Anul acesta, în data de 15 ianuarie, am marcat 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet al literaturii române, Mihai Eminescu. Considerat un simbol al culturii naționale, Eminescu continuă să inspire generații de cititori și să fie un reper literar în spațiul românesc și nu numai.
Cu acest prilej, în școli, biblioteci, instituții de cultură și spații publice din țara și din diaspora au avut loc diverse evenimente care aduc în prim-plan moștenirea sa literară.
Născut pe 15 ianuarie 1850, într-o familie modestă din Botoșani, Eminescu a devenit de-a lungul timpului o figură centrală a literaturii române. Opera sa, caracterizată prin profunzimea ideilor, frumusețea limbajului și sensibilitatea emoțională, cuprinde poezii, proze și articole de o valoare inestimabilă. Capodopere precum „Luceafărul”, „Scrisorile”, „Dorința” sau „Floare albastră” sunt doar câteva dintre creațiile care au consacrat talentul său unic.
Eminescu nu a fost doar un poet, ci și un jurnalist fervent, contribuind la ziare precum „Timpul”. Prin articolele sale, el a abordat teme precum identitatea națională, politica și societatea, lăsând în urma sa o operă vastă și variată care continuă să fie analizată și apreciată.
Cu ocazia acestei aniversări, numeroase evenimente au fost organizate în întreaga țară pentru a celebra personalitatea și contribuția sa. Printre cele mai importante amintim (în cazul în care cunoașteți altele, vă rog să le menționați la comentarii):
Punerea în circulație a unor emisiuni filatelice: Romfilatelia, în urma unei colaborări cu Muzeul Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Biblioteca Academiei Române, a introdus în circulație, miercuri, 15 ianuarie 2025, o emisiune filatelică intitulată „Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu” (LP #2499). Machetată de către George Ursachi, ea este compusă dintr-o marcă poștală cu valoarea nominală 14 lei, o coliță dantelată al cărui timbru are valoarea nominală de 30 lei, două minicoli, un plic „prima zi” (226 exemplare) precum și o mapă filatelică (210 exemplare) cu produs special în tiraj limitat.
Poșta Moldovei a pus în circulație pe data de 15 ianuarie un timbru cu valoarea nominală de 13,50 lei dedicat lui Mihai Eminescu în cadrul seriei „Personalități. Aniversări (I)”.
Expoziții și realizări filatelice: Sala de expoziții „Constantin Brâncuși” din Palatul Parlamentului găzduiește cea de a XLVII-a ediții a Salonului Național „Mihai Eminescu”. Cu acest prilej, Asociaţia Filateliştilor din Bucureşti - Gruparea Centenar 2018, în colaborare cu Societatea Numismatică Română - Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu”, a realizat şi a pus la dispoziţia celor interesaţi un plic filatelic dedicat acestor manifestări. Plicul este decorat cu o ilustrare a poeziei „Pe lângă plopii fără soț...”, semnată de Ecaterina Mihai şi poartă o ştampilă ocazională aprobată de Federaţia Filatelică Română şi omologată de C. N. Poşta Română, cu data de 9 ianuarie 2024.
Filatelistul Suciu Petru din cadrul Clubului Filatelic Turda a machetat o ștampilă ocazională și două cărți poștale semiilustrate sub genericul „Anul Mihai Eminescu”.
La Chișinău a fost machetată o ștampilă aniversară „175 de ani de la naștere - Mihai Eminescu” care a fost utilizată pe data de 15 ianuarie la realizarea unor frumoase maxime filatelice.
Recitaluri de poezie și spectacole de teatru: Actori și artiști consacrați au recitat poezii eminesciene și au adus la viață fragmente din opera sa prin spectacole memorabile. Dintre acestea amintim turneul în Germania și Austria al Teatrului Ararat care a prezentat publicului spectacolul pe versuri de Mihai Eminescu intitulat „Pe mine, mie... redă-mă”.
Conferințe și dezbateri: Critici literari, profesori și cercetători au discutat despre relevanța operei lui Eminescu în contextul actual în cadrul conferinței „Polifonii eminesciene” desfășurată la Facultatea de Litere CUNBM (din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca).
Fondul Documentar al Academiei Române, cu ocazia aniversării a 175 de
ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și a Zilei Culturii
Naționale, a organizat în cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia
Mare manifestarea „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”.
Bibliotecarii din bibliotecile publice din județul Maramureș au adus un omagiu poetului național, Mihai Eminescu, cu ocazia aniversării celor 175 de ani de la naștere, în cadrul unei întâlniri online pe platforma Google Meet.
Expoziții de carte, manuscrise și documente rare: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a realizat mai multe expoziții de carte intitulate: „Eminescu- Luceafărul culturii naționale” (Filiala Traian), „Eminescu – de la poetic la divin” (Sala de lectură Carte curentă), „Mihai Eminescu – poet naţional” (Filiala Ion Șiugariu), „Mihai Eminescu, geniul pustiu al culturii naționale, un model de simţire românească” (compartimentul împrumut carte pentru adulți).
La Palatul Cesianu-Racoviță, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, s-a deschis o mică expoziție dedicată lui Mihai Eminescu. Evenimentul celebrează opera și contribuția marelui poet național printr-o selecție de obiecte prețioase, care fac parte din viitoarea Licitație de Carte Rară și Autografe. Expoziția include o secțiune specială dedicată exclusiv lui Mihai Eminescu, ce aduce în prim-plan documente valoroase, ediții rare și manuscrise.
Alte manifestări: Un tramvai din Timișoara a fost însuflețit cu fragmente din poezii eminesciene.
Imaginea lui Mihai Eminescu a fost proiectată pe Broadway, în New York, sub forma unor bannere stradale. Aceasta este un gest simbolic extraordinar al comunității românești din SUA.
Un tabloul al marelui poet Mihai Eminescu a fost salvat dintr-o casă inundată, din Republica Moldova, devenind un simbol al solidarităţii.
Este important de menționat că data de 15 ianuarie a fost aleasă pentru a celebra și Ziua Culturii Naționale, un omagiu adus nu doar lui Eminescu, ci și valorilor culturale românești în general. Această zi ne invită să reflectăm asupra importanței culturii în viața noastră cotidiană și să ne reîngrijim patrimoniul național.
Încărcată de romantism, filozofie și profunzime, opera lui Mihai Eminescu rămâne o comoară literară care transcende timpul. Poezia sa, apreciată de cititori de toate vârstele, continuă să fie studiată în școli și inclusă în programele universitare, confirmând statutul său de „poet național”.
În acest an aniversar, sărbătorim nu doar nașterea unui om, ci nașterea unei voci care a înfrumusețat pentru totdeauna literatura și spiritul românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu