregi de către indivizi cu intenții rele.
Administrațiile poștale din mai multe țări au observat această situație și, pentru a garanta autenticitatea colecțiilor, au introdus într-o bună zi conceptul de „tête-bêche”. Aceasta constă în două timbre alăturate, unul tipărit normal cu capul în sus și celălalt tipărit invers, adică cu capul în jos. Aceste două timbre erau plasate într-un anumit loc, diferit, de regulă, pentru fiecare planșă și cunoscut doar de administrația poștelor respective. Astfel, orice planșă de timbre putea fi ușor identificată după numărul și poziția tête-bêche-ului, pentru a determina dacă era autentică sau falsificată.
Tête-bêche-ul poate fi de tip orizontal sau vertical. În primul caz, timbrele sunt inversate, dar așezate una lângă alta; în cel de-al doilea caz, ele sunt inversate, dar așezate una sub alta. Tête-bêche-ul orizontal este mai comun decât cel vertical.
Printre primele emisiuni românești care au inclus tête-bêche-uri se numără celebra emisiune „cap de zimbru” din 1858, care avea tête-bêche-uri pentru toate cele trei valori și pentru ambele tipuri de hârtie pe care au fost tipărite. De asemenea, și emisiunea din 1862 a Principatelor Unite conținea tête-bêche-uri.
În prezent, tête-bêche-ul nu mai este utilizat decât foarte rar și este folosit mai mult în scopuri comerciale decât pentru securitate filatelică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu